Voronin ia pâinea lui Burgudji

Semne diacritice

70 777 de găgăuzi, câți se spune că ar fi votat la referendumul de duminică, este un număr insignifiant în raport cu cei 2 645 923 de alegători câți figurează pe liste în R. Moldova. Există mai multe raioane în R. Moldova cu un număr mai mare de alegători, decât numărul găgăuzilor care au ieșit să stopeze cursul nostru european. Dincolo de aspectele legale, importanța reală a referendumului se reflectă în aceste cifre, adică este nulă. Un exercițiu democratic în sine a fost folosit în scopuri provocatoare, destabilizatoare. De aici și tam-tamul care l-a însoțit și care i-a indus în eroare pe mulți găgăuzi în privința importanței gestului lor.

De altfel, cifra privind prezența la referendum ridică serioase semne de întrebare. De exemplu, în Ceadâr-Lunga, către ora 15.00, 1 665 de persoane votaseră pe liste suplimentare, iar pe listele de bază - 5 453. Dacă un număr atât de mare de persoane, peste 23 la sută din numărul celora care votaseră, nu s-au regăsit în listele de bază, cât de corecte au fost acele liste? Sau poate e vorba despre votarea multiplă? Într-o circumscripție din satul Baurci, al aceluiași raion, au votat pe listele de bază 992 de alegători, iar pe cele suplimentare - 410 alegători (circa 30%). În alegerile parlamentare din 2010, ponderea alegătorilor de pe listele suplimentare în Autonomia Găgăuză a fost de doar 8,7%, numărul total al celora care au votat pe liste suplimentare fiind de 4 989. În referendumul de ieri, deja către ora 15.00, doar în raionul Ceadâr-Lunga, votaseră pe liste suplimentare 3 586 de oameni. Sare în ochi discrepanța în prezența la referendum în raionul Ciadâr-Lunga – 77,8% și Vulcănești – 61,3%. Ce i-a motivat pe primii să fie atât de activi? Sau poate nu au fost? Și mai ciudat pare faptul că în listele electorale au fost incluși 90 924 de oameni, pe când la alegerile din 2010 în Autonomia Găgăuză figurau 107 224 de alegători. Dacă raportăm la această cifră numărul celora care au votat duminică – 70 777, prezența la referendum e de 66%, nu 70, 42%, cum a anunțat Comratul.

Referendumul în sine, trebuie să spunem franc, a fost un fâs, oricâtă importanță i s-ar acorda la Moscova și la Chișinău, în rândurile coloanei a cincea. Drumul european al Republicii Moldova nu trece neapărat prin Comrat, acesta poate fi ocolit. Problema e în faptul că politicienii de acolo s-au comportat de parcă nu ar ști aceasta, asumându-și benevol rolul de buturugă în calea integrării europene. Și cu cât mai puternică, mai nervoasă va fi reacția Chișinăului, cu atât mai importanți se vor crede liderii găgăuzi. Ei s-au angajat să provoace autoritățile R. Moldova, și cu cât le vor provoca mai mult, cu atât mai apreciat va fi efortul lor la Moscova. Există printre politicienii găgăuzi un entuziasm juvenil, dacă nu pueril, în a se lăsa atrași în jocurile geopolitice ale Rusiei. Au fost folosiți în 1990, apoi abandonați, acum sunt folosiți din nou, dar, ca într-o dragoste oarbă, sunt gata să răspundă la orice chemare a „matușcăi”. Din păcate, nu dau semne de maturizare.

Nu e greu de ghicit că nu se vor opri aici, Moscova nu poate fi mulțumită, deoarece provocarea a eșuat. Putem presupune că Comratul va încerca să interpreteze Acordul de Asociere cu UE ca pe o renunțare la independență a Republicii Moldova și va pretinde dreptul de a apela la clauza de autodeterminare. Unii trubaduri ai Rusiei s-au și grăbit să le sugereze găgăuzilor această idee. Și, iarăși, Chișinăul va trebui să manevreze în așa fel, încât, pe de o parte, să nu se lase provocat, iar pe de altă parte, să nu dea impresia că este depășit de evenimente, că nu are o strategie de contracarare a acțiunilor antistatale. E o manevră deloc simplă.

Faptul că Rusia nu a ridicat embargoul asupra vinurilor moldovenești, dar nici nu a formulat pretenții clare față de calitatea acestora e un indiciu că nu a renunțat la ideea de a opri semnarea Acordului de Asociere RM-UE, că așteaptă să treacă Olimpiada de la Soci, pentru a pune toate tunurile pe Chișinău. Lanțul provocărilor vor continua și pe Nistru. În acest scop a fost schimbată conducerea KGB de la Tiraspol, care nu era probabil suficient de activă și inventivă în organizarea diversiunilor.

S-au „developat” definitiv și comuniștii, și socialiștii, care au avut și ei un rol de jucat în „spectacolul” referendumului. (Dodon a cheltuit sume mari de bani pentru a face publicitate împotriva integrării europene, i-a luat din bugetul familiei?) Eșuând în organizarea „revoluției de catifea”, PCRM încearcă să se folosească de găgăuzi pentru a răsturna barca, punând în pericol integritatea teritorială a R. Moldova. Cinismul comuniștilor i-a iritat până și pe unii deputați ai Adunării Populare, care au organizat referendumul. Faimosul separatist Ivan Burgudji a opinat că PCRM trebuie interzis pentru acțiuni provocatoare, pentru încercarea de a destabiliza situația în alte raioane ale R. Moldova, care, din punctul său de vedere, nu dispun de dreptul de a organiza un referendum. Evident, Burgudji se revoltă, fiindcă Voronin îi ia pâinea de la gură.