Ministerul Educației, Culturii și Cercetării pregătește o STRATEGIE pentru atragerea specialiștilor în școli: „Cine face economie pe educație, își taie viitorul”
1759
Pentru că se rărește numărul profesorilor, în special al celor care să predea în școlile din provincie, Ministerul Educației și Culturii pregătește o strategie pentru ridicarea prestigiului profesiei de dascăl.
Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei ședințe convocată de premierul Pavel Filip, la care au participat președinții de raioane.
Unii președinți de raioane au menționat că se confruntă cu lipsa cadrelor didactice, chiar dacă oferă tinerilor specialiști și locuințe sociale, și alocații pentru întreținere, dar și alte indemnizații.
În context, reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării au declarat că lucrează acum la un program de schimbare a imaginii profesorilor, care ar urma să ridice prestigiul profesiei și să atragă specialiști în școli.
Premierul a menționat că în domeniul educației s-au constatat mai multe greșeli ca abordare. „Problema noastră în educație nu a fost niciodată lipsa banilor. Problema a fost că nu am avut o viziune, nu am avut organizare. Dacă vom avea o viziune clară, vom găsi și bani. Cine face economie pe educație își taie viitorul. Suntem o țară mică. Nu ne putem permite să producem doar brațe de muncă. Noi trebuie să producem creiere, oameni care să lucreze în industriile cu valoare adăugată înaltă”, a precizat Pavel Filip.
Menționăm că, anterior, responsabilii de la minister au anunțat că în sistemul educațional al R. Moldova lipsesc pe moment circa 2 000 de cadre didactice.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor


















