Nicolae Negru // Dilema Curții Constituționale

Semne diacritice

De verdictul Curții Constituționale (CC) va depinde cine va fi persoana care va forma în continuare Guvernul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, desemnată de Maia Sandu pentru a doua oară candidat la funcția de prim-ministru, sau Mariana Durleșteanu, propusă de majoritatea Dodon-Șor-Plahotniuc (+Platon?). Și cei care au aplaudat, și cei care au fluierat înțeleg că mișcarea Maiei Sandu e discutabilă din punct de vedere constituțional, de aceea Curtea a fost abordată, concomitent, și de PAS (Oazu Nantoi), și de majoritatea parlamentară „situativă”. PAS și-ar dori revizuirea în sens opus a deciziei CC care spune că președintele Republicii Moldova nu poate ignora candidatul majorității parlamentare, iar „șordoniștii” – anularea decretului prezidențial privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița.

Experții constituționali (Alexandru Arseni, Nicolae Osmochescu) care afirmă că Maia Sandu a procedat legal nu neagă faptul că președintele este obligat să țină cont de propunerea majorității parlamentare, doar că, din punctul lor de vedere, „nu avem nicio majoritate parlamentară”, „nu este nimic mai mult decât o colectare de semnături”. Din cauza că nu s-au respectat niște rigori procedurale, consideră ei, președinta a fost în drept să nu țină cont de majoritatea parlamentară sus-numită. Dar dacă se respectau?

Maia Sandu a respins candidatura Marianei Durleșteanu nu pentru că în spatele ei nu ar exista o majoritate oficializată, președinta nu invocă modul de constituire a acesteia, ci calitatea celor 54 de deputați care au semnat demersul pentru Mariana Durleșteanu, deși Constituția nu îi împarte pe deputați în răi sau buni, decât în cazul în care se pronunță instanța. E și o contradicție să nu le recunoști deputaților „necalitativi” dreptul de a propune un candidat la funcția de prim-ministru, dar să le ceri aprobarea candidatului selectat de tine, adică să-i lași să decidă dacă dizolvă sau nu Parlamentul.

Pasul respectiv al Maiei Sandu are un efect impresionant asupra publicului și magistraților Curții Constituționale nu le va fi simplu să ia o decizie pur juridică, fiindcă nici ei nu sunt imuni la dispoziția mulțimii, la rezultatele alegerilor din 15 noiembrie. Pentru a formula o decizie obiectivă, pe termen lung, neinfluențată de presiunea momentului, de fenomenul Maia Sandu, magistrații trebuie să răspundă la două întrebări: 1) modul în care este ales îi oferă sau nu președintelui un drept nelimitat de a ignora vrerea majorității parlamentare la selectarea potențialului cap executiv? (A consulta fracțiunile parlamentare, înainte de desemnarea candidatului, după cum scrie în Constituție, ce ar însemna? Discuții despre starea vremii sau clarificarea dacă există sau nu o majoritate și care este propunerea ei de candidat la funcția de prim-ministru?); 2) dacă președinte era Dodon, care ar fi fost verdictul CC?

În esență, dilema magistraților CC e următoarea: să mențină relațiile dintre președinte și Parlament conforme sistemului de republică parlamentară sau să decidă transformarea de facto a Republicii Moldova din republică parlamentară în una semiprezidențială, în virtutea faptului că președintele nu mai este ales în Parlament, ci prin vot general.