Nicolae Negru // Chestionarul UE și bătălia pentru Donbas

Semne diacritice

Uniunea Europeană nu mai menajează sentimentele imperiale ale Rusiei, schimbând radical, din mers, conținutul relațiilor sale cu trei dintre statele Parteneriatului Estic (PE) - Ucraina, Georgia și Republica Moldova. Dacă până nu demult UE le refuza în mod principial perspectiva de aderare, acum le spune că ușa nu va mai fi închisă și vor putea intra atunci când vor efectua reformele corespunzătoare criteriilor de la Kopenhaga.

Invadarea Ucrainei de către Rusia i-a făcut pe europenii occidentali să înțeleagă în câteva săptămâni ceea ce nu reușiseră în peste zece ani de existență a PE. Nici măcar ocuparea Crimeii și Donbasului nu le dăduse de gândit, nu-i clintise din poziția lor rigid-împăciuitoare, crezând că Rusia merită considerația lor și că Putin o va aprecia. Abia după 24 februarie 2022 s-a văzut că Rusia avea planul său de „extindere” spre vest, care plan nu depindea de „politica de vecinătate” a UE. Faptul că Bruxelles renunțase naiv să extindă UE spre est, ca să nu-l provoace pe Putin, îl stimula de fapt să grăbească operațiunea de „recuperare” a fostelor „republici-surori”. Eșuând să le recucerească prin război hibrid, s-a decis să recurgă la un război convențional, pe care să-l numească „operațiune militară specială”. Doar că Ucraina i-a stricat socotelile.

Realizând că s-a autoînșelat ca un începător în ale geopoliticii, lezat în orgoliul său strategic, Bruxelles-ul colectiv (dirijat de Berlin și Paris) a descis, vindicativ, să nu mai țină Ucraina, Georgia și Republica Moldova dincolo de zidul comunității europene, în zona gri. Aflându-se, săptămâna trecută, la Kiev, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a transmis ucrainenilor că UE îi va trata de acum înainte ca pe adevărați europeni și că țara lor are șanse să obțină foarte curând, chiar în această vară, statutul de candidat la aderare. Determinarea UE de a schimba macazul în relația cu statele PE, sfidând Rusia, merge dincolo de declarații, ea oferind Ucrainei ajutor financiar și militar, ca să poate rezista invaziei ruse.

Chestionarele pe care le-au primit Ucraina, Georgia și Republica Moldova sunt, după cererea de aderare, cel de-l doilea pas important în procesul de aderare la UE. Dacă nu ar fi existat decizia de principiu - că UE trebuie să cuprindă și statele PE, procedura de admitere nu ar fi fost inițiată. Desigur, Ucraina este primul candidat. Ea și-a câștigat acest drept prin curajul și sacrificiul său. Republica Moldova însă dispune de niște avantaje „naturale” - limba română și România, interesată să ne sprijine în efortul de aderare. Marea noastră problemă e conflictul transnistrean al cărui potențial destabilizator se va reduce semnificativ dacă armata rusă va suferi înfrângere în Ucraina.

Moscova tace, deocamdată. Din mai multe motive. Deși vede europenizarea ca pe un proces care îi subminează intențiile de refacere a imperiului (Rusia istorică), ea nu i se poate opune atât de înverșunat, ca în cazul NATO, pretextând amenințări la securitatea Rusiei. Putin speră, probabil, să rezolve „problema” pe câmpul de luptă, să pună un guvern marionetă la Kiev (apoi și la Chișinău, Tbilisi), care să retragă cererile de aderare la UE (așa cum, în 2010, devenind președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici a eliminat obiectivul aderării la NATO și a renunțat, în 2013, să semneze Acordul de asociere cu UE, provocând „revoluția demnității”).

Ne aflăm, așadar, într-un eventual punct de inflexiune, în funcție de rezultatele bătăliei dintre armata ucraineană și rusă pentru Donbas. Oricum, împingând istoria europeană pe drumul anacronic al războiului, al crimei, pe care europenii credeau că nu vor mai păși, Putin nu are cum să câștige pe termen lung. În secolul 21, problemele geopolitice se rezolvă economic, tehnologic.