Nicolae Negru // Brexit cu lacrimi pe obraji
4176
Semne diacritice
Marea Britanie se desparte de UE. Miercuri, după ce au ratificat Acordul de separare, europarlamentarii s-au ținut de mâini și au intonat o melodie populară pe versurile nostalgice ale lui Robert Burns, „Auld Lang Syne”. În traducere românească aproximativă, ar însemna „A fost odată…”. Presa a scris că unor deputați li s-au umezit ochii, iar președintele Parlamentului European, David Sassoli, a declinat în discursul său de despărțire cuvântul tristețe.
Ce i-a supărat pe britanici?
De ce au ieșit britanicii din UE? Ce i-a supărat atât de tare, încât au decis să plece din comunitate? Brexitiștii au evocat mai multe motive, care în esență se rezumă la câteva: că politica migrațională, libera circulație din cadrul UE le creează britanicilor probleme, migranții profitând de asistența socială fără să fi contribuit la ea; că birocrația europeană lezează suveranitatea Marii Britanii, că aceasta se comportă cu statele-membre ca o nouă URSS, că britanicii plătesc prea mult în bugetul UE și sunt în pierdere financiară…
Actualul prim-ministru, Boris Johnson, a promis în cadrul referendumului că, dacă vor vota să iasă, britanicii își vor relua controlul asupra frontierelor, asupra „unor uriașe sume de bani”, asupra „puterii de strângere a impozitelor”, politicii comerciale, sistemului legislativ, asupra democrației „care este temelia prosperității noastre”.
Probleme mai vechi
Se știe că problemele relațiilor dintre Marea Britanie și UE nu au început cu referendumul din 2016. Londra și-a dorit mereu o integrare „echilibrată”, care să-i permită să dețină controlul deplin în cadrul hotarelor sale și, în același timp, să poată influența deciziile Bruxelles-ului, opunându-se introducerii monedei unice și altor acțiuni în direcția transformării UE într-o federație a statelor europene.
Până la organizarea referendumului de ieșire din UE, premierul britanic David Cameron propunea următoarele: să i se acorde Marii Britanii garanții că nu va trebui să plătească pentru planurile de salvare ale eurozonei; celelalte monede să nu fie dezavantajate în raport cu euro, recunoscându-se în mod explicit că euro nu e singura monedă europeană; să se stabilească o țintă pentru reducerea poverilor reglementării excesive și extinderii pieței unice; să se restricționeze accesul la unele beneficii sociale pentru imigranții din UE, dacă aceștia s-au aflat în MB mai puțin de patru ani; să i se permită MB opțiunea de a nu accepta o integrare politică mai strânsă și să li se dea parlamentelor naționale împuterniciri de a bloca legislația UE.
Înaintea referendumului, liderii europeni au avut intenția să promită Londrei concesii privitor la libera circulație a persoanelor, dar au renunțat, temându-se ca adepții Brexitului să nu interpreteze concesiile ca pe un semn de slăbiciune. Ce ambiții meschine și cât de rupți de realitate erau!
Un pas spre necunoscut
Polemica dintre brexitiști și remainiști a fost ca între surzi și muți. Primii voiau să-și ia „frontierele înapoi”, ultimii considerau că potențialul economic și geopolitic al Marii Britanii poate fi valorificat numai în cadrul UE, că izolarea de propria piață de desfacere va avea consecințe dezastruoase pentru economie.
Discreditează Brexitul UE, după cum a titrat o revistă americană de dreapta? Sigur, reputația UE are de suferit. Dar și a Marii Britanii. Ca în orice divorț. Însă UE este necesară în continuare. Să ne imaginăm pentru o clipă dispariția sa. Problemele migrației s-ar rezolva în mod automat, statele UE, Europa în întregime ar avea de câștigat? După Brexit, euroscepticii europeni au coborât tonul, conștientizând că se joacă cu focul. Decât niște satisfacții etnocentrice desuete, dă cineva garanții de succes pentru Marea Britanie de mâine? Poate un stat de talia Marii Britanii să reușească mai bine singur decât împreună cu alte state? Brexitul este un pas spre necunoscut.
Liderii UE, rupți de realitate
Ideea UE rămâne în picioare, se cere poate reformulată în noile condiții ale globalizării. Răzlețite, statele Europei nu pot rezista concurenței în fața unor monopoliști de talie continentală sau mondială, nu pot efectua proiecte științifice, energetice, economice, ecologice, demografice, sociale de anvergură. Discreditați sunt poate liderii UE care, însuflețiți de un impuls fără precedent al integrării, s-au rupt puțin de realitate. Unii din acești lideri cu capetele în nori, ca Macron, pregătesc UE de viitoarele bătălii geopolitice cu China, în timp ce o parte din statele UE și cele din „Parteneriatul Estic” se tem că până la venirea chinezilor vor fi înghițite de Rusia.
13.08.2025
11:00
2173
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3384
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
79716
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47841
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30906
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31244
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31875
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32205
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32639
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32382
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32283
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32245
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
07.03.2026
23:31
310
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
378
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
487
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
603
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
675
Horoscopul zilei 07.03.2026
766
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
920
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
949
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
690
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
721
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
732
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
910
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
743
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
730
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
750
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
792
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
701
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
805
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
720
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
748
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
756
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1323
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
758
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1092
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
690
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














