Stiri

Nicolae Negru // De ce Maia Sandu ar trebui să regrete alianța cu Dodon

Politică 13.01.2020 09:10 Vizualizări5390
Nicolae Negru // De ce Maia Sandu ar trebui să regrete alianța cu Dodon

Semne diacritice

Discuțiile despre un candidat comun al forțelor proeuropene la alegerile prezidențiale, în condițiile în care nu există certitudinea că măcar PPDA și PAS o să meargă cu un singur candidat, seamănă a exercițiu verbal, fără sens practic.

Andrei Năstase a declarat că PPDA va accepta din afară doar un candidat apolitic (ceea ce înseamnă că nu o va vota pe Maia Sandu), iar în lipsa acestuia va merge în alegerile prezidențiale cu propriul candidat. E o formă de a spune că va candida el personal.

Își imaginează Năstase că Maia Sandu, bucurându-se de cea mai mare apreciere printre alegătorii proeuropeni, își va abandona visul de a deveni președintă, cedând „coroana” unui candidat apolitic, că se va speria de concurența liderului PPDA sau al altcuiva?

Din fericire, alegerile prezidențiale se vor desfășura în două tururi și nu e nevoie ca Maia Sandu să renunțe la visul ei. Și nici colegii ei de partid nu ar accepta aceasta. Și Năstase ar proceda la fel, dacă ar fi în locul Maiei Sandu. El a cedat data trecută în favoarea ei? Nu, el a cedat fiindcă nu era sigur că va ieși în turul doi.

Nu există vreo garanție că, dacă se va reuși selectarea un candidat „apolitic”, prin efortul liderilor partidelor proeuropene și unioniste, acesta va fi fără cusur și va trece testul electoral. E riscant să se mizeze în alegeri pe un candidat neverificat, alegătorii ar putea avea altă opinie, decât liderii de partid. Așa că în primul tur poate să candideze să își verifice forțele oricine dorește, ar fi o inutilă risipă de timp și energie să încercăm să-i oprim. Nu sunt imposibile nici surprizele, nu este exclus ca ratingul Maiei Sandu să fie „umflat” și în turul doi să iasă un alt candidat, pe care azi nimeni nu-l ia în calcul.

Firește, n-ar fi rău să fie bine, o puzderie de candidați i-ar deruta și îndepărta pe alegători, dar trebuie să fim realiști, după cum se vede nici măcar unioniștii nu vor merge sub un singur steag, odată ce Țîcu a anunțat că va candida. Putem doar insista ca reprezentanții dreptei să încheie un pact de neagresiune, de felul celui pe care Maia Sandu l-a încheiat cu Dodon în alegerile locale. Un asemenea pact ar avantaja-o în primul rând pe ea, căci va fi una dintre țintele principale ale atacurilor din partea concurenților electorali. Totuși, reținerea ar trebui să fie reciprocă, altfel va avea de câștigat „al treilea”, Dodon

Alianța acumiștilor cu socialiștii i-a făcut pe unii unioniști să nu vadă vreo diferență între ei și să nu se prezinte la alegeri în municipiul Chișinău. Aceasta a fost una dintre cauzele principale ale eșecului suferit de Năstase. Maia Sandu s-ar putea confrunta cu aceeași problemă și trebuie să se gândească la o soluție de pe acum.

Poziția „bățoasă”, inflexibilă nu permite să se tragă o linie și să se înceapă o nouă pagină în relațiile PAS cu unioniștii. Ea trebuie să recunoască unele greșeli evidente, că s-a procedat iresponsabil atunci când i s-au acordat lui Dodon împuterniciri suplimentare, când s-au organizat concursuri care l-au favorizat, când s-au făcut declarații că el nu ar fi fost implicat în deportarea rușinoasă a profesorilor turci etcetera.

Maia Sandu trebuie să-și regândească strategia, inclusiv relația cu PD, să vină cu ceva nou, să mai întoarcă placa. În condițiile în care nimic nu s-a schimbat, nimeni nu e pedepsit și cetățenii continuă să plătească pentru miliard din buzunarul lor, pretenția că am fost salvați de Plahotniuc sună cam fălos. Devine chiar un pic ridicolă, căci Dodon pretinde că el ne-a salvat de Plahotniuc, a spus-o și de Revelion, și ar putea să pară mai convingător decât Maia Sandu, dacă va povesti cum a „conlucrat” cu FSB sau GRU pentru aceasta.

Autor: Nicolae Negru
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.58 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri