Mai mult de o mie de femei din R. Moldova se îmbolnăvesc anual de CANCER MAMAR, iar zece la sută decedează în primul an de la depistarea maladiei: Consultații GRATUITE anunțate de autorități
1941
În Republica Moldova, cancerul mamar ocupă primul loc în morbiditatea prin tumori maligne la femei, fiind înregistrate circa 1 000 de cazuri noi anual, iar vârsta medie a bolnavelor este de 50 de ani.
Datele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale arată că numărul acestor cazuri este în creștere de la an la an, astfel încât, dacă în 2015 au fost diagnosticate cu această maladie 1 013 paciente noi, în 2016 au fost luate la evidență 1 170 de paciente noi, iar în 2017 s-au înregistrat 1 118 cazuri.
Aproape 10 la sută dintre femei pierd lupta cu boala chiar în primul an de la depistarea maladiei, cauza principală fiind diagnosticarea tardivă a bolii.
Depistat la timp, cancerul mamar poate fi tratat, motiv pentru care medicii le recomandă femeilor peste 20 de ani autoexaminarea, prin palparea sânilor în fiecare lună, iar în cazul în care se descoperă anomalii, este necesară adresarea imediată la medicul de familie. Femeilor peste 35 de ani li se recomandabil să efectueze o mamografie cel puțin o dată la trei ani pentru a se asigura că sunt sănătoase sau o dată în an, după vârsta de 40 de ani.
Pentru că în luna octombrie este marcată Luna Internațională a Conștientizării Cancerului Mamar, instituită de către Organizația Mondială a Sănătății, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în comun cu Institutul Oncologic anunță că, pe parcursul acestei luni, vor desfășura un șir de activități de informare a populației cu privire la această boală.
Astfel, în fiecare zi de joi, pe parcursul lunii octombrie, în cadrul Institutului Oncologic vor fi organizate școli cu pacienții, unde medicii mamologi va oferi informații despre prevenire, grupuri de risc, tratament, instruiri de autocontrol.
Totodată, medicii mamologi vor oferi consultații gratuite, în perioada 8-12 octombrie, în mun. Bălți, mun. Cahul, mun. Comrat UTA Gagauzia, iar în săptămâna 15-19 octombrie, în cadrul Asociațiilor Medico-Teritoriale din sectoarele municipiului Chișinău: Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana, Rîșcani. Consultațiile vor fi oferite în zilele de luni până joi, între orele 9.00 - 14.00.
Tot cu acest scop - pentru informarea și conștientizarea importanței prevenirii cancerului mamar prin autoexaminare și control medical anual, clădirea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va fi iluminată în roz, timp de o lună.
Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor la nivel mondial și constituie 30% dintre toate neoplaziile feminine. Pe glob, la fiecare 3 minute este diagnosticată cu cancer la sân o femeie, iar la fiecare 14 minute una decedează din această cauză.
01.05.2026
09:44
276
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
30.04.2026
21:10
570
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
12:37
681
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
10:59
657
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
09:18
675
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
29.04.2026
20:28
744
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
29.04.2026
17:45
872
Guvernul schimbă regulile pentru doctorat: noi criterii de admitere, doctorat industrial și aliniere la standardele europene
29.04.2026
13:43
759
Chișinău găzduiește o conferință internațională dedicată sprijinirii și revitalizării limbii găgăuze în școli și grădinițe
28.04.2026
21:01
923
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
28.04.2026
17:48
834
Cod galben de înghețuri, 29–30.04.2026: nopți reci, dimineți sub zero
28.04.2026
16:25
898
Pașaportul european al calificărilor pentru refugiați, promovat la Chișinău ca instrument-cheie pentru acces la studii și locuri de muncă
28.04.2026
15:11
799
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
01.05.2026
09:44
273
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
282
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
459
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
454
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
488
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
476
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
503
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
579
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
495
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
512
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
531
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
569
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
506
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
642
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
579
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
489
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
530
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
733
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
583
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
653
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
680
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
761
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
819
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
765
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
656
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
Horoscopul zilei 01.05.2026
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














