Moldovenii se scarpină la ceafă, ucrainenii ies în stradă

Semne diacritice

Traian Băsescu s-a bucurat de succesul R. Moldova de la Vilnius mai mult decât unii politicieni moldoveni. El cunoaşte importanţa parafării Acordului de Asociere cu UE. În 1995, când semna un acord similar, PIB-ul României era de 35,4 miliarde de dolari, iar în 2006, înainte de aderare, - de 170,6 miliarde de dolari. Exporturile româneşti au crescut nu mai puţin spectaculos. Sigur, unii cârcotaşi vor spune că Acordul de Asociere semnat de România îi oferea ţării o perspectivă clară de aderare la UE, pe când în Acordul parafat de R. Moldova aceasta lipseşte cu desăvârşire. Din acest motiv, afirmă liderul comunist Vladimir Voronin, PCRM a renunţat la cauza integrării europene, nu mai merge sub steagul aderării la UE. „Moldova europeană o vom construi în Uniunea Eurasiatică!”, le promite el, elucubrant, alegătorilor.

Un articol în vigoare

Ca se ridiculizeze triumful liderilor Coaliţiei de guvernământ, să stingă cu totul elanul proeuropean destul de moderat al moldovenilor, unii „binevoitori” mai atrag atenţia asupra faptului că în declaraţia comună a Summitului de la Vilnius nici măcar nu se menţionează articolul 49 al tratatului UE, care stipulează că membru al UE poate deveni orice ţară europeană care respectă valorile menţionate în art. 2 al tratatului UE de la Lisabona. (Art. 2: „Uniunea este fondată pe valorile respectului pentru demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate, supremaţia legii şi ale respectului pentru drepturile omului, inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor. Aceste valori sunt comune pentru statele membre într-o societate în care domină pluralismul, non-discriminarea, toleranţa, justiţia, solidaritatea şi egalitatea dintre femei şi bărbaţi”.)

E adevărat, în textul declaraţiei de la Vilnius lipseşte orice referinţă la articolul 49. Însă lipsa aceasta mai poate însemna, dacă privim jumătatea plină a paharului, că articolul respectiv rămâne în vigoare, nu este anulat. Cei care spun că parafarea Acordului de Asociere reprezintă o etapă istorică importantă în parcursul european al R. Moldova au argumente solide în acest sens. Deşi nu se prevede un „mariaj”, ci doar un „concubinaj”, în rest Acordul de Asociere negociat de UE cu R. Moldova nu se deosebeşte esenţial de cel pe care l-a negociat cu statele aderente. A confirmat-o nu numai Băsescu, dar şi Ştefan Fule, Comisarul european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate. Deşi nu se rosteşte cuvântul „aderare”, statele Parteneriatului Estic sunt invitate să parcurgă calea reformelor politice şi economice pe care au parcurs-o sau trebuie să o parcurgă unele state din Balcani, candidate la aderare. În declaraţia Summitului de la Vilnius se vorbeşte despre procesul de „asociere politică şi integrarea economică în UE”, inclusiv integrarea energetică a statelor PE. „Participanţii la Summit subliniază că efectiva implementare a acordurilor de asociere şi, în cazuri relevante, a acordurilor de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător, acompaniată de reforme se va solda cu o apropiere completă de standardele şi legislaţia UE, care (apropiere) va duce la integrarea economică graduală a partenerilor în piaţa internă a Uniunii Europene şi, prin urmare, la crearea unui spaţiu economic (comun)”.

Un bilet de tren UE

Cu alte cuvinte, moldovenilor (şi georgienilor) li s-a pus în palmă un bilet de tren, pe care scrie „UE”. După controlul de rutină (ratificarea de către statele membre), trenul va începe mişcarea spre o destinaţie încă neprecizată, dar, cu siguranţă, în direcţia UE. Băsescu afirmă că mai e timp, că punctul de destinaţie îl vom afla pe parcurs, „călătoria” României spre UE durând 13 ani de la momentul semnării Acordului de Asociere. Nouă ne va lua, spune el, vreo zece ani.

Aceasta dacă vom rezista presiunilor tot mai puternice ale Rusiei şi dacă actuala guvernare nu va pierde alegerile din 2014. Sau dacă Moscova nu va reuşi să o debarce până la alegeri, presupune premierul Iurie Leancă. Europenii s-au angajat să ratifice Acordul de Asociere şi cel de ridicare a vizelor până la încheierea mandatului actualului Parlament European, în mai 2014.

Ucrainenii înşelaţi

Ajunşi şi lăsaţi în urmă de moldoveni în cursa integrării europene (la capitolul „călătoria fără vize”), ucrainenii au ieşit în stradă cu sutele de mii ca să protesteze împotriva lui Ianukovici, care i-a înşelat în modul cel mai simplu, simulând rezistenţa în faţa Rusiei, dar, de fapt, negociind cu Putin suspendarea Acordului de negociere cu UE. El a trădat, spune opoziţia ucraineană. Bruxellesul nu rosteşte cuvântul „trădare”, dar nu e mai puţin supărat. Nu teama de Timoşenko l-a determinat pe Ianukovici să pună cruce pe munca de șase ani a sutelor de funcţionari şi experţi, europeni şi ucraineni. „Aveţi Acordul pe masă, semnaţi-l”,i s-a spus la Vilnius, fără să i se ceară s-o elibereze pe „eroina” revoluţiei portocalii. Ianukovici s-a autodemascat, cerând în schimbul semnăturii sale ca UE să-i compenseze Ucrainei eventualele pierderi pe care ar putea să i le cauzeze un Putin gelos şi înfuriat. Cifra i-a stupefiat pe europeni: 160 de miliarde de euro, Ucraina având, în 2012, un PIB de circa 176 de miliarde de dolari, potrivit FMI şi Băncii Mondiale. Astfel, Ianukovici s-a autodemascat: el îi cedase lui Putin şi venise la Vilnius cu alt scop decât pentru a semna Acordul de Asociere cu UE. Kievul a încercat să facă un târg, să fenteze Bruxellesul folosind în esenţă argumentele Moscovei, care îi „prorocise” Ucrainei pierderi economice şi comerciale uriaşe după Vilnius.

E abia începutul

Bruxelles a reacţionat cu eleganţă la atacul neoimperial, „luând act de decizia Ucrainei de a-şi suspenda temporar pregătirile pentru semnarea acordului de asociere”. UE nu acceptă un „veto” al Moscovei asupra relaţiilor sale cu Europa de Est, a declarat Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, respingând ideea unor negocieri trilaterale, UE-Ucraina-Rusia, asupra problemelor ucrainene, idee propusă de Kiev.

Intervenţia brutală a Rusiei şi cedarea Ucrainei schimbă radical datele problemei: dintr-un proiect de „vecinătate”, Parteneriatul Estic devine un proiect geopolitic. Analistul Jan Techau, de la Carnegie Europe, consideră că Summitul de la Vilnius nu este un eşec, ci, dimpotrivă, marchează un succes pentru Parteneriatul Estic. Faptul că a reuşit să împiedice Ucraina să semneze Acordul de Asociere este „un triumf mic, pe termen scurt” al Rusiei. Pe termen lung, „brutalitatea” Rusiei nu va avea succes. Tendinţa statelor din spaţiul postsovietic de a deveni mai rezistente la presiunea Rusiei, construind conducte noi, va deveni şi mai puternică de acum înainte, a declarat el pentru AFP. În timp ce unii comentatori cred că Summitul de la Vilnius a pus punct Parteneriatului Estic, opinia sa e că „acesta este începutul”. „Până acum a fost un joc tehnic privind regulile, înţelegerile şi comerţul. De acum înainte e vorba despre geopolitică. Parteneriatul Estic real abia a început”.