Un editor al lui MrBeast, acuzat de tranzacționare pe bază de informații privilegiate pe platforma Kalshi
1114
Un editor al celui mai popular creator de pe YouTube, MrBeast, a fost acuzat de platforma de piețe de predicție Kalshi de tranzacționare pe baza de informații privilegiate.
În urma unei investigații interne, Kalshi a anunțat că a „găsit motive rezonabile” să creadă că editorul, Artem Kaptur, a folosit informații confidențiale, nepublice, despre videoclipurile lui MrBeast pentru a-și ghida pariurile legate de canalul acestuia de YouTube.
Piețele de predicție precum Kalshi și rivala Polymarket permit utilizatorilor să parieze pe o gamă foarte largă de evenimente viitoare. Se mizează pe câștigătorii alegerilor politice, pe câte albume va vinde un anumit muzician într-o săptămână sau pe momentul în care va fi anunțată continuarea unui film popular.
Kalshi nu a dezvăluit ce pariuri exacte a plasat Kaptur în legătură cu MrBeast. Totuși, pe platformă există piețe unde utilizatorii pot paria pe ce cuvinte va rosti creatorul într-un viitor videoclip – informații la care un editor video ar putea avea acces în avans și, teoretic, chiar le-ar putea influența. De asemenea, pe Kalshi se poate tranzacționa în legătură cu momentul în care MrBeast se va căsători sau când compania sa, Beast Industries, va anunța o ofertă publică inițială (IPO).
Reprezentanți ai Beast Industries au fost contactați pentru comentarii.
Potrivit Kalshi, Artem Kaptur a tranzacționat aproximativ 4.000 de dolari pe piețele legate de streaming pe YouTube în august și septembrie 2025. El ar fi obținut un profit de 5.397,58 dolari, sumă pentru care platforma l-a sancționat cu o amendă egală cu profitul, la care s-a adăugat o penalitate suplimentară de 15.000 de dolari. În plus, Kaptur a fost interzis de pe Kalshi pentru doi ani. Compania a precizat într-o postare pe blog că va dona suma încasată drept amendă unei organizații non-profit de educare a consumatorilor.
Kalshi l-a amendat și pe Kyle Langford, candidat la o funcție politică în California, care a pariat aproximativ 200 de dolari pe propria candidatură, după care a vorbit public despre acest lucru pe rețelele sociale.
Piețele de pe platforme precum Kalshi și Polymarket sunt atât de extinse, încât devine dificil de verificat dacă utilizatorii care tranzacționează nu folosesc informații private în avantajul lor, ceea ce este interzis prin regulile acestor servicii. Un comportament similar, atunci când este vorba de valori mobiliare, cum ar fi acțiunile la bursă, poate fi pedepsit cu până la 20 de ani de închisoare federală.
Posibilitatea de manipulare a acestor piețe a atras atenția legiuitorilor din Statele Unite. Luna trecută, un utilizator Polymarket a pariat în mod suspect 32.000 de dolari pe faptul că președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, va fi înlăturat de la putere până la sfârșitul lui ianuarie. Doar câteva ore mai târziu, armata americană l-a capturat pe Maduro, iar utilizatorul a încasat un câștig de 400.000 de dolari.
Ca reacție, reprezentantul Ritchie Torres (D-NY) a propus o lege care ar interzice angajaților guvernamentali să tranzacționeze pe piețe de predicție legate de politici publice, acțiuni ale guvernului sau rezultate politice.
Directorul general al Kalshi, Tarek Mansour, a declarat într-o postare pe Linkedin luna trecută că susține acest proiect de lege, subliniind că platforma sa respectă deja regulile pe care actul normativ le-ar impune. El a afirmat că presupusele cazuri de tranzacționare pe baza de informații privilegiate nu au loc pe platformele cu sediul în Statele Unite, unde sunt înregistrate atât Kalshi, cât și Polymarket.
„Acest proiect de lege american se aplică doar companiilor reglementate din Statele Unite și nu entităților nereglementate, din afara țării, acolo unde apar presupusele probleme”, a scris Mansour. „Piețele de predicție, la fel ca orice altă industrie, nu formează un monolit: există diferențe importante, care contează.”
08.10.2026
05:27
08.10.2026
03:19
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
08.10.2026
05:27
08.10.2026
03:19
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
07.10.2026
21:12
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul















