Milioane de euro din partea României pentru sistemul de educație din R. Moldova. Leancă pleacă la București
2844
Guvernul României va acorda R. Moldova un grant în valoare de 20 de milioane de euro pentru dezvoltarea educației preșcolare în R. Moldova. Gestul este unul de solidaritate și vine să sprijine sistemul educațional din R. Moldova.
Potrivit Guvernului de la Chișinău, luni, 23 decembrie, premierul Iurie Leancă va întreprinde o vizită la București, România, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu premierul României, Victor Ponta.
„Din economiile și din munca noastră din acest an, aproximativ 80 de milioane lei noi, aproape 20 de milioane de euro, vor fi cheltuiți de către Guvernul României pentru dezvoltarea sistemului de educație din R. Moldova, printr-un parteneriat între cele două ministere. Vreau să vă cer tuturor celor care munciți în școlile românești, celor care beneficiați de sistemul de educație din România să fiți solidari cu noi, în ideea că – sigur, puteam să-i cheltuim în România acei 80 de milioane – eu cred că e un gest de solidaritate care va conta la fel de mult ca orice altă investiție strict aici, în orașele noastre sau în școlile noastre. Cred că este un semn că educația înseamnă și solidaritate, educația trebuie să fie un drept pentru cât mai mulți dintre noi, nu doar pentru unii, și cred că – cu această ocazie , vorbind în fața unor elite – pot să vorbesc despre solidaritate și despre sprijin între noi toți, cei care avem nevoie de educație”, a menționat premierul român Victor Ponta în cadrul unei ceremonii de premiere a elevilor români care au obținut distincții la olimpiadele internaționale desfășurate în anul 2013.
27.05.2021
14:58
4236
Ministrul Nagacevschi, cel care trebuie să CONTRASEMNEZE amendamentele privind grantul SUA de peste 90 de MILIOANE de dolari, s-ar ODIHNI la Holercani: „Dacă Voicu îl găsește în condiții fizice și psihice bune...”
27.05.2021
09:13
4057
VIDEO // O nouă ședință de Guvern EȘUATĂ. Granturile SUA de peste 90 de MILIOANE de dolari rămân în aer din cauza miniștrilor lui Dodon
26.05.2021
18:33
9768
DOC // Irina Vlah, o apropiată a lui Igor Dodon, a BLOCAT, în ședința Guvernului, două GRANTURI din partea SUA de peste 90 de MILIOANE de dolari
08.02.2021
12:40
2038
Veste bună pentru AGRICULTORII din R. Moldova. Guvernul de la București a aprobat oferirea a 6 000 de tone de motorină fermierilor afectați de secetă: „Noi vom monitoriza distribuirea echitabilă a acesteia”
30.04.2020
16:44
2891
VIDEO // România, alături de CETĂȚENII R. Moldova. Mesaj TRANȘANT transmis de ministrul Aurescu autorităților de la Chișinău. „Partenerii strategici sunt alături pentru a spune lucrurilor pe nume. Trebuie să spunem și lucrurile care NU MERG”
30.01.2019
20:00
2465
VIDEO // Care sunt AȘTEPTĂRILE R. Moldova de la Președinția română a Consiliului Uniunii Europene: „Așteptam acest eveniment din 2014”
28.02.2017
14:00
6569
Liderul unui partid parlamentar spune că Dodon ar fi COMIS UN ABUZ în serviciu și cere Procuraturii Generale să ia măsuri
28.11.2016
09:46
8475
Dodon a inaugurat, la TVR, războiul rece dintre România şi R. Moldova: „Să meargă la Moscova să ceară RETRAGEREA trupelor”
05.06.2016
12:22
4884
Foto // Litoralul românesc, pregătit pentru turiști. Prețurile sunt pentru buzunarul oricui
28.04.2016
09:56
4639
Ambasadorul României în R. Moldova, despre furtul miliardului: „Numărul celor vinovați nu se rezumă la unul”
15.04.2016
11:21
2685
UTIL // Cum vor putea participa la ALEGERI cetățenii români cu domiciliul în R. Moldova
08.04.2026
11:48
5
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
2
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
107
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
267
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
271
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
241
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
348
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
294
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
459
Horoscopul zilei 08.04.2026
08.04.2026
07:26
807
Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril
07.04.2026
23:37
573
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
536
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
560
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
700
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
592
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
712
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
686
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
520
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
475
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
476
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
653
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
589
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
531
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
506
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
574
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














