Moscova, ce ne mai așteaptă?
1526
tribuna.md Amenințări // Sistarea livrărilor de gaze, trimiterea acasă a moldovenilor aflați la muncă în Federația Rusă, introducerea vizelor sau pierderea Transnistriei „pe drum”
De când autoritățile R. Moldova au anunțat că merg cu pași siguri spre Uniunea Europeană, Federația Rusă a început să se precipite. Amenințările autorităților ruse ascunse în metafore sau echivocuri au început să prindă contur. În săptămâna curentă, Federația Rusă a instituit embargo pentru vinurile moldovenești. Analiștii politici afirmă că ar putea urma embargo pentru fructele și legumele din R. Moldova. Însă, mai cred aceștia, Rusia nu se va încumeta să sisteze gazele către țara noastră sau să trimită muncitorii moldoveni acasă. Cât despre Transnistria: „Dar ce, noi o avem?”.
Rogozin vorbește
Aflat în vizită la Chișinău la începutul lunii septembrie curent, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a amenințat R. Moldova direct: „Sper să nu înghețați la iarnă. În curbele acestea serioase europene nu ar trebui să pierdeţi vagoanele pe drum. Cât priveşte Transnistria, nu trebuie doar de informat colegii despre ce se va întâmpla în noiembrie la Vilnius. Şi aici paradoxul situaţiei - cei mai mulţi migranţi moldoveni sunt la Moscova, dar deciziile se iau într-o direcţie opusă”.
„Faptul că Rogozin s-a comportat așa cum i s-a permis vorbește despre funcția pe care a avut-o acesta – să provoace animozități între moldoveni. Nu e nimic întâmplător: Rogozin face un pas și comuniștii revin la ideea de demitere a Guvernului și organizarea de alegeri anticipate. Există politicieni moldoveni care caută copite de cai morți pe la porțile Kremlinului”, leagă evenimentele analistul politic Oazu Nantoi.
Rusia vrea probleme cu Occidentul?
Nici Nantoi, nici analistul politic Anatol Țăranu nu cred că celelalte amenințări ale Federației Ruse vor fi puse în practică. „Vom vedea reacția Federației Ruse la mesajele de solidaritate ale europenilor adresate R. Moldova. Nu cred că Rusia vrea să-și deterioreze relațiile cu Occidentul. Aceasta își poate revedea amenințările, astfel încât să nu întreprindă alte măsuri menite să destabilizeze situația economică a R. Moldova. Cel mult, mai poate institui embargo și la fructele și legumele moldovenești”, crede Țăranu.
Experții nu cred, de asemenea, că vom rămâne fără gaze în perioada rece a anului. „Sunt mai multe aspecte tehnice. Când a fost războiul gazelor dintre Rusia și Ucraina acum câțiva ani, noi am supraviețuit. Au fost probleme în Transnistria. Blocadele sunt contraproductive. Cu cât e mai bădărană Rusia, cu atât mai generoși sunt cei care vor să ne ajute. Și asta se vede”, declară Oazu Nantoi.
„Ar putea cel mult să negocieze un preț mai mare cu 20-30 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze”, crede Țăranu.
„Trebuie să fim pregătiți!”
Cât despre muncitorii moldoveni din Federația Rusă, analiștii susțin că este nevoie de ei acolo, inclusiv grație faptului că aceștia pun umărul la construcțiile pentru pregătirea Olimpiadei de la Soci. Nici Transnistria nu o pierdem, așa cum suntem amenințați. Oazu Nantoi susține că Ucraina va semna Acordul de Asociere la Vilnius și dacă întreprinde câțiva pași la frontieră, „s-a zis cu Transnistria și Șevciuk”.
Analiștii mai spun că trebuie să fim conștienți de lista cu amenințări și să fim pregătiți pentru a le înfrunta. Iar guvernarea actuală a R. Moldova trebuie să reziste și să ducă la capăt reformele pe care le-a început în interesul cetățenilor.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
03.08.2026
21:23
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:45
03.08.2026
18:25
03.08.2026
18:09
03.08.2026
17:54
03.08.2026
17:53
03.08.2026
17:19
03.08.2026
17:04
03.08.2026
16:12
03.08.2026
16:07
03.08.2026
15:33
Polonia atacă în instanță obligația de a plăti 1,3 miliarde de euro către Pfizer pentru 64 de milioane de doze de vaccin Covid-19
Val de căldură urmat de ploi de vară în Republica Moldova, 4–10 august 2026
Madrid anunță încheierea crizei migranților din Ceuta și proclamă ferm: exclava este parte integrantă a teritoriului spaniol
Trump strânge lațul în Golf: Iran presat să accepte acord cu SUA sau „capitulare totală”, Strâmtoarea Ormuz sub control american



















