Stiri

MESAJUL cancelarului Germaniei pentru noul premier

Știri 27.01.2015 18:36 Vizualizări977
MESAJUL cancelarului Germaniei pentru noul premier

Cancelarul german, Angela Merkel, l-a felicitat marţi pe noul premier grec Alexis Tsipras, liderul partidului radical de stânga Syriza, precizând că îi doreşte „multă putere şi succes”, într-un mesaj scris difuzat de Cancelaria de la Berlin, relatează AFP, citat de zf.ro.

„Vă felicit pentru învestirea în postul de premier al Republicii Elene. Vă preluaţi funcţia într-o perioadă dificilă, în care vă veţi confrunta cu o mare responsabilitate", a scris cancelarul german.

Un purtător de cuvânt al Guvernului german a declarat luni că Angela Merkel se aşteaptă ca noul Guvern grec să respecte angajamentele pe care şi le-a asumat ţara în domeniul reformelor economice şi austerităţii bugetare.

„Pentru noi este important ca măsurile noului Guvern să vizeze continuarea relansării economice a Greciei, ceea ce implică faptul ca angajamentele asumate să fie respectate", a declarat Steffen Seibert într-o conferinţă de presă obişnuită, la o zi după victoria Syriza (stânga radicală) în alegerile legislative.

Alexis Tsipras, în vârstă de 40 de ani, liderul formaţiunii Syriza (stânga radicală), care s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor legislative anticipate de duminică, a fost desemnat luni premier al Greciei şi a depus jurământul în faţa preşedintelui Carolos Papoulias.

Syriza, care a obţinut 149 din cele 300 de mandate în Parlament, cu 36,34% din sufragii, este primul partid din Europa care ajunge la putere contestând în mod deschis politicile de austeritate promovate de Germania. Syriza susţine, de asemenea, o reducere a datoriei greceşti, întâmpinând rezistenţa creditorilor ţării - UE şi FMI.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri