Liderii UE au aprobat prelungirea sancțiunilor economice împotriva Rusiei
2510
FUMN Liderii statelor membre ale UE au aprobat, la summitul de la Bruxelles de joi seara, prelungirea cu 6 luni a sancțiunilor economice împotriva Rusiei, impuse în legătură cu agresiunea rusească în Ucraina, a anunțat pe Twitter președintele Consiliului European, Donald Tusk.
„S-a căzut de acord. UE va prelungi sancțiunile economice împotriva Rusiei, din cauza neîndeplinirii acordurilor de la Minsk“, a scris Tusk.
În luna iulie curent expiră sancțiunile sectoriale impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei.
La Bruxelles va continua astăzi summit-ul de două zile al UE, care are în continuare pe agendă, printre altele, proiectata ieșire a Marii Britanii din blocul european.
Recent, premierul britanic Theresa May a declarat că cetățenii UE aflați la muncă în Regatul Unit nu vor fi obligați să plece imediat după Brexit și vor putea să-și legalizeze șederea. May a mai spus că cetățenii UE care trăiesc de cel puțin cinci ani în Marea Britanie se vor putea stabili acolo definitiv.
Cancelarul german Angela Merkel a spus că propunerile lui May sunt „un start bun” la negocierile dintre Londra și UE. Premierul britanic a cerut măsuri similare pentru britanicii stabiliți în țările UE, în număr de aproximativ 1,5 milioane.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Horoscopul zilei 30.08.2026
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova















