Municipiul Chișinău, cea mai MARE rată de VACCINARE împotriva COVID-19: Raioanele în care au fost imunizate cele mai puține persoane
1335
R. Moldova a administrat până în prezent 746 743 de doze de vaccin anti-COIVID-19, dintre care 464 080 de persoane au fost imunizate cu prima doză.
Secretarul de stat de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Denis Cernelea, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că rata de acoperire cu vaccin a populației a urcat la 13,6%, iar a celor imunizați complet, cu ambele doze - la 8,25%.
Totodată, la aceste cifre se adaugă „2-3%” care reprezintă cetățenii R. Moldova vaccinați peste hotare împotriva COVID-19.
În ultima săptămână au fost administrate 51 de mii de vaccinuri, perioadă în care au fost efectuate 33 140 de teste la COVID-19, iar 1% dintre acestea au arătat rezultate pozitive.
Aceeași sursă a precizat că în municipiul Chișinău se atestă cea mai mare rată de vaccinare - circa 20% dintre locuitori.
În top se situează și raioane precum Dubăsari, Rezina, Florești, Cimișlia, Soroca, Orhei etc., unde rata de acoperire cu vaccin este în jur de 15%. În alte raioane, aceeași rată variază între 11 și 14%.
La polul opus, cu cei mai puțini cetățeni vaccinați, se află raioanele Briceni - rată de vaccinare de circa 8,5%, Taraclia, Vulcănești, Ceadâr-Lunga și Comrat - în jur de 7%.
În total au fost raportate 1 431 de reacții adverse după administrarea vaccinului sau 0,19% din numărul dozelor administrate, dintre care peste 94% au fost ușoare.
Pe parcursul ultimelor șapte zile, în R. Moldova au fost înregistrate 411 cazuri noi de COVID-19, inclusiv 19 cazuri de import, dintre care 12 din Rusia.
13.11.2025
06:49
20
UE mobilizează giganții tehnologiei și influencerii pentru a combate amenințările hibride și dezinformarea în spațiul digital
13.11.2025
04:28
284
SUA pune capăt celei mai lungi perioade de paralizie bugetară din istorie – Congresul i-a trimis legea lui Trump pentru semnare
13.11.2025
02:57
320
Mark 1, noua rachetă europeană accesibilă pentru neutralizarea dronelor rusești, lansată de Estonia
13.11.2025
02:51
349
Putin și jocul de-a v-ați ascunselea: tripla reședință cu birouri gemene pentru a deruta spionii străini
12.11.2025
20:52
535
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
686
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
548
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
678
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
527
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
559
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
13.11.2025
04:28
282
SUA pune capăt celei mai lungi perioade de paralizie bugetară din istorie – Congresul i-a trimis legea lui Trump pentru semnare
13.11.2025
02:57
319
Mark 1, noua rachetă europeană accesibilă pentru neutralizarea dronelor rusești, lansată de Estonia
13.11.2025
02:51
348
Putin și jocul de-a v-ați ascunselea: tripla reședință cu birouri gemene pentru a deruta spionii străini
12.11.2025
20:52
535
Surpriza caldă se instalează în Moldova pe 13 noiembrie 2025
12.11.2025
20:30
685
Constantin Cheianu, DESTĂINUIRE privind decizia de a renunța la fotoliul de DEPUTAT: ,,Primul om căruia i-am vorbit despre decizia de a-mi depune mandatul de deputat a fost..."
12.11.2025
19:27
548
Zelenski ia măsuri drastice în scandalul de corupție din Ucraina: cere demisia miniștrilor justiției și energiei pe fondul mitei de 100 de milioane de dolari
12.11.2025
19:04
677
Moscova critică Chișinăul pentru încercarea de subminare a autonomiei Găgăuziei și presiunile politice preconizate
12.11.2025
18:33
527
Dr. Ovidiu Ferician avertizează: cancerul de prostată poate afecta bărbații chiar de la 50 de ani, prevenția începe cu un test genetic!
12.11.2025
18:08
559
Scandal de corupție și lupte judiciare: Noul test pentru președinția lui Zelenski în Ucraina
12.11.2025
17:48
507
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni modernizat cu ajutor european: condiții de top pentru elevi și profesori
12.11.2025
17:22
588
Rusia, deschisă pentru negocieri cu Ucraina la Istanbul, dar Kievul și UE resping condițiile teritoriale susținute de Trump în Alaska
12.11.2025
17:14
1243
Mai mulți deputați de la PAS au decis să RENUNȚE la mandat. Cine sunt cei CINCI aleși ai poporului
12.11.2025
17:01
489
Colegiul de Medicină Veterinară din Brătușeni se modernizează: condiții de studiu îmbunătățite cu suport european și austriac
12.11.2025
16:41
485
Cooperarea dintre Republica Moldova și PNUD: Proiecte importante pentru dezvoltarea durabilă și eficiența energetică
12.11.2025
16:08
414
Sălile pline la cea de-a XI-a ediție a Zilelor Filmului Românesc în Moldova. Proiecțiile au bucurat și publicul din Hâncești, Nisporeni, Călărași, Strășeni, Ungheni, Florești, Bălți, Cimișlia și Cahul
12.11.2025
15:56
590
Moldova renunță la cooperarea energetică cu CSI: Ultimul acord, denunțat după 28 de ani
570
Dialog constructiv între Valeriu Chiveri și diplomatul american Nick Pietrowicz privind reglementarea transnistreană și integrarea raioanelor de est ale Moldovei
12.11.2025
13:36
558
Moldova face pasul spre Europa: noi reglementări pentru un transport mai sigur al mărfurilor periculoase
12.11.2025
12:57
551
Moldova adoptă norme europene: lansarea unui sistem național de securitate informațională în aviația civilă pentru protecția zborurilor și pasagerilor
12.11.2025
12:40
514
Guvernul adoptă noi norme pentru îmbunătățirea siguranței zborurilor în Moldova
12.11.2025
12:29
617
Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, îl prezintă pe Victor Furtuna, noul șef al PCCOCS, echipei de procurori
12.11.2025
10:54
582
Ministrul Energiei prezintă progrese cheie în infrastructura de transport pentru tranziția verde la conferința UE 2025 în Chișinău
12.11.2025
10:34
596
Ministerul Educației: Primii pași către o educație sigură online pentru copiii din Moldova
12.11.2025
10:24
1012
DOC // Conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, DEMISĂ de președinta Maia Sandu
12.11.2025
09:26
566
Moldova accelerează transformarea digitală și atrage investiții pentru integrarea europeană în Raportul de Extindere 2025
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.63
1 USD
16.96
1 RON
3.86
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














