Michelle OBAMA, karaoke în mașină: Clipul care a făcut senzaţie pe internet
1940
sursa: eva.ro Michelle Obama a acceptat invitația lui James Corden, gazda emisiunii „The Late Late Show” de pe CBS, de a participa la rubrica intitulată „Carpool Karaoke”, în care acesta conduce și cântă alături de diverse celebrități.
Clipul care surprinde momentul cu Prima Doamnă a Statelor Unite a adunat peste 14 milioane de vizualizări pe pagina de Youtube a emisiunii „The Late Late Show with James Corden”.
Potrivit cotidianului britanic The Guardian, momentul a fost înregistrat luna trecută și difuzat de postul CBS.
Michelle Obama a fost luată cu maşina din fața Casei Albe și, după un scurt tur al împrejurimilor, ea a început să cânte și să danseze alături de gazda emisiunii.
Cei doi au interpretat piesa „Signed, Sealed, Delivered I'm Yours”, de Stevie Wonder, și „Single Ladies”, de Beyonce. A urmat „This Is For My Girls”, un imn despre puterea femeilor, menit să promoveze accesul complet la educație peste tot în lume, moment în care celor doi li se alătură de pe bancheta din spate chiar Missy Elliot.
Împreună cu aceasta cei doi cântă și hitul lui Missy „Get Your Freak On”.
Michelle Obama a vorbit şi despre iniţiativa ei „Let Girls Learn” (Lăsaţi fetele să înveţe), prin care promovează accesul fetelor la educaţie, în întreaga lume.
Soţia lui Barack Obama a dezvăluit că ultima oară când a stat pe locul din față al mașinii ascultând muzică a fost atunci când fiica sa mai mare, Malia, a învățat să conducă. „Doar o dată în șapte ani și jumătate”, a spus Michelle.
Carool Karaoke este o rubrică a emisiunii lui Corden de la CBS „Late Late Show”, în care apar diverse celebrităţi pentru conversaţii sau pentru a fredona melodii. Printre invitaţii care au urcat în maşina lui Corden s-au numărat Adele, Justin Bieber, One Direction, Elton John şi trupa Red Hot Chilli Peppers.
Sursa: eva.ro
06.12.2018
21:00
13.09.2017
17:04
15.05.2017
12:01
13.01.2017
14:30
12.04.2014
14:15
28.09.2013
11:37
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
18.09.2026
07:35
18.09.2026
07:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:56
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”
















