Nicolae Negru // Cât de naivă e „șefa Găgăuziei”?

Semne diacritice

Evghenia Guțul, „șefa Găgăuziei”, în terminologia Kremlinului, a avut un succes fulminant la Moscova și s-a întors înaripată la Comrat, ca o liceană care a dat pe nota 10 primul examen la BAC. A fost ascultată de Valentina Matvienko, președinta consiliului Federației, a doua persoană în ierarhia puterii din Rusia, a discutat „probleme regionale și geopolitice complexe” cu însuși Putin, cu care s-a întâlnit pe coridoarele Forumului Mondial al Tineretului (un forum propagandistic ce nu are nimic în comun cu cunoscutul Forum Mondial al Tinerilor și Studenților), căruia i s-a plâns pe Maia Sandu, („se răzbună”, „ne ia treptat prerogativele, ne limitează bugetul, ne încalcă drepturile legale, provoacă instabilitate și destabilizare în autonomia găgăuză și în toată țara”), s-a întreținut cu Serghei Kirienko, prim-adjunctul șefului administrației prezidențiale, niciunui politician de la Chișinău nu i s-a acordat atâta atenție la Kremlin, nici lui Voronin, nici lui Dodon, nevoit să aștepte ore întregi pe coridoare, nici lui Filat, care avea o fixație față de Putin.

Putem presupune că popularitatea Evgheniei a crescut brusc, așa încât poate concura din acest punct de vedere cu predecesoarea sa Irina Vlah. Ba chiar o umbrește și posibil să-i strice planurile electorale. Căci o persoană care a dat mâna și s-a întreținut, fie și pe coridor, cu idolul tuturor găgăuzilor, Putin, obținând de la el promisiunea că „va sprijini găgăuzii în apărarea drepturilor... pe arena internațională”, devine pentru ei posesoare de har, de autoritate incontestabilă pe teritoriul autonomiei. Dintr-o „taburetă” a lui Șor, Guțul se transformă în „geopolitician” cu acces la Kremlin. Niciunui bașcan nu i-a reușit așa ceva. E adevărat, Irina Vlah s-a văzut și ea cu Putin, dar nu de sine stătător, ci însoțindu-l pe Igor Dodon, președintele de atunci al Republicii Moldova.

De ce atâta atenție la Kremlin pentru o persoană care e abia în clasa întâia a politicii, care se bâlbâie emoționată (s-a văzut la întâlnirea cu Matvienko), care pare să nu înțeleagă sensul propriilor declarații, transmițând cuvintele și ideile unui penal fugar? Tocmai pentru că e naivă și repetă fraze străine, auzite, nu formulate de sine stătător, pentru că nu-și dă seama de gravitatea cuvintelor pe care le rostește, Guțul e prețioasă pentru scenariștii războiului hibrid împotriva Republicii Moldova. Acuzațiile ei prăpăstioase la adresa Chișinăului sunt mai „valoroase” pentru scopurile Moscovei, decât cele care vin de la Tiraspol, căci, spre deosebire de Krasnoselski, Guțul nu reprezintă o entitate separatistă, nerecunoscută.

Chiar să nu înțeleagă ea că ceea ce face este o ticăloșie, o trădare, că Moscova are nevoie de minciunile ei nu pentru a le veni în ajutor găgăuzilor, ci pentru scopurile imperiale agresive, expansioniste, că se poate ajunge astfel la bombardarea Chișinăului și a altor orașe de ale noastre? Nu, din păcate nu există certitudinea că ea își conștientizează pe deplin acțiunile iresponsabile, dușmănoase la adresa celorlalți moldoveni. Ilan Șor le înțelege firește, căci a pregătit terenul pentru vizita marionetei sale, dar pentru el perspectiva de a petrece cincisprezece ani în penitenciarul în care Filat s-a aflat doar patru ani e mai sperioasă decât niște atacuri cu rachete „de mare precizie” asupra Chișinăului.

Ar fi interesant să știm ce cred ceilalți politicieni găgăuzi despre „pârele” bășcăniței lor la Kremlin, despre încercarea de a transforma niște chestiuni interne în probleme „geopolitice”, de a le conferi anvergură „internațională”. Cred ei că, după bombardarea Kievului, a Odesei și atâtor altor orașe ucrainene, pasul Evgheniei Guțu e moral? Sau nu contează, căci scopul scuză mijloacele?

Pe acest fundal amenințător ce îl proiectează Moscova spre Republica Moldova, sună solidar pentru noi anunțul lui Macron că va deschide luna viitoare o misiune permanentă de apărare la Chișinău.