Stiri

Ministerul Finanțelor DEZMINTE că lefurile unor categorii de bugetari se vor micșora în urma REFORMEI salarizării

Economie 10.11.2018 14:19 Vizualizări2563
Ministerul Finanțelor DEZMINTE că lefurile unor categorii de bugetari se vor micșora în urma REFORMEI salarizării

Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a dezmințit informațiile apărute în presă, potrivit cărora în urma reformei salarizării unele categorii de bugetari vor avea salarii mai mici decât în prezent. Declarații în acest sens au fost făcute la ședința Clubului de presă al Guvernului.

Potrivit lui Armașu, legea stabilește o nouă grilă a salarizării, care reduce discrepanța de la 33 unități la 15, între salariul cel mai mic și cel mai mare, existente în prezent. „Astfel, bugetarii care primesc acum salarii mai mari decât cele stabilite în noua grilă vor avea un salariu de bază mai mic, însă vor beneficia de mai multe compensații, încât veniturile lor să fie aceleași ca în prezent”, a precizat ministrul.

În același timp, persoanele care primesc acum cele mai mici salarii vor avea acum un salariu de bază mai mare, fapt care le va aduce un venit mai semnificativ.

„Odată cu implementarea legii nimeni nu va pierde din salariu și nu va avea un salariu mai mic de 2000 de lei. Salariul doar va crește. Avem acum un mecanism care ne va permite ca în fiecare an salariul să fie revizuit pentru a fi majorat cel puțin în funcție de rata inflației”, a spus Octavian Armașu.

În cadrul ședinței au mai fost clarificate și alte aspecte ale Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, dar și ale reformei fiscale. Totodată, au fost puse în discuție și unele prevederi ale Legii Bugetului de Stat pentru anul 2019, aprobată recent de Cabinetul de miniștri.

În context, ministrul Finanțelor a accentuat că această lege corespunde în totalitate priorităților Guvernului stabilite la începutul anului 2018. „Legea Bugetului pentru 2019 prevede continuarea proiectelor de infrastructură, prin alocarea mijloacelor în Fondul Rutier, dar și în proiectul „Drumuri Bune pentru Moldova”. De asemenea, lansăm noi proiecte în domeniul educației, dar și în cel al justiției”, a conchis Octavian Armaşu.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri