Ministerul Educației răspunde liberalilor: „Nu politizați deciziile din educație”
1578
Ministerul Educației îi învinuiește pe liberali de populism, după ce conducerea partidului a cerut să fie anulat ordinul prin care disciplina „Istoria românilor și universală” a fost scoasă din lista examenelor pentru absolvirea gimnaziilor.
Ministerul explică că Istoria rămâne o desciplină la fel de importantă în procesul educațional, doar că trebuie înlocuită periodic, la examene, cu alte discipline. „Este surprinzător că aceiaşi politicieni care se opun – populist şi demagogic – măsurilor întreprinse pentru desfăşurarea corectă a examenelor, insistă că păstrarea examenului conduce la îmbunătăţirea rezultatelor. Este regretabil că ei preferă să politizeze un aspect pur tehnic prin care ministerul Educaţiei încearcă să asigure o educaţie de calitate şi induc voit în eroare opinia publică prin declarații inflamante. Istoria românilor și universală este disciplină obligatorie în planul-cadru pentru gimnaziu şi nu este nici mai mult, nici mai puţin importantă decât Geografia, Fizica, sau Chimia”, se spune într-un comunicat emis de Ministerul Educației.
Reprezentanții ministerului îi îndeamnă pe liberali să nu se implice în acest domeniu, unde deciziile sunt luate de specialiști. „Suntem de acord cu un singur lucru din declaraţia distinşilor deputaţi: să lăsăm deciziile din educaţie la latitudinea specialiştilor şi să evităm ingerinţa politicului. Ministerul Educației face apel la corectitudine și nu va politiza dezbaterea şi deciziile din educație”, conchid reprezentanții instituției.
Precizăm că elevii susțin trei examene la absolvirea gimnaziului. Două dintre discipline sunt limba de instruire și matematica, iar a treia disciplină se schimbă o dată la doi ani. În ultimele două sesiuni de examene, la absolvirea treptei gimnaziale, al treilea examen a fost Istoria românilor și universală. Pentru sesiunea 2014, a treia disciplină este Limba străină. Totodată, Istoria românilor și universală rămâne examen obligatoriu la bacalaureat pentru elevii de la profilul umanist.
Amintim că, ieri, liberalii au criticat decizia ministerului Educației prin care disciplina Istoria românilor și universală a fost scoasă din grila de examene la absolvirea gimnaziilor. PL i-a cerut ministrului Maia Sandu să-și retragă ordinul semnat la 1 noiembrie curent. Cu aceeași solicitare a venit anterior și Asociația Istoricilor din R. Moldova.
14.03.2025
09:36
09.12.2013
12:23
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
29.09.2026
21:17
29.09.2026
20:47
29.09.2026
19:48
29.09.2026
19:47
29.09.2026
19:43
29.09.2026
19:35
29.09.2026
19:09
29.09.2026
18:37
29.09.2026
18:32
29.09.2026
18:27
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:48
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
15:58
29.09.2026
15:50
29.09.2026
15:31
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:21
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















