Legume „fără anotimp” la Criuleni
9636
LEGUME NON-STOP// Doi prieteni din Criuleni dezvoltă o afacere cu legume în seră și spun că foarte curând vor cultiva legume anul întreg datorită utilizării căldurii ecologice
Paradoxul enunțat de mai mulți specialiști referitor la agricultura din Republica Moldova constă în lipsa legumelor autohtone de pe piață în perioada rece a anului, deși calitățile solului sunt mai mult decât benefice pentru cultivarea acestora tot anul. Doi prieteni din Criuleni, Iurie Balan și Vitalie Căpățână, vor să demonstreze că se poate de creat o grădină unde pot crește legume proaspete anul întreg.
Sere cu energie ecologică
Deși au inițiat afacerea în 2011, iar prima recoltă au obținut-o în anul următor, lucrurile s-au mișcat destul de rapid, deși, spun agricultorii, greutățile nu i-au ocolit. Au reușit anul trecut, prin intermediul programului „MoSEFF” al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), să instaleze două cazane care asigură cele două sere cu energie ecologică. Utilizarea cazanelor pe biomasă este un avantaj nemaipomenit pentru această afacere, însă Iurie Balan spune că la început a fost mai problematic din cauza calității proaste a peleților fabricați la noi. Datorită creșterii numărului celor care utilizează instalațiile bazate pe resurse regenerabile, a crescut și calitatea peleților, dar au apărut pe piață și cazane mai performante.
Cheltuielile s-au redus cu 30%
Cheltuielile pentru întreținerea serelor amenajate pe o suprafață de două hectare s-au redus considerabil în urma utilizării acestui tip de energie. „În total, investițiile în afacere au constituit circa 22 de milioane de lei, iar pentru proiectul instalării cazanelor pe biomasă au fost cheltuite aproximativ 500 de mii de euro (peste nouă milioane de lei – n.r.). Investițiile au fost acumulate din credite și granturi, iar o parte a fost subvenționată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. În general, cheltuielile s-au redus cu 30%, deoarece pentru o astfel de afacere cei mai mulți bani se dau pe căldură”, a precizat Iurie Balan.
Legume proaspete și sănătoase
Producătorul spune că au cultivat până nu demult salate, iar acum se mândrește cu o roadă frumoasă de roșii, urmând să cultive și castraveți. „Obținem o roadă de 120-150 de tone de legume la hectar și cele mai multe le vindem pe piața autohtonă, deși am exportat o parte și în Rusia. Prețurile depind foarte mult de perioada când ieșim pe piață. Dacă livrăm producție toamna târziu sau ieșim primăvara mai repede, prețurile sunt mai bune. În general, acestea variază între 15 și 30 de lei. Știm că piața uneori este invadată de legume importate, dar consumatorii spun că legumele crescute la noi au calități gustative incomparabile. Pentru noi este o bucurie enormă că reușim să oferim legume proaspete, pe placul moldovenilor”, mai spune Iurie Balan.
„Grădina de vis”
Totuși, omul de afaceri spune că visul lui este să vadă această afacere transformată într-o grădină de vis, cu legume proaspete tot anul. Iurie Balan este convins că acest vis este pe cale să devină o realitate chiar în această vară. „Vom înființa încă două sere pe o suprafață de două hectare și vom asigura și iluminarea corespunzătoare. Noi și acum am putea să cultivăm neîntrerupt legume, însă, din cauză că iluminarea nu este foarte puternică, nu este rentabil. În afară de căldură, pentru ca această activitate să fie eficientă, este necesară și asigurarea cu multă lumină. Așteptăm cu nerăbdare să realizăm acest plan”, susține agricultorul din Criuleni.
Nu lăsa oportunitățile să treacă pe alături
Iurie Balan spune că o problemă acerbă a acestei activități este accesul la piețele de desfacere. „Este greu să ajungi pe orice piață din cauza birocrației, dar cred că statul ar putea să se implice în acest sens. Noi încercăm să prindem tot din ceea ce ni se oferă pentru dezvoltarea afacerii. Am obținut subvențiile oferite de la stat pentru cultivarea legumelor în seră. Cred că fermierii la noi întâmpină multe probleme, dar acum cel mai important este să ai curaj și să acționezi. Sunt oportunități chiar aici la noi pe care nu trebuie să le lași să treacă pe alături”, a afirmat producătorul.
Pentru ambiția cu care au luptat pentru a pune o afacere pe picioare, folosind energie ecologică, compania celor doi prieteni a fost premiată în cadrul concursului „Moldova Eco-Energetică”.
Culturile hidroponice: Se pot obține și 20 de recolte pe an
Culturile fără sol, numite și culturi hidroponice, reprezintă varianta ideală pentru a obține succes garantat într-o afacere cu legume în seră, spun specialiștii.
Procedeul utilizat la culturile hidroponice constă în creșterea plantelor în apă alimentată cu soluții nutritive cu ajutorul utilajului special, care reglează automat concentrația și distribuirea nutrienților lichizi, în funcție de specificul fiecărei culturi. Astfel de culturi sunt recomandate pentru a fi cultivate în sere.
Aceste plante cresc de două ori mai repede, sunt mai calitative, productivitatea acestor legume este mai mare. Aceste culturi pot fi cultivate neîntrerupt, de exemplu, se pot obține până la 20 de recolte de salată pe an. Culturile sunt ecologice. Este o tehnologie aplicată pe larg în cele mai dezvoltate state din lume cu tradiții în agricultură.
16.04.2026
18:12
611
Guvernul consolidează cooperarea cu UTA Găgăuzia: Comrat devine platformă pentru dezvoltare regională și investiții
16.04.2026
18:05
659
Moldova aliniază legea insolvabilității la normele UE: consultări online pentru mecanisme moderne de restructurare a companiilor
16.04.2026
17:43
620
Buzăul, model pentru Republica Moldova în mobilitate urbană, digitalizare și regenerare a orașelor
15.04.2026
15:10
957
Republica Moldova își aliniază mecanismul de sancțiuni la standardele UE, cu sprijinul experților TAIEX
15.04.2026
13:22
867
Republica Moldova denunță acordul CSI din 1995 pentru a alinia aviația civilă la standardele UE
15.04.2026
12:39
930
Guvernul întărește controalele la frontieră pentru produsele de origine animală, materiale germinative și subproduse, pentru a proteja consumatorii și sănătatea publică
15.04.2026
11:32
971
Guvernul declară proiectul „Deșeuri solide” utilitate publică națională pentru a grăbi modernizarea sistemului de salubrizare
974
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu delegația MAE al Estoniei despre dosarul transnistrean și sprijinul pentru integritatea Republicii Moldova
14.04.2026
10:35
1383
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
10.04.2026
16:01
1690
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
17.04.2026
10:49
247
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
248
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
258
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
339
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
273
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
353
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
525
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
553
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
581
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
527
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
550
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
16.04.2026
21:52
11839
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
16.04.2026
20:54
659
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:47
624
Doi americani, condamnați la ani grei de închisoare pentru că au ajutat regimul nord-coreean să fure 5 milioane de dolari printr-o rețea de falși IT-iști
605
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
20:38
503
Google lansează AI Mode în Chrome: explorare web în paralel cu căutarea conversațională
16.04.2026
20:31
525
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
16.04.2026
20:12
492
Peste 400 de elevi-mentori își împărtășesc experiența în campania „Matematica de la egal la egal”
16.04.2026
19:54
609
MEC instruiește peste 160 de maiștri-instructori pentru creșterea calității învățământului dual din Republica Moldova
16.04.2026
19:34
560
Google adaugă generare de imagini personalizate, bazată pe Nano Banana, în Gemini Personal Intelligence
528
Sectorul 3 deschide două noi baze sportive gratuite pentru locuitorii din 23 August și Vitan
16.04.2026
18:12
600
Guvernul consolidează cooperarea cu UTA Găgăuzia: Comrat devine platformă pentru dezvoltare regională și investiții
16.04.2026
18:05
649
Moldova aliniază legea insolvabilității la normele UE: consultări online pentru mecanisme moderne de restructurare a companiilor
16.04.2026
17:43
612
Buzăul, model pentru Republica Moldova în mobilitate urbană, digitalizare și regenerare a orașelor
16.04.2026
17:05
571
Nu este doar genetică: Cele 7 lucruri pe care părinții copiilor deștepți le fac altfel
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














