Profesor universitar în America
4836
Carieră // Este doctorand și profesor universitar în domeniul științelor politice și relațiilor internaționale la o universitate din SUA. S-a născut în Chișinău și de mic visa să cutreiere lumea întreagă
Studenții de la Universitatea Rutgers din statul New Jersey, SUA, au parte de lecții predate de un moldovean. Mark Mazureanu este doctorand în Științe Politice și de mai bine de patru ani este stabilit în America. După ce a absolvit o facultate acasă, apoi un masterat în Germania și două în Polonia, Mark a mers la studii și în țara tuturor posibilităților.
Studiu de cercetare în R. Moldova
L-am întâlnit pe Mark la un eveniment în Chișinău. Doctorandul vine o dată pe an acasă și de fiecare dată este implicat în activități. „Mă străduiesc să nu pierd contactul cu țara. Acum am venit cu mai multe ocazii. Prima este pauza academică. În același timp, m-am gândit că, dacă tot voi fi în Moldova, să realizez o cercetare în teren, în domeniul migrației, domeniul meu de studiu”, spune Mark. Profesorul a precizat că nici în prezent nu s-a adaptat modului de viață din America, ci mai degrabă s-a obișnuit cu el. „M-am obișnuit cu multe lucruri și am început să le tolerez, pentru că înțeleg sursa lor. Colegii de aici sunt faini, dar foarte egocentrici, aceasta este încă o calitate americană cu care trebuie să te obișnuiești”, menționează Mark.
Sistemul de învățământ american, cel mai bun
Mark Mazureanu are 26 de ani, iar după ce a studiat în mai multe universități, el consideră că sistemul de învățământ american este mai bun și util, iar studenții - mai disciplinați și mai responsabili. Același lucru nu-l afirmă, însă, și despre nivelul de trai din SUA. În opinia lui, este unul disproporțional. „Poți vedea sărăcie extremă nas în nas cu luxul, securitate lângă criminalitate și încă multe alte forme de contraste exacerbate. Cel mai important, însă, este faptul că fiecare poate să ajungă undeva, dacă nu se plânge pe viață și soartă, dar încearcă să facă ceva”, consideră profesorul. Dacă e să compare studiile făcute în R. Moldova, Polonia și Germania cu cele din America, atunci zice că „sistemul american de învățământ este cel mai bun dintre toate pe care le-am explorat până acum”. „La USM aveam de citit săptămânal poate 15-20 de foi, la masterat în Polonia erau maximum 60 de foi și în Germania 200. În SUA, însă, această cantitate putea ușor să treacă săptămânal peste 1 200, 1 400 de foi. În așa mod, cantitatea de material parcurs este mult mai mare. Profesorul american stă în funcție pentru a ușura procesul de studii. El are o libertate maximă de a stabili un curriculum academic și modul de interacționare cu studentul, așa cum consideră el. Important este ca această interacțiune să ducă la o reușită academică maximă”, explică Mark.
Vis de copil, trai în aeroport și multe conserve
Întrebat ce visuri avea când era copil, Mark a răspuns ferm că acestea s-au realizat. „O, asta e bună! Din păcate, s-au realizat. Taică-meu călătorea mult și eu visam să călătoresc întruna. Când m-a luat prima dată la aeroport, mi-am zis că aș fi gata să rămân să trăiesc acolo. De Anul Nou, și numai de Anul Nou, la noi în familie se deschideau conserve cu șprot și pateu, erau vremuri grele. Atunci, mi-am pus al doilea vis că, atunci când voi crește mare, voi mânca doar conserve. Acum le am pe ambele, trăiesc în aeroporturi și mănânc doar conserve. Fiți atenți la ce visați”, ne avertizează profesorul. Dacă ar fi să enumere toate experiențele peste hotare și toate țările vizitate, lista profesorului ar fi prea lungă și în ea ar încăpea majoritatea țărilor din Europa și Caucaz.
Primele zile în America, pline de stres
Mark spune că tinerii din R. Moldova au multe oportunități de a studia peste hotare, trebuie doar să încerce. „Nu pot să zic că am ales anume această parte a lumii. Eu sunt mai degrabă ales de ea. Moldova primește o groază de oferte de studii. Eu, la rându-mi, fiind foarte motivat să-mi continui cariera academică, am căutat diverse posibilități pentru a învăța peste hotare. America nici pe departe nu a fost criteriul meu de selecție. La început, aplicam la orice studii din străinătate”, ne spune Mark. Profesorul nu are amintiri prea plăcute despre primele zile în America. „Începutul a fost greu. Mașină, permis de conducere american, cont bancar nu aveam. Fără toate astea, în SUA ești nimeni. Cartierele sunt foarte segregate pe principiul rasial, trebuie să știi care cartiere să le eviți și la ce ore. Magazinele sunt localizate cam la 5 km distanță de orașe, iar în orașe nu sunt decât restaurante. Totul e conceptual diferit”, povestește Mark Mazureanu. O problemă pentru el a fost și limba engleză, care trebuia să fie la un nivel avansat. „În SUA am trecut la un context în care engleza mea nu mai era suficientă. A trebuit să depun un mare efort să o îmbunătățesc. De asemenea, a trebuit să mă obișnuiesc foarte repede cu noile standarde de lucru care erau de 4-5 ori mai voluminoase”, ne spune Mark.
Vrea să revină acasă
Chiar dacă în America sunt mult mai multe posibilități de dezvoltare, Mark Mazureanu intenționează să se întoarcă acasă. Îi place în R. Moldova. Își iubește prietenii și adoră locurile. „Îmi place și clima. Îmi mai place încă un lucru care, de altfel, contrastează foarte mult și cu neplăcerea acestui lucru. În R. Moldova e în fiecare zi sărbătoare. Toți lucrează de parcă e sărbătoare, asta îmi place, pentru că eu vin în vacanță și îi văd pe toți relaxați. Problema apare însă când trebuie de soluționat ceva, atunci toți lucrează la fel de parcă e sărbătoare și, din păcate, nimic nu se mișcă înainte. Se observă un fenomen de nepăsare națională. Nimănui nu-i pasă nici măcar de propriul său interes”, spune Mark. De asemenea, printre schimbările majore pe care le observă de fiecare dată când se întoarce acasă se numără restaurantele și localurile noi. „Schimbările sunt majore. De fiecare dată când vin, văd o puzderie de tot felul de localuri noi deschise. E drept că apar și un milion de servicii care adesea în SUA sunt cunoscute doar din internet, dar în Moldova le văd pe viu. R. Moldova este totuși țara de pe primul loc la nivel global în implementarea tehnologiilor moderne”, consideră Mark Mazureanu.
05.11.2018
12:00
16225
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4629
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
3043
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3206
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5158
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4404
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6431
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6317
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17205
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17905
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8195
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8361
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
10.06.2026
21:05
419
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
435
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
413
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
454
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
506
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
525
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
588
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
482
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
732
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
627
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
653
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
587
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
683
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
906
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
826
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
872
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
949
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
860
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
1052
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
1189
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
1058
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1273
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
1014
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1165
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1315
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














