Comuniștii renunță la lupta pentru putere?

Semne diacritice

Relațiile cu alte state sunt un domeniu foarte sensibil, iar relațiile cu statele vecine cu atât mai mult. E de înțeles de ce primele persoane în stat, Ministerul Afacerilor Externe, majoritatea liderilor partidelor parlamentare au avut față de protestele din Ucraina o atitudine prudentă. Situația e încă volatilă, încordată, complicată acolo, iar, după apariția lui Ianukovici, de joi, cu declarația că nu se dezice de putere, a devenit și mai încordată. Nu de critică are nevoie acum Kievul, ci de sprijin.

Vlad Filat, liderul PLDM, care a vizitat Maidanul, împreună cu Mihail Saakașvili, în componența unui grup format de Partidul Popular European, pentru a încuraja manifestanții în faza inițială a conflictului, a evitat critica directă, vehementă a regimului de acolo. Abia după intervenția forțelor speciale și vărsările de sânge pe străzile Kievului, el a vorbit că Ianukovici trebuie să plece. Era o opinie care putea fi considerată imprudentă, pentru o persoană care își dorește să revină în prim-planul scenei politice, dar și anticipatoare, care reflecta evoluția dramatică a evenimentelor din țara vecină, fiind, probabil, vorba de o coordonare de poziții în cadrul PPE. S-au solidarizat cu poporul ucrainean și ceilalți lideri ai partidelor de guvernământ, Lupu, și Hadârcă. Și e corect: niciun președinte nu are dreptul să ucidă propriul popor pe străzi.

Până mai ieri, liderul PCRM, de asemenea, părea să adopte o poziție chibzuită, care să nu dăuneze relațiilor cu Ucraina, de care depinde în foarte mare măsură procesul reglementării transnistrene. Și va depinde tot mai mult pe măsură ce Kievul își va formula propriile interese în regiune. Însă declarația din 26 februarie adoptată de PCRM privind situația din Ucraina ne face să credem că adevăratul motiv al tăcerii comuniștilor a fost lipsa lui Voronin, care s-a reținut, din cauze necunoscute, în vacanță.

PCRM consideră că deznodământul tragic al conflictului din Ucraina, soldat cu moartea a zeci de oameni, este „consecința directă a unui șir de circumstanțe fatale”. O primă, permanentă sursă de destabilizare era, din punctul de vedere al PCRM, „regimul oligarhic necamuflat”, constituit în Ucraina, și care, adoptând „cursul proeuropean”, ar fi fost „scutit de orice critică din partea structurilor europene și internaționale”. Ceea ce este o minciună crasă. UE a format o misiune specială, Cox-Kwasniewski, care a monitorizat situația din Ucraina. O publicație din Rusia a remarcat cu ironie blamarea „regimului oligarhic” al lui Ianukovici de către „regimul oligarhic al lui Voronin”.

Acordul cu UE, pe care urma să-l semneze Kievul era „înrobitor”, iar politica UE față de Ucraina comuniștii moldoveni o caracterizează ca „politică a promisiunilor mincinoase și a provocărilor deschise”. „Ducând în ispită societatea ucraineană”, reprezentanții UE „participau de facto la dezinformarea poporului Ucrainei în ce privește conținutul acordului de asociere cu UE”, urmărindu-se de fapt „nu libertățile europene, nu standardele europene, nu supremația legii, nu modernizarea economiei, nu perspectiva integrării în UE, ci acapararea pieței, limitarea suveranității ucrainene și a parteneriatului cu Rusia, explozia prețurilor și tarifelor, dezindustrializarea”, se spune în declarația PCRM, care, nota bene, urmărește, conform statutului și programului său, obiectivele integrării și modernizării europene.

Și mai vehement sunt atacate fostele partide de opoziție, ajunse azi la guvernare. Ele sunt, conform PCRM, „apărătoare plenipotențiare ale intereselor clanurilor oligarhice, s-au aflat și se află în întreținerea acestora”, fiind „exponenții conjuncturali ai singurei ideologii permise – naționalismul și rusofobia”. Impresia e că textul comuniștilor este copiat din presa rusă: „opoziția parlamentară, dar și toată mișcarea protestatară din Ucraina s-au pomenit ostatici ai unei atmosfere politice, în care locul monopolist l-au ocupat cele mai întunecate forțe și instincte ale societății, însetate de revanșă sub steagurile terorii banderoviste”. PCRM nu are „nicio îndoială că actualul regim politic din Ucraina este mai îndepărtat de standardele democratice, decât cel care a fost doborât” cu „implicarea grosolană, deschisă a UE și SUA”. Iar prioritățile noii puteri de la Kiev sunt văzute în felul următor: ”în politica internă – teroarea masivă a celor care gândesc altfel și vorbesc altă limbă, eliminarea interdicției asupra propagandei fascismului, incapacitatea de a stopa excesele pogromurilor, recursul la forța brută și „necesitatea politică”, acte de vandalism față de toate monumentele epocii sovietice, inclusiv monumentele eliberatorilor Ucrainei de fascism; în politica externă – dispoziția necondiționată de a semna tranzacția cu UE și de a lipsi poporul ucrainean de orice drept de a alege alte forme de integrare economică”.

Declarația PCRM privind situația din Ucraina e de fapt o declarație iresponsabilă de război a comuniștilor față de noua putere de la Kiev, dar și față de UE. E cu atât mai grav cu cât PCRM pretinde să câștige următoarele alegeri parlamentare și să devină partid de guvernământ. Crede Voronin sau Tkaciuk că ucrainenii sunt amnezici, vor uita de pamfletul grosolan, dușmănos, mincinos, publicat de comuniștii moldoveni? Ar trebui să credem că lor nu le pasă de interesul Republicii Moldova, de necesitatea unor relații bune cu Ucraina, oricare ar fi puterea de la Kiev? Deducția logică e că PCRM fie nu este un partid, ci o organizație subversivă, propagandistică a Rusiei, fie, înțelegând că nu mai are șanse, a renunțat la ideea de a lupta și a reveni la putere.