Vandeea găgăuză

Semne diacritice

În aparență, vizita lui Igor Corman și Iurie Leancă la Comrat, întâlnirea cu bașcanul și deputații Adunării Populare, s-a încheiat cu nimic. Nu s-a ajuns la un dialog, fiecare parte și-a spus monologul pregătit de acasă, iar imediat după plecarea spicherului și premierului, conducerea autonomiei a rămas să discute despre… organizarea referendumului care nu are un alt rost decât umilirea Chișinăului. Nu e nicio posibilitate ca desfășurarea referendumului să fie oprită, a spus un deputat găgăuz.

E o palmă simbolică dată în văzul lumii guvernării proeuropene din partea adepților integrării eurasiatice. Încurajați de Ambasadorul rus, găgăuzii se dau peste cap să demonstreze că pot prelua ștafeta transnistreană, că pot fi pârghia sau „coada” cu care să fie manipulată întreaga R. Moldova. S-au făcut promisiuni, probabil, s-au luat angajamente și liderii găgăuzi nu mai pot da înapoi. Altfel, după cum au spus și Corman, și Leancă, referendumul nu are niciun rost, nicio „finalitate”.

Actuala Coaliție deține mandatul integrării europene, l-a obținut în noiembrie 2010, și doar viitoarele alegeri parlamentare îl pot anula. Caracterul simbolic provocator, sfidător al acțiunilor liderilor de la Comrat se manifestă și mai pregnant în cazul celui de-al doilea referendum, referitor la statutul autonomiei. E vorba despre o stipulare care se conține deja în legislație, dar se vrea „confirmată”. Rezultatele referendumului nu pot folosi la nimic, decât că destabilizează raioanele de sud și tensionează situația în relația cu Chișinăul. Se mizează, probabil, pe o reacție inadecvată a acestuia.

Nu de viață bună, probabil, a ajuns să-i instige tătarul Muhametșin pe confrații de familie turcică și pe bulgari. Nu e un gest de putere din partea Moscovei, ci de slăbiciune. Până nu se încheie Olimpiada de la Soci, ea are mâinile legate, nu poate declanșa în plină forță războiul economic, nu-și poate permite să-i discrimineze pe muncitorii moldoveni. Nici consecințele implicării sale în Ucraina nu sunt de natură să-i bucure. Deși Moscova arată cu degetul spre Occident, ea știe bine de ce au ieșit în stradă sutele de mii de ucraineni. Războiul economic și lupta cu imigranții își are limitele sale, de aceea Rusia îi încearcă de minte pe găgăuzi, tulbură apele de acolo. Eficient, deocamdată. Serviciile noastre nu au fost capabile să contracareze diversiunea ei.

Întâlnirea de la Comrat a fost, totuși, folositoare din două puncte de vedere: a fost auzite în sfârșit pretențiile liderilor de acolo și a fost făcut un pas spre contactul direct cu găgăuzii.

Dacă nu urmăresc scopuri separatiste, atunci care e sensul revoltei lor? Comratul acţionează nu numai ca o vandee antieuropeană, antiromânească, ci şi antidemocratică. Sub pretextul apărării „statalităţii”, el cere Chişinăului să interzică activitatea unor partide, a unor organizaţii care pledează pentru reunirea R. Moldova cu România, să nu permită întâlnirile deputaţilor români cu alegătorii lor de pe teritoriul R. Moldova, să adopte o poziţie de confruntare în relaţia cu Bucureştiul, adică să şteargă cu buretele cei 22 de ani de independenţă şi să se întoarcă la ideologia „două limbi, două popoare” din RSSM. Liderii găgăuzi invocă declaraţiile unioniste ale lui Băsescu, deşi au pornit să lupte împotriva denumirii „limba română” şi să fluture steagul separatismului cu mult înainte de a se pronunţa preşedintele României la tema unirii. Băsescu, de altfel, a vorbit despre un act consensual, nu despre o invazie. În mod evident, găgăuzii nu par dispuşi să accepte istoria noastră aşa cum este ea, să încerce să înţeleagă complexitatea relaţiei cu Bucureştiul, că aceasta nu poate fi rectilinie, „sterilizată” de sentimente.

Pe de altă parte, Chişinăul trebuie să-şi păstreze calmul şi să încerce să dialogheze cu găgăuzii în mod direct. Să meargă în localităţile Autonomiei. S-ar putea ca simplii cetățeni să fie mai raționali decât politicienii locali.