Liviu luptă cu Ebola
3754
Dedicație // În vârstă de 43 de ani, Liviu Vedrașco și-a consacrat jumătate din viață pentru salvarea unor locuitori de pe toate continentele
A salvat mii de vieți omenești în peste 50 de țări ale lumii, iar acum luptă pentru a smulge statele sărace de pe continentul african din ghearele cumplitului virus Ebola. Este vorba despre un moldovean,Liviu Vedrașco, care lucrează technical officer în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.
În 2010, în timpul tragediei din Haiti, lui Liviu nu i-au trebuit decât vreo cinci minute pentru a se decide să adune o echipă și să plece în Port-au-Prince, capitala Haiti, unde a coordonat eforturile medicale ale principalului spital din oraș.
„Era, practic, o misiune imposibilă”
Astăzi, Liviu își mai amintește de sutele de persoane care zăceau rănite pe străzi și îl implorau să le acorde ajutor.
„La început, acordam asistenţă persoanelor de pe străzi. Era, practic, o misiune imposibilă, pentru că erau sute de mii de oameni. Administram medicamente contra durerii, fixam fracturi, ofeream antibiotice celor cu început de infecţie. Foarte curând, însă, am înțeles că o singură persoană în asemenea situaţii nu poate face multe. Atunci, eu și echipa mea am început să formăm echipe medicale de voluntari. A fost foarte complicat. Ne-am confruntat atât cu obstacole logistice grave, cât și cu dificultăţi în coordonare cu Guvernul din Haiti. Port-au-Prince şi înainte de cutremur nu a fost cel mai sigur loc din Caraibe, iar sistemul de sănătate era subdezvoltat”, își reînvie Liviu amintirile.
Față în față cu Ebola
De altfel, atmosfera din Freetown, capitala Serra Leone în care a locuit în ultimele trei luni, îi amintește foarte mult de cea din Port-au-Prince.
„Aceeași climă tropicală, relief muntos, nivel al sărăciei şi un sistem al sănătăţii subdezvoltat, cu printre cei mai proşti indici ai sănătăţii din lume”, descrie Liviu Vedrașco capitala țării cu cele mai multe cazuri de decese provocate de virusul Ebola.
De această dată, Liviu Vedrașco a mai avut și misiunea de a coordona mai mulți piloni tehnici pentru lupta cu Ebola. A oferit instrucțiuni pentru cum ar trebui efectuate supravegherea epidemiologică, managementul clinic, înmormântarea victimelor în siguranţă şi cu demnitate, mobilizarea socială şi comunicarea.
Solidaritate surprinzătoare
La fel ca și în cazul cutremurului din Haiti, nu a ezitat să plece ca să dea o mână de ajutor de îndată ce a realizat că aportul său în această situație va fi util. „Am fost pozitiv surprins de solidaritatea internațională în acest caz. Echipe din multe țări de pe toate continentele, inclusiv două echipe mari din Cuba și China, s-au alăturat luptei pentru combaterea Ebola”, ne explică el.
Astăzi, în Serra Leone sunt peste 11 mii de persoane infectate de Ebola. „Nu mi-a fost frică să mă infectez. E mai mare riscul să mori într-un accident rutier în Bangkok, decât să te îmbolnăvești de Ebola în Freetown. Virusul Ebola se transmite mai greu decât o gripă. Doar persoanele cu simptome clare de îmbolnăvire pot infecta”, precizează Liviu Vedrașco care a avut misiune să le explice localnicilor cum să se protejeze.
De altfel, angajatul OMS susține că sistemul medical din R. Moldova este suficient de bine pregătit pentru a preveni o declanșare a Ebola în R. Moldova.
Soția din Hong Kong și zeama de găină
Sâmbăta trecută, Liviu a revenit din misiune, acasă, în Bangkok, unde îl așteaptă frumoasa sa soție, chinezoaica Elaine.
„Ea știe să gătească zeamă de găină și șubă. Apropo, ea prepară borş acru proaspăt din tărâţe aduse din R. Moldova”, ne surprinde el.
Mereu ocupat să salveze vieți omenești peste tot în lume unde au loc calamități naturale sau epidemii, Liviu Vedrașco își găsește totuși timp, cel puțin o dată pe an, să vină în R. Moldova pentru a-și revedea părinții și rudele.
„Și mie, și soției mele ne place foarte mult să petrecem timpul în R. Moldova şi sperăm ca în viitorul nu prea îndepărtat să revenim pentru mai mult timp acolo”, ne dezvăluie Liviu planurile sale.
„Zâmbetul moldovenilor”
Până la o nouă revedere cu baștina pe care a părăsit-o cu 20 de ani în urmă pentru a merge la studii în SUA, Liviu urmărește cu mare interes situaţia din R. Moldova.
„Remarc multe progrese în R. Moldova, în multe domenii, inclusiv în domeniul sănătăţii, infrastructură, telecomunicații. Probabil, pentru cei care trăiesc în Moldova e mai greu să observe aceste progrese”, afirmă el.
De altfel, un alt detaliu pe care nu îl remarcase atâta timp cât era acasă, dar a devenit evident atunci când a plecat din țară, este că moldovenii zâmbesc foarte puțin.
„Thailandezii zâmbesc mult mai des decât moldovenii. Poate e nevoie de un program naţional în acest sens. Şi, în timp ce majorăm rata zâmbetelor de pe feţele moldovenilor, ar fi bine de redus rata plângerilor de tot felul şi la tot pasul. Chiar totul e atât de tragic în R. Moldova?”, se întreabă cel care știe nu din auzite ce înseamnă o adevărată tragedie pentru un popor.
Omul nostru de la Organizația Mondială a Sănătății
Până a se stabili în Bangkok, Thailanda,în iunie 2014, Liviu Vedrașco a locuit timp de un an în Myanmar, ţara vecină, unde a activat tot în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În perioada 2004-2007, moldoveanul a fost responsabil de organizarea serviciilor sanitare şi medicale pentru circa 140 de mii de refugiaţi din Myanmar aflaţi de mai mulți ani în nouă tabere de refugiaţi la hotarul dintre Myanmar şi Thailanda.
„Situația de acolo este gravă. Peste 800 de mii de persoane sunt private de accesul la îngrijiri medicale în vestul Myanmarului. Aproximativ 140 de mii de musulmani rohingya trăiesc de ani buni în tabere, fiind dependenți de ajutorul umanitar oferit de ONG-urile internaționale”, ne descrie Liviu drama acestor oameni.
Până la Myanmar, bărbatul, cu licența în medicină luată la Chișinău, a lucrat la Cartierul General al Organizației Mondiale a Sănătății în Geneva, Elveţia, unde a elaborat un cadru global de gestionare a riscurilor calamităţilor cu impact asupra sănătăţii pentru a ghida ministerele sănătăţiisă fie bine pregătite pentru gestionarea atât a calamităţilor naturale, cât și a epidemiilor și pandemiilor de boli infecțioase.
Nu a plecat pentru a fugi de greutățile de acasă, ci tocmai pentru a-i ajuta pe alții, și mai amărâți, din toate colțurile lumii.
05.11.2018
12:00
16224
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4629
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
3043
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3206
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5158
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4404
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6431
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6317
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17205
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17905
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8195
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8361
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
10.06.2026
21:05
0
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
378
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
368
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
402
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
447
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
477
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
550
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
448
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
686
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
593
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
623
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
561
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
658
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
861
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
787
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
848
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
925
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
837
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
1028
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
1168
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
1045
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1258
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
1000
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1149
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1298
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.35
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














