Vasile Tofan, după 100 de zile de guvernare: economie mai competitivă și pași spre integrarea europeană
290
Rezultatele primelor 100 de zile de activitate a Guvernului au fost prezentate astăzi de prim-ministrul Vasile Tofan, în cadrul unei conferințe de presă. Șeful Executivului a evidențiat principalele măsuri pentru dezvoltarea economiei, atragerea investițiilor, modernizarea infrastructurii, eficientizarea administrației publice și accelerarea integrării europene.
„Ne-am asumat reforme necesare, chiar dacă unele nu sunt populare, fie că vorbim despre administrație, fiscalitate sau despre modul în care folosim banul public. Vrem să schimbăm felul în care funcționează statul și să transformăm deciziile în rezultate concrete pentru oameni. Bilanțul primelor 100 de zile nu este despre câte ședințe am ținut sau câte hotărâri am aprobat. Este, în primul rând, despre direcție, asumare, schimbarea ritmului și, mai presus de toate – despre rezultate”, a declarat prim-ministrul Vasile Tofan.
În economie, industria a crescut cu aproape 7%, exporturile de produse moldovenești – cu aproape 13%, iar salariul mediu – cu 9,5% în termeni nominali. Premierul a menționat că aceste evoluții nu se reflectă încă suficient în veniturile cetățenilor și că prețul vieții rămâne ridicat. Pentru a stimula creșterea economică, Guvernul a început reforma fiscală, axată pe reducerea impozitării muncii și a investițiilor, și a eliminat autorizații considerate inutile. Măsurile au generat economii estimate la 37 de milioane de lei pentru mediul de afaceri. În primele 100 de zile au avut loc peste 100 de discuții cu potențiali investitori, iar aproximativ 7.000 de persoane s-au angajat cu sprijinul ANOFM.
Eficientizarea statului este o altă prioritate a Executivului. A fost inițiată evaluarea administratiei centrale și a întreprinderilor de stat, cu scopul de a reduce cheltuielile birocratice și de a folosi mai eficient banii publici. Totodată, Guvernul a avansat reforma administrației publice locale și a propus reorganizarea celor 32 de raioane în trei regiuni – Nord, Centru și Sud. Scopul este consolidarea capacității de dezvoltare și de atragere a fondurilor europene. „Nu putem cere sectorului privat să devină mai eficient dacă statul însuși rămâne neschimbat”, a punctat prim-ministrul.
În domeniul infrastructurii, au fost recepționați 88 km de drumuri naționale și au fost lansate studiile de fezabilitate pentru 125 km ai viitoarei autostrăzi Ungheni–Chișinău. Prin programele „Satul European” și „Europa este aproape” au fost reabilitați aproximativ 50 km de drumuri locale, 28 km de trotuare și 285 km de apeduct. Bugetul pentru infrastructura locală a fost suplimentat cu un miliard de lei.
În sectorul energetic, au fost asigurate integral volumele planificate de gaze naturale pentru sezonul rece. În paralel, au avansat proiectele de interconectare electrică cu România, inclusiv linia Vulcănești–Chișinău, care se află în etapa finală.
Investițiile în oameni au vizat extinderea serviciilor medicale, modernizarea instituțiilor de învățământ și consolidarea protecției sociale. Au fost semnate contracte de peste 340 de milioane de lei pentru renovarea și dotarea instituțiilor medicale. În domeniul educației, a fost aprobat un program de investiții de 13,5 miliarde de lei pentru următorii cinci ani.
Prim-ministrul a reiterat angajamentul Guvernului de a continua reforma justiției, de a consolida capacitățile de apărare și de a accelera procesul de aderare la Uniunea Europeană. Patru dintre cele șase grupuri de capitole de negociere sunt deja deschise, iar obiectivul Executivului este să închidă provizoriu negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la începutul anului 2028.
„Uniunea Europeană ne oferă o fereastră pe care Moldova nu a avut-o niciodată: acces la finanțare, acces la piața europeană, sprijin politic fără precedent. Avem parteneri care vor să ne vadă reușind, dar nimeni nu va face reformele în locul nostru și nimeni nu poate construi Moldova în locul nostru. Integrarea europeană nu este doar munca unei echipe de negociatori la Bruxelles. Înseamnă drumuri mai bune, conectarea cu România, acces la apă, servicii medicale mai aproape de casă și condiții mai bune pentru dezvoltarea afacerilor”, a subliniat prim-ministrul Vasile Tofan.
În încheiere, Vasile Tofan a accentuat că primele 100 de zile reprezintă începutul unui proces de transformare, care presupune continuitate, disciplină și decizii asumate: „Direcția este clară: o economie mai competitivă, un stat mai eficient și o Moldovă tot mai pregătită pentru integrarea europeană”.
Raportul integral privind primele 100 de zile de activitate a Guvernului poate fi consultat AICI.
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
12:57
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:12
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:23
05.11.2026
13:19
05.11.2026
13:02
05.11.2026
13:00
05.11.2026
12:57
05.11.2026
12:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane






















