Nicolae Negru // Chestionarul UE și bătălia pentru Donbas
9660
Semne diacritice
Uniunea Europeană nu mai menajează sentimentele imperiale ale Rusiei, schimbând radical, din mers, conținutul relațiilor sale cu trei dintre statele Parteneriatului Estic (PE) - Ucraina, Georgia și Republica Moldova. Dacă până nu demult UE le refuza în mod principial perspectiva de aderare, acum le spune că ușa nu va mai fi închisă și vor putea intra atunci când vor efectua reformele corespunzătoare criteriilor de la Kopenhaga.
Invadarea Ucrainei de către Rusia i-a făcut pe europenii occidentali să înțeleagă în câteva săptămâni ceea ce nu reușiseră în peste zece ani de existență a PE. Nici măcar ocuparea Crimeii și Donbasului nu le dăduse de gândit, nu-i clintise din poziția lor rigid-împăciuitoare, crezând că Rusia merită considerația lor și că Putin o va aprecia. Abia după 24 februarie 2022 s-a văzut că Rusia avea planul său de „extindere” spre vest, care plan nu depindea de „politica de vecinătate” a UE. Faptul că Bruxelles renunțase naiv să extindă UE spre est, ca să nu-l provoace pe Putin, îl stimula de fapt să grăbească operațiunea de „recuperare” a fostelor „republici-surori”. Eșuând să le recucerească prin război hibrid, s-a decis să recurgă la un război convențional, pe care să-l numească „operațiune militară specială”. Doar că Ucraina i-a stricat socotelile.
Realizând că s-a autoînșelat ca un începător în ale geopoliticii, lezat în orgoliul său strategic, Bruxelles-ul colectiv (dirijat de Berlin și Paris) a descis, vindicativ, să nu mai țină Ucraina, Georgia și Republica Moldova dincolo de zidul comunității europene, în zona gri. Aflându-se, săptămâna trecută, la Kiev, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a transmis ucrainenilor că UE îi va trata de acum înainte ca pe adevărați europeni și că țara lor are șanse să obțină foarte curând, chiar în această vară, statutul de candidat la aderare. Determinarea UE de a schimba macazul în relația cu statele PE, sfidând Rusia, merge dincolo de declarații, ea oferind Ucrainei ajutor financiar și militar, ca să poate rezista invaziei ruse.
Chestionarele pe care le-au primit Ucraina, Georgia și Republica Moldova sunt, după cererea de aderare, cel de-l doilea pas important în procesul de aderare la UE. Dacă nu ar fi existat decizia de principiu - că UE trebuie să cuprindă și statele PE, procedura de admitere nu ar fi fost inițiată. Desigur, Ucraina este primul candidat. Ea și-a câștigat acest drept prin curajul și sacrificiul său. Republica Moldova însă dispune de niște avantaje „naturale” - limba română și România, interesată să ne sprijine în efortul de aderare. Marea noastră problemă e conflictul transnistrean al cărui potențial destabilizator se va reduce semnificativ dacă armata rusă va suferi înfrângere în Ucraina.
Moscova tace, deocamdată. Din mai multe motive. Deși vede europenizarea ca pe un proces care îi subminează intențiile de refacere a imperiului (Rusia istorică), ea nu i se poate opune atât de înverșunat, ca în cazul NATO, pretextând amenințări la securitatea Rusiei. Putin speră, probabil, să rezolve „problema” pe câmpul de luptă, să pună un guvern marionetă la Kiev (apoi și la Chișinău, Tbilisi), care să retragă cererile de aderare la UE (așa cum, în 2010, devenind președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici a eliminat obiectivul aderării la NATO și a renunțat, în 2013, să semneze Acordul de asociere cu UE, provocând „revoluția demnității”).
Ne aflăm, așadar, într-un eventual punct de inflexiune, în funcție de rezultatele bătăliei dintre armata ucraineană și rusă pentru Donbas. Oricum, împingând istoria europeană pe drumul anacronic al războiului, al crimei, pe care europenii credeau că nu vor mai păși, Putin nu are cum să câștige pe termen lung. În secolul 21, problemele geopolitice se rezolvă economic, tehnologic.
13.08.2025
11:00
2173
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3384
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79710
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47839
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30904
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31242
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31873
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32203
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32637
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32380
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32281
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32243
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
07.03.2026
23:31
262
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
353
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
467
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
586
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
661
Horoscopul zilei 07.03.2026
753
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
909
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
935
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
680
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
709
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
725
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
902
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
734
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
722
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
736
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
782
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
692
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
796
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
711
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
738
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
749
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1310
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
751
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1080
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
683
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














