De ce tace Bucureștiul, de ce nu trimite pe nimeni?
4073
Semne diacritice
Alegerile europarlamentare din România, cazul Dragnea și anunțatele vizite ale unor soli de
În mod ciudat, faptul că PNL a luat cele mai multe voturi, iar PSD cu zece mii mai puține în Republica Moldova a declanșat o stare euforică, triumfalistă în rândurile PPDA. Bătându-se cu pumnul în piept, țopăind, asurzindu-ne cu zgomote de poloboc deșert, Andrei Năstase a proclamat „victorie” europeană pentru formațiunea sa și, presupunem, pentru PAS. De la atâtea „victorii” pe care le-a reputat timp de șapte (sau opt deja?) ani de luptă „infernală” împotriva oligarhiei, Năstase va trebui în curând să-și facă operație de lărgire a pieptului, ca să încapă toate medaliile pe care și le-a aninat. Ne miră lipsa de reacție a tovarășilor săi de partid, a partenerilor săi iubitori de acțiune și solidaritate, printre care sunt oameni talentați, din punct de vedere intelectual și artistic. Ar fi cazul să auzim niște osanale autohtone, dacă nu au timp de ode și apologii proNăstase. Probabil, le e greu să aprecieze la justa valoare mărimea demnității liderului PPDA, așa cum fac „simplii” simpatizanți pe Facebook.
Sau e ușor a fi demn și a spune adevărul față de Plahotniuc și e mai dificil cu demnitatea și adevărul când riști să fii dat jos cu sacii din căruță, nu-i așa? PNL a luat cele mai multe voturi în Republica Moldova, dar și PMP a obținut 30 la sută, cu doar două mii și ceva de voturi mai puțin decât liberalii, ceea ce ar însemna un mare minus pentru Năstase, dacă e să luăm în serios lauda lui de sine. Iar PSD niciodată nu s-a bucurat de simpatia alegătorilor români de dincoace de Prut, din motive cunoscute, despre care s-a mai vorbit, așa că am epuizat tema.
E nițel comică și încercarea acumiștilor de a dezlega „misterul” mobilizării alegătorilor din România. „De ce România a putut și (Republica – n.n.) Moldova nu?” - se întreabă, în stil bombastic, năstăsian, cu pretenții apostolicești, unul dintre ei, citat de Radio Europa Liberă. (Stilul pompos, patetic, pretenția apostolatului pare să fie o „molimă” care răpune tot mai mulți acumiști.) Și găsește imediat răspunsul: intelectualii, oamenii de cultură, care nu au făcut munca politicienilor de a-i mobiliza pe alegători și nu i-au sprijinit pe cine trebuie sunt de vină că (Republica) Moldova nu e în rând cu lumea. Până la urmă au fost identificați și doi „trădători” notorii: Nicolae Botgros și Nicu Țărnă. Mai pe scurt, cum zice colegul nostru Constantin Cheianu, dacă nu ești cu Năstase, ești împotriva binelui.
Însă nu e adevărat că Republica Moldova nu „a putut”! A putut”, în 2009, dar s-a cam dezamăgit, ați uitat? Iar cine se frige cu ciorbă suflă și în apă rece. Există vreo garanție că „salvatorii” de azi, făcuți de televiziuni, nu vor fi la fel de hrăpăreți, ticăloși, obtuzi ca cei din 2009?
Poate intelectualii și oamenii de cultură nu au pe cine sprijini? Poate tinerii proeuropeni nu au ieșit la vot pe 24 februarie, fiindcă vor să voteze politicieni europeni, nu „țambaliști” care cochetează cu Putin, cerșindu-i sprijinul pentru „dezoligarhizarea” Republicii Moldova? În loc să caute țapi ispășitori, acumiștii ar face bine să se uite în oglindă, ca să explice mult mai exact de ce s-a putut dincolo de Prut și nu s-a reușit dincoace.
xxxx
De ce vin
De ce tace Bucureștiul? – aceasta-i o întrebare nu mai puțin interesantă. De ce nu trimite pe nimeni
13.08.2025
11:00
2173
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3384
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79757
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47855
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30920
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31258
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31889
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32219
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32653
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32396
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32297
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32259
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
08.03.2026
09:00
72
Prima excursie din Decada „Memoriei și Recunoștinței”: 160 de elevi au descoperit la Chișinău istoria deportărilor și represiunilor sovietice
08.03.2026
07:58
205
Horoscopul zilei 08.03.2026
07.03.2026
23:31
561
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
492
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
593
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
692
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
750
Horoscopul zilei 07.03.2026
854
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
1018
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
1033
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
766
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
795
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
789
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
976
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
808
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
777
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
811
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
851
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
756
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
870
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
785
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
806
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
798
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1422
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
797
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
Prima excursie din Decada „Memoriei și Recunoștinței”: 160 de elevi au descoperit la Chișinău istoria deportărilor și represiunilor sovietice
Horoscopul zilei 08.03.2026
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














