Nicolae Negru // Brexit cu lacrimi pe obraji

Semne diacritice

Marea Britanie se desparte de UE. Miercuri, după ce au ratificat Acordul de separare, europarlamentarii s-au ținut de mâini și au intonat o melodie populară pe versurile nostalgice ale lui Robert Burns, „Auld Lang Syne”. În traducere românească aproximativă, ar însemna „A fost odată…”. Presa a scris că unor deputați li s-au umezit ochii, iar președintele Parlamentului European, David Sassoli, a declinat în discursul său de despărțire cuvântul tristețe.

Ce i-a supărat pe britanici?

De ce au ieșit britanicii din UE? Ce i-a supărat atât de tare, încât au decis să plece din comunitate? Brexitiștii au evocat mai multe motive, care în esență se rezumă la câteva: că politica migrațională, libera circulație din cadrul UE le creează britanicilor probleme, migranții profitând de asistența socială fără să fi contribuit la ea; că birocrația europeană lezează suveranitatea Marii Britanii, că aceasta se comportă cu statele-membre ca o nouă URSS, că britanicii plătesc prea mult în bugetul UE și sunt în pierdere financiară…

Actualul prim-ministru, Boris Johnson, a promis în cadrul referendumului că, dacă vor vota să iasă, britanicii își vor relua controlul asupra frontierelor, asupra „unor uriașe sume de bani”, asupra „puterii de strângere a impozitelor”, politicii comerciale, sistemului legislativ, asupra democrației „care este temelia prosperității noastre”.

Probleme mai vechi

Se știe că problemele relațiilor dintre Marea Britanie și UE nu au început cu referendumul din 2016. Londra și-a dorit mereu o integrare „echilibrată”, care să-i permită să dețină controlul deplin în cadrul hotarelor sale și, în același timp, să poată influența deciziile Bruxelles-ului, opunându-se introducerii monedei unice și altor acțiuni în direcția transformării UE într-o federație a statelor europene.

Până la organizarea referendumului de ieșire din UE, premierul britanic David Cameron propunea următoarele: să i se acorde Marii Britanii garanții că nu va trebui să plătească pentru planurile de salvare ale eurozonei; celelalte monede să nu fie dezavantajate în raport cu euro, recunoscându-se în mod explicit că euro nu e singura monedă europeană; să se stabilească o țintă pentru reducerea poverilor reglementării excesive și extinderii pieței unice; să se restricționeze accesul la unele beneficii sociale pentru imigranții din UE, dacă aceștia s-au aflat în MB mai puțin de patru ani; să i se permită MB opțiunea de a nu accepta o integrare politică mai strânsă și să li se dea parlamentelor naționale împuterniciri de a bloca legislația UE.

Înaintea referendumului, liderii europeni au avut intenția să promită Londrei concesii privitor la libera circulație a persoanelor, dar au renunțat, temându-se ca adepții Brexitului să nu interpreteze concesiile ca pe un semn de slăbiciune. Ce ambiții meschine și cât de rupți de realitate erau!

Un pas spre necunoscut

Polemica dintre brexitiști și remainiști a fost ca între surzi și muți. Primii voiau să-și ia „frontierele înapoi”, ultimii considerau că potențialul economic și geopolitic al Marii Britanii poate fi valorificat numai în cadrul UE, că izolarea de propria piață de desfacere va avea consecințe dezastruoase pentru economie.

Discreditează Brexitul UE, după cum a titrat o revistă americană de dreapta? Sigur, reputația UE are de suferit. Dar și a Marii Britanii. Ca în orice divorț. Însă UE este necesară în continuare. Să ne imaginăm pentru o clipă dispariția sa. Problemele migrației s-ar rezolva în mod automat, statele UE, Europa în întregime ar avea de câștigat? După Brexit, euroscepticii europeni au coborât tonul, conștientizând că se joacă cu focul. Decât niște satisfacții etnocentrice desuete, dă cineva garanții de succes pentru Marea Britanie de mâine? Poate un stat de talia Marii Britanii să reușească mai bine singur decât împreună cu alte state? Brexitul este un pas spre necunoscut.

Liderii UE, rupți de realitate

Ideea UE rămâne în picioare, se cere poate reformulată în noile condiții ale globalizării. Răzlețite, statele Europei nu pot rezista concurenței în fața unor monopoliști de talie continentală sau mondială, nu pot efectua proiecte științifice, energetice, economice, ecologice, demografice, sociale de anvergură. Discreditați sunt poate liderii UE care, însuflețiți de un impuls fără precedent al integrării, s-au rupt puțin de realitate. Unii din acești lideri cu capetele în nori, ca Macron, pregătesc UE de viitoarele bătălii geopolitice cu China, în timp ce o parte din statele UE și cele din „Parteneriatul Estic” se tem că până la venirea chinezilor vor fi înghițite de Rusia.