Răspuns lui Rogozin, cu două ocazii

Semne diacritice

Azi, 29 noiembrie, reprezentanţii R. Moldova se află la Vilnius, unde vor parafa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. E momentul potrivit să-i răspundem dlui Dmitri Rogozin, vicepremier al Rusiei, care s-a declarat surprins de faptul că „naţionaliştii moldoveni şi ucraineni au ajuns la Bruxelles”, că luptă pentru integrarea europeană. „De când se erijează naționaliștii în avocați ai transferului de suveranitate? – se întreba el, făţarnic, pe pagina sa de Facebook, deranjat de „tam-tamul în jurul aşa-zisului Parteneriat Estic”. „Naționalismul antipatriotic – e ceva nou!” – „filosofa”, în bătaie de joc, înaltul funcţionar naţionalist rus.

Evident, dl Rogozin nu aşteaptă răspunsul nostru, el nu este la vârsta unei scufiţe roşii, ca să nu ştie de ce lupul are dinţii mari. Dar unii cititori mai naivi ar putea crede că nedumerirea sa e sinceră, că într-adevăr naţionaliştii din R. Moldova şi Ucraina se comportă atipic, îşi vând patria, au renunţat în mod inexplicabil la idealurile lor.

Staţi fără grijă, stimaţi admiratori ai lui Rogozin. Naţionaliştii, moldoveni şi ucraineni (în sensul bun, primordial, al cuvântului, cei care luptă pentru „drepturile şi aspiraţiile naţionale” fără patimă exagerată, oarbă, fără a se crede superiori, fără a urî alte naţionalităţi) se comportă firesc, rămân patrioţi consecvenţi. După ce au luptat pentru independenţă şi au pus umărul la prăbuşirea URSS, acum lucrează din răsputeri pentru a îndepărta statele lor cât mai departe de Rusia hrăpăreaţă, care se pregăteşte să le înhaţe din nou. Din păcate, ea pare să fi reuşit să-l prindă de picior pe preşedintele Ianukovici aflat în drum spre Vilnius, să sperăm însă că nu pentru mult timp.

Acţiunile naţionaliştilor moldoveni şi ucraineni sunt logice: mai bine să cedăm o mică parte din suveranitate ca să o punem la adăpost, să avem garanţia celeilalte părţi, fundamentale. Altfel, riscăm să o pierdem toată în îmbrăţişarea fostului „frate mai mare”, care nu se poate trata nicidecum de sindromul imperial şi orice ar construi seamănă cu Uniunea Sovietică. A fost, de altfel, o Uniune concepută într-un delir revoluţionar „permanent”, „mondial”, clădită pe oasele a milioane de victime ale terorii roşii, spre deosebire de Uniunea Europeană, care s-a adunat printr-un un efort paşnic, de conlucrare între diferite popoare, obosite de interminabile războaie.

Cunoscând istoria, naţionaliştii moldoveni şi ucraineni nu au încredere în cuvintele mieroase ale Moscovei, căci ştiu că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Instinctul le dictează să fugă cât mai departe de Rusia. Nu, ei nu sunt rusofobi, legea cetăţeniei în „varianta zero”, care prevedea că cetăţeni ai Republicii Moldova devin toate persoanele care au locuit până în 1990 pe teritoriul RSSM, indiferent dacă s-au născut aici sau în alte „republici” ale URSS, indiferent dacă au venit pe tancuri sau cu trenurile care i-au dus în Siberia pe mii de basarabeni, îi aparţine naţionalistului Gheorghe Ghimpu, care plătise pentru patriotismul său cu mulţi ani de închisoare.

E de mirare că dl Rogozin a trecut cu vederea peste o altă „ciudăţenie” a naţionaliştilor moldoveni: ei optează pentru dispariţia statului R. Moldova, iar la 1 decembrie vor sărbători Ziua Naţională a României şi a românilor de pretutindeni. Ei sunt porniţi pe drumul european nu numai pentru a se depărta de Rusia, ci şi pentru a se reuni cu România. Căci se consideră parte a poporului român, parte ruptă de Rusia, în 1812, 1940, 1944. Independenţa din 1991 înseamnă pentru ei independenţă faţă de Imperiul Rus şi un prim-pas spre reunire cu ţara noastră, ca act de justiţie istorică. E încă un motiv pentru naţionaliştii moldoveni să fie proeuropeni. Unii spun că dorinţa de reunire este una anacronică. Din punctul nostru de vedere, anacronici sunt cei care vor cu orice preţ să menţină hotarul pe Prut. De ce nu a fost anacronică ideea reunificării Germaniei, a Vietnamului, de ce este încurajată ideea unei singure Corei şi de ce ar fi anacronică ideea reunificării României şi Republicii Moldova? Anacronice pot fi mijloacele, nu ideea în sine. De ce nu e anacronic să vrei să înveţi să convieţuieşti în cadrul Europei sau Asiei, sau Eurasiei, cu diferite popoare, dar e anacronic să vrei să reuneşti două părţi ale aceluiaşi popor?

De ce Rusia continuă şi astăzi să tragă cu forţa R. Moldova spre sine şi se opune apropierii cu România, care e mult mai aproape, peste Prut? Răspunsul e simplu, îl ştie şi dl Rogozin, dar nu e capabil să spună adevărul.