Iuliana Gorea Costin: „Geografic vorbind, suntem europeni dintotdeauna”
5021
VECTOR//Fosta Ambasadoare a R. Moldova la Consiliul Europei afirmă că R. Moldova are nevoie de o orientare spre sistemul de valori european, iar Guvernul României o ajută în acest sens
Ambasadoare și soția regretatului primar al mun. Chișinău, Nicolae Costin, Iuliana Gorea Costin, a coordonat mai multe acțiuni culturale desfășurate în R. Moldova. Într-un interviu acordat Ziarului NAȚIONAL, Excelența Sa vorbește despre criza de valori din R. Moldova și investițiile românești în revenirea la spiritualitatea națională a cetățenilor moldoveni, dar și despre importanța alegerilor locale de duminică, 28 iunie, și spune când crede că poate avea loc Unirea.
Doamnă Gorea Costin, marți, în scuarul Catedralei „Nașterea Domnului” din Chișinău, a avut loc un concert de excepție în cadrul proiectului „Identitate Culturală – Patrimoniu European”, finanțat de Guvernul României și coordonat de dvs. Cum apreciați rezultatele acestui proiect?
A fost un succes incontestabil, dacă ținem cont de numele sonore care au făcut parte din proiectul nostru: Eugen Doga, Petre Neamțu, Dumitru Cârciumaru, Vasile Iovu, Iurie Sadovnic, Nina Crulicovschi, Lidia Botezatu, Mariana Bulicanu, Ana Cebotari, Cristofor Aldea-Teodorovici, Cătălin Josan, Cristina Pintilie, Tanea Cergă, Doina Sulac, Zinaida Bolboceanu, Silvia Goncear, formațiile „Plăieșii”, „Concertino”, Vali Boghen&band, Alex Calancea& band, „BrioSonores”. Domniile lor, cei mai talentați și verticali artiști de la noi, au reușit să energizeze pozitiv spectatorii, ajutându-i să urce la dimensiunea unde numai credința și muzica veritabilă te pot înălța.
Cred că acum, când ne confruntăm cu atâtea crize: morale, materiale, spirituale, mai mult ca oricând suntem chemați să susținem și să împărtășim convingerea că frumosul va salva lumea! Proiectul a fost lansat la 31 mai și și-a propus să marcheze momente cu un rol deosebit pentru afirmarea identității noastre. Marți, 23 iunie, la Gala Laureaților, am marcat cea de-a 25-a aniversare de la adoptarea Declarației de suveranitate, un prim pas spre desprinderea de imperiul sovietic, care a fost precedat de deschiderea lăcașelor de cult, inclusiv a Catedralei „Nașterea Domnului”, reîntoarcerea la credința noastră creștină.
Îmi amintesc de prima sărbătoare publică a Sfintelor Paști, tot în scuarul Catedralei a avut loc! Au cântat atunci Maria Bieșu, Doina și Ion Aldea-Teodorovici...
Proiectul va avea continuitate?
Ne propunem accesarea fondurilor europene pentru a continua să promovăm și să susținem oamenii de creație, cei care revarsă zi de zi, necondiționat, lumină și iubire în sufletele și inimile noastre.
Am simțit peste tot unde am fost cu proiectul nostru atât setea conaționalilor noștri de artă veritabilă, cât și oboseală de politica agresivă a partidelor, care încearcă să cucerească cu forța: garduri, stâlpi, săli, piețe, pentru cât mai mulți ani înainte!
Cât de europene sunt valorile împărtășite astăzi de cetățenii R. Moldova?
Geografic vorbind, suntem europeni dintotdeauna, ca de altfel și cultura noastră.Întrebarea care se impune este cât de conștienți suntem de acest lucru, în ce măsură ne-am debarasat de reminiscențele trecutului sovietic, care încearcă să încătușeze orice manifestare liberă a spiritului?
Avem a face o resetare a sistemului de valori la capitolul administrare politică, justiție pentru toți, respect față de demnitatea umană. Amintesc că Imnul Europei, „Oda Bucuriei”, din simfonia IX de Ludvig van Bethoven, reprezintă o stare pe care suntem chemați s-o trăim împreună cu toți cetățenii Europei. E o cale de parcurs, ca de altfel și cea care începe de la conceptul de rob/păcătos până la fiu al lui Dumnezeu.
Credința noastră creștină ne cheamă de asemenea să atingem liniștea minții, pacea sufletului, bucuria și iubirea în inimi. Nu știu cine din politicienii care aspiră să ne reprezinte au atins această stare, pot însă să afirm că m-a bucurat enorm să descopăr aceste calități la artiștii noștri, care au cântat peste tot cu atâta respect și dragoste de oameni!
Discutam cu ei despre „Ciuleandra”, cântecul popular românesc care, după părerea specialiștilor, reprezintă ritmul de evoluție al Universului: înainte-înapoi, înainte-înapoi, după care - saltul! Vreau să cred că suntem foarte aproape de efectuarea unui salt important în conștiință.
Guvernul României a investit mult în ultimii ani în proiecte culturale în R. Moldova. De ce este important pentru România să investească în acest domeniu?
Guvernul României, România, românii au venit în sprijinul nostru dintotdeauna: zeci de mii de tineri au devenit bursieri ai statului român, oamenii de creație au beneficiat de diverse proiecte culturale, menite să susțină și să promoveze ce avem mai bun și mai frumos în acest domeniu. S-au organizat zeci de caravane de carte, poduri de revistă. Toate acestea, ca de altfel și proiectele economice majore, au fost făcute la solicitarea Guvernului Republicii Moldova, a uniunilor de creație, a societății civile. Completarea și dezvoltarea tezaurului cultural, spiritual sunt o prioritate nu numai pentru români, ci și pentru umanitate, de aceea avem Fondul UNESCO.
Cât de importante sunt, în opinia dvs., rezultatele alegerilor de duminică din capitală?
Aceste alegeri sunt foarte importante pentru menținerea cursului nostru spre integrarea europeană, spre o societate mai dreaptă, mai bună, spre un trai decent și un nivel de cultură mai elevat. Urmăresc cu câtă ipocrizie unii politicieni, partide, încearcă să ne reîntoarcă în trecutul întunecat, spre Estul care a însemnat atâtea tragedii și atâtea jertfe umane pentru părinții noștri, dar și pentru unii din generația noastră. Și aceasta în timp ce aceiași politicieni preferă să-și petreacă vacanțele, să-și facă și cumpărături, să-și păstreze și banii și să-și ducă și copiii la studii în țările europene!
Cunoaștem istoria, nu putem rămâne repetenți la cursul ei, nu putem săvârși un act de sinucidere pentru noi și urmașii noștri. Duminică vom alege pentru o capitală europeană, pentru libertatea noastră și a copiilor noștri!
Dvs.credeți în Unire? Sub ce formă vedeți înfăptuirea acesteia?
Unirea este un act de voință ce aparține poporului și ține de un anumit nivel de conștiință. Când nivelul de conștiință este mai înalt, dispare necesitatea de a înălța zeci de ziduri și hotare. De un astfel de nivel de conștiință au dat dovadă înaintașii noștri la 1918, părinții spirituali ai Europei unite de astăzi.
Am remarcat faptul că numărul celor care-și doresc Unirea este în creștere, unii din convingere, alții dezamăgiți de lipsa unei clase politice responsabile, capabile să le asigure un viitor mai bun, european. Oricum, acum suntem mai aproape de înțelegerea că în spirit suntem dintotdeauna una, iar frica, intriga, ura, lăcomia, mânia, supărarea, invidia, ura, vrajba, dezbinarea nu sunt de la Dumnezeu.
Vă mulțumim!
15.01.2025
14:14
4973
INTERVIU // Planul Moscovei, la suprafață. „Salvatorul” regimului separatist de la Tiraspol, care intenționează să livreze gaze naturale în stânga Nistrului, audiat la SIS: „Necesitățile lor sunt de la 2 până la 3 milioane de metri cubi pe zi”
23.12.2024
08:59
3674
TOP NAȚIONAL // Misiunea diplomatică a anului 2024 - Ambasada R. Moldova în Ucraina: „Chiar și după aproape trei ani de război, este greu să te obișnuiești cu un așa ritm de viață”
04.12.2024
17:28
3071
Radu Ghilaș, regizor, actor: Piesa „Eu am vorbit cu Putin” este „o exorcizare a fricilor legate de război și de figura lui Vladimir Putin”
18.11.2024
13:44
3841
INTERVIU // Cristian Păunescu, despre Tezaurul BNR trimis la Moscova: „La vremea respectivă, soluția trimiterii stocului de aur în Rusia părea cea mai potrivită. România și Rusia erau vecine și aliate, iar familiile domnitoare erau înrudite”
12.11.2024
14:50
3484
INTERVIU // Virginia Moraru, interpretă de folclor, de muzică sacră și de romanțe: „Publicul nu știe cât de fragilă este viața unui artist și cât de mari sunt sacrificiile din spatele fiecărui cântec”
08.11.2024
16:41
3621
INTERVIU // Iurie Ciocan: „În Parlamentul României e nevoie de un moldovean de-al nostru, care să-i reprezinte cu adevărat pe cetățenii români din R. Moldova”
07.11.2024
11:58
2544
Dorina Khalil-Butucioc, doctor în studiul artelor și culturologie: „Ne lipsește un Centru de Dramaturgie Contemporană. Circuitul prin Europa culturală e o restartare necesară”
22.10.2024
09:12
2761
Ștefana Pop-Curșeu, conf. Dr., director artistic al Teatrului Național „L. Blaga” din Cluj: „Chișinăul este efervescent din punct de vedere cultural și totuși mulți tineri nu vorbesc limba română și nu își cunosc propria istorie”
21.10.2024
15:13
2203
Andrei Gamarț, pictor: „Am avut expoziții personale la Muzeele de Artă din Brașov și Constanța. În orașul meu natal, Chișinău, nu am fost invitat să expun în vreo galerie de stat, ci în una privată”
16.10.2024
14:11
2804
Thomas Ciocșirescu, prodecan la UNATC, atelier pentru studenții de la AMTAP: „Actorul are obligații în plus atunci când folosește cuvântul, eu îl consider păstrătorul limbii”
52
Nvidia spulberă scepticismul față de AI și anunță venituri record de 68,1 miliarde de dolari în trimestrul al patrulea
26.02.2026
02:56
108
Anthropic înghite startupul de AI Vercept din Seattle, după ce Meta a racolat deja unul dintre cofondatori
26.02.2026
02:51
98
Startupul indian Gushwork atrage 9 milioane de dolari pentru a ajuta firmele să găsească clienți prin căutare AI pe ChatGPT, Gemini și Perplexity
26.02.2026
01:36
293
Nvidia anunță un nou trimestru record, pe fondul exploziei cererii de putere de calcul pentru AI
25.02.2026
23:58
391
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
366
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
417
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
25.02.2026
22:44
349
Google înglobează Intrinsic pentru a accelera integrarea inteligenței artificiale în roboții industriali
25.02.2026
22:27
366
Samsung lansează ecrane cu mod de confidențialitate personalizabil pentru aplicații și notificări
25.02.2026
22:18
414
Cum a ajuns un șef al contractorului american L3Harris să vândă rușilor instrumente de hacking de milioane de dolari
25.02.2026
22:10
407
Un editor al lui MrBeast, acuzat de tranzacționare pe bază de informații privilegiate pe platforma Kalshi
25.02.2026
22:04
357
CUDIS lansează noua generație de inele de sănătate cu antrenor AI integrat și recompense pentru obiceiuri sănătoase
25.02.2026
21:25
555
Presupusul asasin al fostului deputat ucrainean prorus Andrii Portnov, împuşcat la o şcoală de elită din Madrid, capturat în Germania după un mandat european de arestare
25.02.2026
21:23
409
Val de moratorii și tăieri de facilități fiscale împotriva centrelor de date AI în Statele Unite
25.02.2026
21:20
534
Zelenski explică de ce reparaţiile la conducta Drujba vor întârzia în ciuda presiunilor UE şi a acuzaţiilor Ungariei
25.02.2026
21:12
415
Google transformă Gemini în „secretar” pe Android: automatizează comenzi, detectează fraude și extinde funcția Circle to Search
25.02.2026
20:39
409
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
25.02.2026
20:29
434
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
20:09
480
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
25.02.2026
19:34
401
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
25.02.2026
18:44
475
Tot mai mulți adolescenți americani își caută sprijinul emoțional la chatboți AI, spre îngrijorarea experților și a părinților
25.02.2026
18:42
476
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Limba și literatura română” pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale
25.02.2026
18:39
408
Podcasturile depășesc radioul vorbit în preferințele americanilor și se extind puternic în format video
25.02.2026
18:03
408
Program național „Zona Sigură Online” pentru părinți, îngrijitori și copiii care folosesc inteligența artificială în mediul digital
25.02.2026
17:47
1345
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi

















