LIVE TEXT, VIDEO // Guvernul Tofan cere Parlamentului votul de încredere: De la accelerarea aderării la UE, la repornirea economiei: „Am un PLAN pentru R. Moldova”
912
UPDATE 11.40 // Premierul desemnat Vasile Tofan pledează pentru o reformă profundă în sectorul agricol, mutând accentul de pe stingerea incendiilor pe prevenție și procesare locală. În opinia sa, creșterea fondului de subsidii cu 70% din 2021 până în prezent a oferit un ajutor de moment, dar nu a rezolvat vulnerabilitățile structurale ale ramurii.
„Domeniul arată foarte bine diferența dintre a aloca bani și a schimba un model economic. Din 2021 fondul pentru agricultură a crescut cu 70%, peste 8200 de fermieri au beneficiat de sprijin, iar 61 au fost fermierii micro. Sprijinul a fost necesar, dar nu putem rămâne într-un model în care seceta vine, se pierde recolta, agricultorii protestează, blochează vămile iar guvernul caută bani în grabă pentru compensații. Nu este un model sustenabil”.
Tofan propune reorientarea resurselor către procesare și reziliență климатиcă, sintetizându-și viziunea în formula: „Trebuie să mergem de la compensații la investiții”. Obiectivul final este retenția capitalului în țară, noul Executiv urmărind „nu doar câte tone de fructe sau grâu exportăm, dar cât procesăm aici și cât venit rămâne în țară”.
UPDATE 11.30 // Vasile Tofan s-a referit și la dezbaterea intensă în societate privind salarizarea în sectorul public, inclusiv presiune publică uriașă legată de salariile foarte mari din unele instituții și agenții de stat. „Sistemul de salarizare trebuie să fie transparent, coerent. Nu voi tolera remunerații excesive, sporuri opace sau excepții create din portiță”, a spus Tofan.
UPDATE 11.15 // „Am un plan pentru R. Moldova și sunt hotărât să mă bat pentru o economie mai puternică, pentru un stat mai eficient și pentru o viață mai bună pentru oameni”, a declarat premierul desemnat, Vasile Tofan, de la tribuna principală a Parlamentului. Acesta a început să prezinte programul de guvernare și admite că situația este dificilă, însă există soluții.
„Acest program nu este o strategie de sertar sau o lucrare academică cu idei frumoase. Ci pornește de la întrebare simplă - Putem construi Moldova ca pe o țară în care tinerii vor să trăiască, să-și crească copiii și să investească sau ne mulțumim să pierdem în continuare oameni și oportunități. Răspunsul depinde de noi. Lista provocărilor e lungă. Da, trebuie să recunoaștem că avem un deficit bugetar de 20 de miliarde, investițiile nu au ținut pasul”, a precizat premierul desemnat.
UPDATE 10.55 // Partidul Socialiștilor din R. Moldova, în frunte cu Igor Dodon, cercetat penal în mai multe dosare penale, nu va vota Guvernul Tofan. „Evident că noi vom vota împotriva acestui Guvern și a programului lui. Eu am avut așteptări, nu de la PAS... Eu credeam că domnul candidat o să poată să impună... Practic, au rămas aceiași membri ai Guvernului. Nu poți să schimbi doar locurile, lăsând aceleași persoane. Nu o să se schimbe nimic. PAS se duce la fund, e în mocirlă. Partidul PAS pleacă în istorie, întrebarea e când și cum”, a Igor Dodon.
UPDATE 10.50 // Renato Usatîi spune că nu va vota Guvernul Tofan: „Nu putem susține noul guvern. Dar să știți că eu consider că tandemul Gherasimov și Popșoi își face treaba. Ministru de Interne parcă nu avem, ministrul Justiției care trebuie să fie o voce - nu l-am auzit niciodată. Dar țineți minte că Guvernul Tofan rezistă maxim 6 luni. E ultima dată când ei la PAS pun Guvernul. Pentru că războiul dintre dl Tofan și PAS va evolua”. Totodată, Usatîi a comparat PAS cu naționala Argentinei, care deși l-a avut în lot pe Messi a pierdut finala campionatului Mondial de fotnal.
„PAS e ca „zbornaya” (naționala n.r.) Argentinei... nu intelegeam ce fac. Poți să ai un Lionel Messi, dar dacă restul dorm. Întâi l-au amagit pe dl Tofan că va fi atacant, apoi portar, apoi aparator. Maia Sandu e Lionel Messi dar PAS e „zbornaya Arghentina” - dezorientată. Eu am o părere optimistă despre capacitățile manageriale ale dlui Tofan, dar nu cred că PAS îl va lăsa să muncească”, a declarat Usatîi înaintea de ședința Parlamentului, în cadrul căreia urmează să fie votat Guvernul Tofan.

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi, 21 iulie, începând cu ora 11:00, în ședință plenară pentru a examina Programul de activitate și componența noului Cabinet de miniștri, propus de candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan.
Candidatul PAS le va prezenta deputaților echipa guvernamentală și programul de guvernare intitulat „Economie europeană, stat eficient”, solicitând votul de încredere pentru învestirea noului Executiv.
Cele 5 priorități ale Programului „Economie europeană, stat eficient”
Cabinetul Tofan își propune ca obiectiv principal accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană și repornirea economiei prin investiții și sprijinirea antreprenoriatului. Documentul este structurat pe cinci piloni fundamentali:
- Relansarea creșterii economice și dezvoltarea mediului de afaceri;
- Accelerarea aderării la Uniunea Europeană prin integrarea Planului de Creștere al UE cu reformele naționale;
- Un stat eficient, digital și responsabil, orientat spre servicii publice de calitate;
- Securitate, justiție și pace, pentru protejarea direcției democratice a țării;
- Creșterea calității vieții și coeziunea socială, prin salarii bazate pe productivitate și sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile.
„Mandatul noului Guvern va fi axat pe direcția: Republica Moldova – o țară europeană, sigură și prosperă, în care inițiativa privată creează creștere, iar un stat eficient și competent livrează servicii publice de calitate”, se menționează în programul de guvernare.
Cine face parte din echipa propusă de Vasile Tofan?
Noua garnitură guvernamentală combină nume noi cu miniștri din precedentul Executiv și va avea cinci vicepremieri:
| Funcția | Nume și Prenume |
| Prim-ministru | Vasile Tofan |
| Vicepremier, Min. Dezvoltării Economice și Digitalizării | Eugeniu Osmochescu |
| Vicepremier, Min. Infrastructurii și Dezvoltării Regionale | Vladimir Bolea |
| Vicepremier, Min. Afacerilor Externe | Mihai Popșoi |
| Vicepremier pentru Integrare Europeană | Cristina Gherasimov |
| Vicepremier pentru Reintegrare | Valeriu Chiveri |
| Ministerul Finanțelor | Victoria Belous (propunere nouă) |
| Ministerul Sănătății | Alexandru Gasnaș (propunere nouă) |
| Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare | Radu Musteață (propunere nouă) |
| Ministerul Culturii | Dan Suruceanu (propunere nouă) |
| Ministerul Educației și Cercetării | Dan Perciun |
| Ministerul Afacerilor Interne | Daniella Misail-Nichitin |
| Ministerul Justiției | Vladislav Cojuhari |
| Ministerul Muncii și Protecției Sociale | Natalia Plugaru |
| Ministerul Mediului | Gheorghe Hajder |
| Ministerul Apărării | Anatolie Nosatîi |
| Ministerul Energiei | Dorin Junghietu |
| Secretar General al Guvernului | Alexei Buzu |
Vasile Tofan (44 de ani) este absolvent al Harvard Business School, antreprenor și investitor cu o vastă experiență în domeniul investițiilor de capital privat în Republica Moldova, Europa și SUA.
Urmăriți mai jos transmisiunea în direct din sala de ședințe a Parlamentului. Textul se actualizează în timp real pe măsură ce derulează dezbaterile.
13.09.2026
09:30
11.09.2026
18:05
11.09.2026
17:56
11.09.2026
17:47
11.09.2026
17:38
11.09.2026
17:27
11.09.2026
16:58
11.09.2026
16:44
11.09.2026
16:14
11.09.2026
14:54
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu



















