Nicolae Negru // Covidul politic
10510
Semne diacritice
Înainte de a ne avânta în campania electorală, să ne mai reținem un pic atenția asupra ultimelor evenimente, până ne temperăm excesul de euforie și triumfalism. Mai întâi, să recunoaștem că dizolvarea Parlamentului este consecința unor circumstanțe care au depins în mai mare măsură de trinomul Dodon-Șor-Plahotniuc, decât de Maia Sandu și membrii sau simpatizanții PAS.
Meritul Maiei Sandu e că și-a corectat la timp greșeala, foarte gravă, de a nu se conforma deciziei Curții Constituționale referitoare la desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier. Pe de cealaltă parte, trinomul a avut, la început, după demisia premierului Ion Chicu, un moment de ezitare, nu a propus imediat un candidat să-l înlocuiască, apoi s-a manifestat prea încrezut în victorie, bazându-se doar pe numărul de deputați, fără să se asigure că reprezentantul lor nu va ceda în momentul critic. Dodon nu a știut ce vrea și nu a ținut cont de faptul că alianța sa cu Șor și Plahotniuc i-a creat mari probleme de imagine, care au determinat retragerea surpinzătoare a Marianei Durleșteanu.
Cu toate acestea, dizolvarea Parlamentului mai putea fi preîntâmpinată sau amânată, dacă triumviratul penal manevra, făcea un pas înapoi, accepta o concesie, un mic compromis, care e firesc în politică. Dar și în jocul de șah, preferat de Dodon, se mai cedează câte o figură ca să câștigi partida. Aroganța, lăcomia, nerăbdarea, lipsa de viziune le-au jucat festa? Atacul asupra Curții Constituționale de un primitivism uimitor nu e singura dovadă în acest sens.
Putem înțelege de ce socialiștii și șoriștii nu s-a grăbit să învestească Guvernul Nataliei Gavriliță, dar era obligatoriu să voteze Guvernul Grosu, ale cărui acțiuni aveau să depindă de voturile majorității parlamentare. Fie chiar și pentru o perioadă scurtă, Dodon obținea un avantaj politic și - nu mai puțin important - unul de ordin moral, demonstrând că pune mai presus de toate interesul public. El putea să se pretindă salvator dezinteresat al Republicii Moldova, iar responsabilitatea pentru starea de lucruri cădea pe umerii PAS. Demisia prea rapidă a Guvernului Grosu, înainte de a opri pandemia și a revigora economia, ar fi lovit iarăși în PAS.
Decât că își retrăgea pentru câteva luni mâna de pe „butoane”, cei „trei crai de la răsărit” nu pierdeau, în aparență, nimic. Era o soluție prea la vedere, ca să fie ignorată. Pretextul lui Dodon că nu va vota un guvern „onegist” e ridicol, după ce a votat unul asemănător în 2019. Probabil, nici Dodon, nici Șor, nici Plahotniuc nu suportau ideea îndepărtării, oricât de scurte, de la „butoane”, ei nu se pot rupe de troacă nici măcar pentru o clipă, se sufocă fără „oxigenul” puterii. Ce mai! – îs bolnavi, grav afectați de „covidul” politic. În loc să blameze Curtea Constituțională, s-ar uita mai bine în oglindă.
Simptomatică din acest unghi de vedere e ieșirea la rampă a lui Ilan Șor. În schimbul eliberării de arest, ca să poată reveni în Republica Moldova, el promite să întoarcă 13 miliarde de lei furați din rezervele BNM, pe care crede că le va recupera ulterior de la „beneficiarii” miliardului furat. Ceea ce înseamnă că-i cunoaște și are legături cu aceștia. Sau se ascunde în spatele lor.
Se vede că e marea necesitatea de a obține un nou mandat de deputat, dacă e dispus să plătească (împreună cu acționarii celor trei bănci lichidate) peste 600 de miloane de euro. El se declară nevinovat, dar ce facem cu milioanele de euro pe care, conform autodenunțului său, le-ar fi scos ilegal din Banca de Economii pentru a le transmite lui Filat?
Demersul oligarhului fugar e și o ocazie să vorbim despre calitatea alegerilor noastre, potolind trompetiștii și toboșarii. Cât de corecte vor fi alegerile parlamentare, în condițiile în care Partidul Șor va continua să „cumpere” masiv alegătorii prin investiții din bani furați? Dacă CEC nu va lua măsuri pentru a opri astfel de practici, cu ce se vor deosebi alegerile din 11 iulie față de cele din 24 februaire 2019? Doar prin rezultate?
13.08.2025
11:00
2379
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3615
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
89931
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
52182
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
35214
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
35555
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
36195
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
36507
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
36951
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
36653
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
36563
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
36560
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
06.05.2026
15:30
80
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
06.05.2026
14:28
245
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
323
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
321
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
297
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
248
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
284
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
299
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
328
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
359
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
351
Procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru Vladimir Plahotniuc și confiscarea a peste 42 de milioane de dolari
06.05.2026
11:22
522
Guvernul pune ordine pe pășuni și fânețe: reguli noi pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
06.05.2026
11:19
306
Moldova consolidează parteneriatul agricol cu Azerbaidjan la expoziția „Caspian Agro Week”
06.05.2026
11:08
392
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
06.05.2026
10:03
1472
Vladimir Plahotniuc, prima reacție după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”
06.05.2026
09:20
435
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
482
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
530
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
546
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
584
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
612
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
548
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
504
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
556
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
619
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














