UE, pe înțelesul mătușii mele
2192
Semne diacritice
- Aud în fiecare zi la radio, la televizor, „Uniunea Iuropeană, Uniunea Iuropeană”. Ce înseamnă, mă rog, Uniunea asta Iuropeană? Îi cum o fost Uniunea Sovietică? – mă întrebă, zilele acestea, una dintre mătușile mele de la țară.
E o întrebare foarte bună, i-am răspuns. Diferența între Uniunea Europeană și Uniunea Sovietică e ca între cer și pământ. Uniunea Europeană e un grup de țări, care s-au unit benevol, ca în asociație, la început erau câteva țări, iar azi sunt 28. Uniunea Sovietică era un colhoz mare, în care nu existau țări, ci un fel de brigăzi-„republici”, ele nu s-au unit benevol, ci au fost unite cu mitraliera, apoi cu tancul, nu ne-a întrebat nimeni dacă dorim sau nu să facem parte din URSS. Pe când în Uniunea Europeană trebuie să ne rugăm să ne primească, să susținem un examen: o țară care vrea să intre în UE trebuie să demonstreze că are legi bune și se conduce de ele, că nimeni nu-i mai presus de lege, că și cei mai mari șefi pot nimeri la închisoare, dacă fură de la oameni sau bagă mâna în buzunarul statului.
- Asta nu-i posibil la noi, n-o să ne primească, spuse convinsă mătușă-mea.
Mai trebuie să dovedim că orice om poate să spună ce gândește, fără să se teamă, fără să fie pedepsit, că alegătorii votează liber, pe cine vor ei, nu pe cine li se spune să-l voteze. Mai sunt și alte condiții care țin de drepturile omului. Nu poți să nu-l primești pe cineva la lucru, fiindcă e de altă religie sau dintr-un partid care nu-ți place ție. Dar nu acestea sunt examenele cele mai grele. Cel mai greu e să ne schimbăm noi…
- D-ai drept că acolo – Doamne ferește! - bărbații trăiesc deschis cu bărbații, da’ femeile cu femeile?
Sunt cazuri, în unele țări, dar nu-i obligatoriu, e benevol. În schimb, lumea bea mai puțin, nu-și părăsește copiii, bătrânii nu îngheață în case, în toate satele există apeduct și canalizare… În satul nostru abia începe construcția apeductului, iar de canalizare nici nu se pomenește. Acolo drumurile sunt asfaltate pretutindeni, și în orașe, și în sate, nu trebuie să înoți în glod, ca la noi….
- La noi de-ar pune asfalt măcar pân’ la raion.
A început și la noi reconstrucția drumurilor din bani europeni și sunt sigur că se va ajunge și la drumurile din sate. De exemplu, în satul cuscrilor noștri, de lângă Târgul Neamț, drumurile sunt toate asfaltate, deși România nu e de mult în UE.
- Da’ se spune că gazul îi scump acolo și că rușii ne-ar da gaz mai ieftin, dacă ne unim cu Rusia.
Și de ce nu ne dau acum? Am intrat în CSI pentru gaze mai ieftine și plătim ca în Europa. Rusia ne va da gaze mai ieftin, dar va trebui tot timpul să-i facem pe plac, dacă nu-i convine ceva, ne taie gazul… Dar ce fac oamenii din sat cu banii câștigați din Rusia? Cum a cheltuit banii fiul matale, de exemplu?
- O făcut evroremont, cu tualet în casă, o tras apă…
Vezi? El lucrează în Rusia, da’ vrea să aibă confort ca în Europa. Și-a luat mașină europeană, îi cam veche, dar merge… Mata când vorbești pe Skype cu el, te folosești de tehnică europeană, americană sau japoneză… Și rușii se folosesc de tehnica, de tehnologia europeană, dar pe noi vor să ne ademenească cu gazele. Ei mai au mult până ajung la nivelul de trai al europenilor. Fiindcă veni vorba, comuniștii soseau la mitingul antieuropean în mașini europene. Vor și ei să ajungem în Europa, dar prin Vladivostok. De ce nu direct?
(va urma)
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026















