LOVITURĂ de 20 de milioane de lei pentru stat: Angajați ai Ministerului Economiei, CNAS și de la fisc, pe banca acuzaților
5022
RTR
Un grup de funcționari din R. Moldova internționau să lase statul fără bunuri în valoare de 20 de milioane de lei. Schema a fost descoperită la finele anului trecut, atunci când un bun al Guvernului era vândut deja la licitație.
Procuratura Anticorupţie anunță că a finalizat urmărirea penală și a trimis-o în instanță, în dosar fiind vizate șapte persoane, învinuite de abuz de serviciu și implicare în tentativa de deposedare ilegală a bunurilor statului.
Mai exact, în dosar este vizat un reprezentant al Comitetului de Creditare al ÎS „Uzina de Bijuterii Giuvaier”, care este angajat al Ministerului Economiei, precum şi angajaţi ai Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Serviciului Fiscal de Stat, doi lichidatori autorizaţi şi alţii.
ÎS „Uzina de Bijuterii Giuvaier” se afla în procedură de faliment, iar lichidatorul ar fi admis ilegalităţile la examinarea pricinii în procedura de insolvabilitate, intentată faţă de „Uzina de Bijuterii Giuvaier”, al cărui fondator este Ministerul Economiei, încercându-se deposedarea statului de bunurile ce-i aparţin cu drept de proprietate în valoare de peste 20 de milioane de lei.
Potrivit celor constatate, fără a avea temei de a poseda sub nume de proprietar bunurile aflate în proprietatea statului, lichidatorul ÎS „Uzina de Bijuterii Giuvaier” în procedură de faliment a înstrăinat la licitaţie bunul aflat în administrarea Ministerului Economiei.
Dacă vor fi găsite vinovate, cele șapte persoane riscă amenzi de până la 117 500 de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
De asemenea, învinuiţii urmează să restituie cheltuielile judiciare în valoare de peste 90 de mii de lei.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















