MEC cheamă societatea la dezbatere asupra noilor concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
1147
Comunitatea academică, partenerii instituționali și publicul larg sunt invitați să participe la consultările publice privind concepțiile disciplinelor școlare, lansate de Ministerul Educației și Cercetării. Consultările se vor desfășura în perioada 17 februarie - 05 martie 2026 și reprezintă o etapă importantă în procesul de reformă curriculară inițiat de minister, proces prin care se urmărește dezvoltarea unui sistem educațional mai apropiat de nevoile elevilor și ale societății contemporane.
Până în prezent au fost parcurse mai multe etape esențiale. Au fost analizate rezultatele evaluărilor naționale și internaționale, a fost examinat curriculumul actual și au fost identificate aspectele care necesită îmbunătățiri. În paralel, au fost studiate experiențele de succes și bunele practici din alte sisteme educaționale, inclusiv din Estonia, Irlanda și România, pentru a adapta acele elemente care pot contribui la modernizarea școlii.
De asemenea, a fost elaborat Raportul final de evaluare a curriculumului disciplinar școlar, document care stă la baza direcțiilor actuale ale reformei curriculare. Au avut loc discuții preliminare cu experți, cadre didactice și reprezentanți ai mediului academic. Contribuțiile acestora au oferit o bază solidă pentru următoarele etape și au permis consolidarea cadrului metodologic al procesului de reformă. În această etapă, concepțiile disciplinelor școlare au fost definite în baza raportului final de evaluare și a avizelor experților.
Consultările publice își propun clarificarea viziunii fiecărei discipline și asigurarea coerenței între domeniile de studiu. De asemenea, urmăresc actualizarea conținuturilor și corelarea lor cu profilul de competențe al absolventului, astfel încât formarea elevilor să fie relevantă pentru viața reală. Discuțiile vor avea un caracter deschis și participativ. Toate persoanele interesate sunt invitate să se implice activ, sa formuleze propuneri și să contribuie la îmbunătățirea documentelor puse în dezbatere.
MEC își reafirmă angajamentul de a construi un curriculum echilibrat și prietenos cu elevii, bazat pe dialog sincer, colaborare și responsabilitate comună. Fiecare opinie și fiecare propunere vor conta și vor fi analizate, contribuind la conturarea unui sistem educațional capabil să le ofere copiilor noștri șanse reale de creștere și dezvoltare, precum și oportunități mai bune pentru viitor.
Conținutul prevederilor Concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general și orarul consultărilor publice pot fi consultate pe resursele oficiale puse la dispoziție de Ministerul Educației și Cercetării.
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
30.10.2026
16:11
30.10.2026
15:54
30.10.2026
15:35
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















