Liderul PPEM a DEZVĂLUIT când va prelua Eugen Sturza portofoliul de ministru al Apărării
3084
Liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă, consideră că săptămâna viitoare Curtea Constituțională (CC) va examina sesizarea Guvernului în ceea ce privește propunerea repetată a candidaturii lui Eugen Sturza pentru funcția de ministru al Apărării, iar ulterior formațiunea pe care o conduce va avea primul membru în Executivul condus de Pavel Filip.
Iurie Leancă e de părere că R. Moldova nu este condusă de liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, ci de instituții ale statului „reprezentanții cărora au fost aleși în mod democratic”.
„Există un Guvern și o majoritate parlamentară. Grupul parlamentar Popular European face parte din coaliția majoritară împreună cu colegii din PD. Există și un consiliu al celor două formațiuni, în fruntea căruia se află domnul Plahotniuc. Așa arată astăzi acest mecanism de formulare a unor obiective, a priorităților, a unei agende parlamentare, a agendei guvernamentale”, a explicat vicepreședintele Parlamentului, Iurie Leancă, în cadrul unei emisiuni de la TVC 21.
Fostul premier a mai adăugat că deocamdată PPEM nu are reprezentanți în Executiv, după ce președintele Igor Dodon a respins în două rânduri candidatura lui Eugen Sturza la funcția de ministru al Apărării, dar e o chestiune care va fi soluționată în câteva zile.
„Nu avem reprezentanți în Executiv, dar sper mult că eventual săptămâna viitoare sau când se așteaptă decizia Curții Constituționale vom deveni parte a Guvernului. Sper că mai mulți candidați de-ai noștri vor trece de faza concursurilor și vor ajunge secretari de stat. Asta cu toate că nu sunt de acord cu această formulă. Secretarii de stat sunt numiți politic și nu prin concurs. În Occident așa se face, dar noi am vrut să fim mai catolici decât Papa de la Roma. Îmi pare rău că s-a făcut chestia asta, pentru că pierdem timpul. Dar acesta e situația și cadrul legal. Deci, vom avea mai multe pârghii și în Executiv”, a explicat Iurie Leancă.
De menționat că a trecut aproape o lună de când premierul Pavel Filip a propus candidatura lui Eugen Sturza pentru funcția de ministru al Apărării. Șeful statului, Igor Dodon, a respins candidatura acestuia în două rânduri, chiar dacă o decizie a Curții Constituționale spune că președintele este obligat să semneze decretul de numire a unui ministru, în cazul în care premierul insistă.
Pentru a pune capăt acestui ping-pong, Guvernul a sesizat la 19 septembrie curent Curtea Constituțională. Executivul a cerut Curții să interpreteze articolului 98 alineatul (6) din Constituția R. Moldova, „în vederea clarificării acțiunilor care pot fi întreprinse de către prim-ministru și deciziilor care pot fi adoptate de Parlamentul ţării, în cazul în care președintele refuză propunerea repetată de numire în funcție a unui ministru”.
18.02.2026
10:09
26.09.2025
10:30
19.08.2025
11:23
01.08.2025
10:57
25.07.2025
12:21
05.02.2025
14:29
17.10.2022
14:37
10.10.2022
18:14
15.09.2022
10:59
18.10.2021
08:00
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















