Moara Roșie din Chișinău, VÂNATĂ!
13604
RUINĂ // O clădire care pune în pericol viața oamenilor și pe care a pus ochiul un agent economic care vrea să o demoleze. Așa a ajuns fosta moară cu aburi, cunoscută cu denumirea de „Moara Roșie”, care se află în Chișinău pe strada cu același nume
Localnicii care își au casele în apropiere de Moara Roșie sunt îngrijorați și dezamăgiți de starea acesteia. Chiar dacă a primit titlul de monument de arhitectură de valoare locală, inclus în Registrul de monumente de istorie și cultură a municipiului Chișinău, moara negustorului Abram Levenzon se poate dărâma în orice clipă.
Adăpost pentru boschetari
De 15 ani deja, locuința doamnei Maia se află la câțiva metri de Moara Roșie. Femeia este indignată de faptul că moara se deteriorează tot mai mult. „Ar fi foarte bine s-o renoveze și să rămână ca un monument, o amintire. Noi nu suntem împotrivă, dar să se apuce cineva să o repare, căci pe zi ce trece starea ei se agravează și ne pune viața în pericol. Noi am scris cereri la primărie să ia măsuri, dar în zadar”, a spus femeia. Dânsa ne-a mai povestit că, în ultima perioadă, moara era plină de boschetari și mizerie.

Una dintre primele mori cu aburi
Pe lângă morile de apă și de vânt, la sfârșitul sec. al XIX-lea în Chișinău au început să apară morile cu aburi. Una dintre primele și cele mai celebre mori cu aburi a fost Moara Roșie. La început, era din lemn, dar în 1884 a fost reconstruită din piatră. Era una din cele mai înalte construcții de pe Colina Inzov (astăzi, Colina Pușkin) și făcea parte dintr-un complex industrial, iar acum este izolată de construcțiile aferente. Înainte de anul 1884, moara avea trei nivele, dar la sfârșitul secolului al XIX-lea al treilea nivel a ars. La începutul sec. al XX-lea au fost adăugate două etaje și o mansardă din piatră, căptușite cu cărămidă roșie. Încă de la început, Moara Roșie a fost dotată cu utilaj performant, fapt ce i-a permis să funcționeze până în anii ’50 ai secolului XX. Mai târziu, clădirea morii a fost utilizată drept depozit de către autoritățile sovietice.
Moara Roșie, datorită unui incendiu
În 1890, vechii proprietari ai morii, consilierul Gudevici și W. Lewinski au oferit moara negustorului Abram Levenzon. Construcția devenise un adevărat complex industrial. Din acel moment, moara era cunoscută drept „Moara Levenzon”. Negustorul a construit un magazin adiacent, care se unea cu moara printr-un tunel separat. În 1901, după un incendiu de proporții, nivelele superioare ale morii au fost reconstruite din cărămidă roșie, fapt ce a făcut din „Moara Levenzon” o clădire industrială de o frumusețe deosebită. De atunci, moara este numită „Moara Roșie”.
Monument ocrotit, neglijat de autorități
În 2010, compania de construcții „Glorinal” a venit cu o cerere prin care solicita primăriei demolarea clădirii, pe motiv că prezenta un pericol pentru cetățeni. Solicitarea a fost refuzată, iar actualmente Direcția generală economie, reforme și relații patrimoniale din cadrul primăriei capitalei așteaptă aprobarea pentru înregistrarea imobilului. „S-au făcut actele de inventariere, care trebuie aprobate de Consiliul municipal. După ce vom avea aprobarea consiliului, ne vom putea adresa la „Cadastru” pentru a-l înregistra. Decizia nu a fost votată de comuniști. Sunt deja cinci luni de când se tot amână aprobarea”, ne-a declarat un reprezentant al direcției.
Dispută în Consiliul municipal
Drept argument, reprezentantul fracțiunii PCRM din cadrul Consiliului municipal Chișinău (CMC), Victor Gurău, ne-a declarat că fracțiunea nu poate aproba doar actele de inventariere, dar așteaptă un pachet complet de documente. De asemenea, Gurău consideră că la mijloc stau interese politice. „Monumentul acesta se distruge, pentru că mai bine de 20 de ani nu s-au făcut lucrări. Noi am semnalat de mai multe ori această întrebare, dar nu a fost aprobată, deoarece nu erau prezentate proiecte clare de reconstrucție și alocări de fonduri. Desigur, nu neg, interese sunt, dar nu știm din partea cui”, ne-a explicat Gurău. Comunistul consideră că cineva vrea să privatizeze acest imobil și că alocarea resurselor publice nu este întâmplătoare. „Noi nu putem aproba doar un act de inventariere unde poate fi strecurată subtil o frază care să permită demolarea. Clădirea trebuie păstrată”, crede Gurău.
Bloc locativ în locul monumentului
Un proiect pentru un bloc locativ multifuncțional pe str. Moara Roșie 5A, cu 260 de apartamente, este deja prezentat pe un portal de construcții din R. Moldova. Proiectul respectiv este expus pe pagina firmei de proiectare „Marhitrav-ATM”. Contactat de Ziarul NAȚIONAL, arhitectul-șef al companiei, fostul arhitect-șef al municipiului Chișinău, Vladimir Modârcă, care se afla în această funcție atunci când Moara Roșie a primit titlul de monument, a declarat inițial că firma nu a făcut un astfel de proiect și că, probabil, este o greșeală din partea celor care au publicat informația. Ne-a rugat să revenim după ce verifică personal aceste informații. Ulterior, Vladimir Modârcă ne-a explicat că o schiță pentru acest proiect a fost realizată în 2007, dar a fost refuzată de către primărie. „Pe atunci nu lucram la această firmă. A fost o schiță, o propunere pentru această zonă. După ce primăria a refuzat acest proiect, beneficiarii nu au mai recurs la nimic. Idee nu am cine sunt beneficiarii, nu cunosc nimic. Nu există un asemenea proiect pentru acel bloc locativ, e doar o operă pe hârtie, un desen”, a menționat Modârcă. Arhitectul s-a cam încurcat în declarații. După ce a spus că proiectul nu există și este nul, a menționat că oricum clădirea nu ar fi interacționat cu Moara Roșie: „Moara se află la 30 m de complexul locativ pentru care s-a făcut acel proiect. E pe aceeași stradă, dar nu se atinge de monument”.
Ce spune primăria
Și viceprimarul Nistor Grozavu afirmă că sunt mai multe neînțelegeri cu privire la Moara Roșie. Oficialul ne-a declarat că primăria a pregătit o decizie prin care acest imobil să fie restaurat și luat la evidență, dar aceasta nu a fost încă aprobată de CMC. „Avem o singură problemă, neadoptarea deciziei. Nu avem explicații, cred că e vorba de niște neînțelegeri, desigur că am încercat să aflăm cauza, dar fără rezultat”, a afirmat viceprimarul. Grozavu a menționat că această problemă va fi propusă și la următoarea ședință a consiliului și a dat asigurări că nimeni nu va autoriza demolarea acestui monument. „Vom întreprinde toate măsurile pentru a salva această clădire. După starea în care se află acum, ea nu poate fi restaurată exact după modelul vechi, dar exteriorul poate fi reparat”, a conchis viceprimarul.
Ion Ștefăniță, director la Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din R. Moldova:
„Moara Roșie este un monument unic din arhitectura industrială. Acum, cineva dorește să o demoleze. Cererea aceasta e încă din 2010, când la Ministerul Culturii a venit o corespondență de la primărie, prin care se solicita o eventuală demolare. Ministerul a refuzat să dea un aviz pozitiv. Sunt interesele unui agent economic, coordonate de cineva din CMC”.
Vitalie Voznoi, președintele ONG-ului „Orașul meu drag”
„Marea problemă constă în aceea că noi nu avem o lege care să impună proprietarul să îngrijească monumentul. Trebuie să organizăm dezbateri publice și să păstrăm monumentele. Este o strategie bine gândită faptul că imobilul se lasă de izbeliște. Apoi foarte ușor este demolat pe motiv că este periculos pentru societate. Cred că sunt interesele funcționarilor publici”
26.09.2015
14:00
12572
Biserica din lemn de pe vremea lui Ștefan cel Mare
23.05.2015
12:00
3904
PATRIMONIU // Fostul Tribunal al jud. Lăpușna din Chișinău
09.05.2015
16:00
5172
PATRIMONIU // Capodopera de pe 31 August 1989
07.02.2015
12:25
8986
PATRIMONIU // Cimitirul de onoare al Chișinăului
04.01.2015
12:01
8166
Mănăstirea care stă din anul 1600 pe o stâncă de pe malul Nistrului
20.07.2014
14:04
19316
Catedrala înălţată din 1836 în centrul Chișinăului
24.05.2014
15:35
3898
100 de monumente de patrimoniu au fost distruse în ultimii 25 de ani
05.12.2013
17:05
3417
STUDIU // Cum este DISTRUSĂ istoria în Republica Moldova
25.03.2026
21:11
429
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:28
406
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
26.03.2026
00:20
181
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
203
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
406
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2461
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
385
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
420
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
453
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
694
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
460
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
468
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
499
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
488
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
630
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
917
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
529
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
593
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1006
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
570
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1572
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
632
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
659
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
659
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
694
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
762
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
749
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














