Nicolae Negru // De ce se implică Putin în aburirea alegătorilor moldoveni

Semne diacritice

„Adevăratul minister al culturii” era rolul pe care i-l atribuia regretatul Serafim Saka Fundației Soros prin anii ’90. Fără granturile acestei fundații, în Republica Moldova nu s-ar fi publicat poezie, proză, dramaturgie, nu s-ar fi editat reviste de cultură, nu s-ar fi organizat conferințe, expoziții etcetera, nu s-ar fi plătit burse de studii peste hotare (de care, se spune, a beneficiat și deputatul socialist Bogdat Țîrdea care scuipă acum în fântâna din care a băut), bugetul Ministerului Culturii abia suporta cheltuielile pentru salarii mizere și menținerea instituțiilor de cultură pe linia de plutire.

De atunci lucrurile s-au mai schimbat, dar și azi multe dintre proiectele sociale, culturale, mass-media, politici publice, ecologie nu s-ar realiza dacă nu ar exista mult blamata, în ultima vreme, Fundație Soros și alte fundații și instituții europene și americane care le finanțează, prin intermediul unor organizații neguvernmenale din Republica Moldova.

Deputatul socialist Bogdat Țîrdea le-a numărat, sunt 14 mii de organizații neguvernamentale, ceea ce înseamnă că minimum 40 de mii de cetățeni (presupunând că o organizație este compusă de minimum trei persoane) profită de finanțări din afara Republicii Moldova, deschise pentru oricine, contribuind la evoluția societății și statului nostru, la îmbunătățirea relațiilor dintre oameni, la o atitudine mai bună față de cetățeniii discriminați pe diferite criterii...

Numărul real e mult mai mare, există ONG-uri în care activează zeci de persoane, cu buget de sute de mii de euro sau dolari, sau lei. Datorită finanțatorilor urâți atât de mult de Țîrdea și tovarășii săi, minium 40 de mii de cetățeni au șansa să rămână acasă, să nu plece în căutarea unui loc de muncă peste hotare. Ei mai contribuie și la bugetul public, plătind în mod disciplinat impozit pe venit, sub ochii veghetori ai finanțatorilor. O fi fiind și excepții, dar ele confirmă regula.

E ciudat, după cum bine observă Ion Manole, directorul „Promo-LEX”, că deputatul socialist nu se pronunță împotriva sprijinului financiar pe care îl obțin guvernul și autoritățile locale pentru reparația drumurilor, a grădinițelor, școlilor, pentru irigare, turism, șănătate, dar îi displace suportul pentru mass-media independentă, investigațiile jurnalistice, combaterea corupției, apărarea drepturilor omului…

Subiectivismul său e și mai evident atunci când trece cu vederea peste sursele obscure de finanțare ale Fundației „Din Duflet”, diriguită de „prima doamnă”, ale PSRM, care primește bani prin Bahamas sau, după cum s-a văzut în imaginile video difuzate în spațiul public, prin „kulioașe” de la Plahotniuc. Ca să nu mai vorbim despre televiziunea lui Dodon, al cărui acționar principal este fiul procurorului general din Rusia, Igor Ceaika.

Finanțarea externă a partidelor politice e interzisă din exterior și acest lucru ar trebui să-l preocupe pe deputatul socialist, dar nu-l interesează. De altfel, ar fi logic ca el să anunțe și finanțatorul cărții sale în care demonizează, după model putinist, ONG-urile finanțate din Occident. Nu cumva e editată cu bani proveniți din Rusia? Comanda politică pare să vină de acolo.

„Țârâitul” deputatului socialist nici nu ar merita luat în seamă, dacă nu ar veni după declarațiile „nucleare” ale lui Lavrov și Narîșkin, care au învinuit SUA că ar submina suveranitatea și independența Republicii Moldova. E un procedeu vechi de când lumea: hoțul strigă „hoțul!”. Aceasta se face cu scopul de a le „vinde” alegătorilor moldoveni la alegerile prezidențiale candidatul care slujește Rusia, pe trădătorul Dodon. Această dorință și disperare a Moscovei e atât de mare, încât în procesul aburirii cetățenilor din Republica Moldova s-a implicat și Putin.