Dorina Khalil-Butucioc, doctor în studiul artelor și culturologie: „Ne lipsește un Centru de Dramaturgie Contemporană. Circuitul prin Europa culturală e o restartare necesară”

INTERVIU // „Această ediție FNT a cuprins foarte organic și armonios practic toate componentele unuia dintre cele mai largi și mai diverse spații teatrale, aria și ecoul căruia se extind departe peste granițele României...”

Irina Nechit: Ediția curentă a Festivalului Național de Teatru (FNT) din București a inclus modulul „Republica Moldova în FNT”. Dragă Dorina Khalil-Butucioc, prin ce te-a impresionat spectacolul „Domnișoara Iulia” al Teatrului Național „M. Eminescu” de la Chișinău?

Dorina Khalil-Butucioc: Modulul „Republica Moldova în FNT” onorează, motivează și obligă. Spectacolului Luminiței Țâcu, în a doua reprezentație, pe care am văzut-o eu la FNT, i-aș da titlul „Domnișorul Jean”, căci m-a impresionat anume prin această „citire” a piesei lui Strindberg – din perspectiva valetului. Alexandru Pleșca face un rol rotund, cu treceri echilibrate de la slugă la cuceritor și înapoi la slugă, transformări pe care le nuanțează prin stări interioare gradate și mișcări exterioare exacte.

Domnișoara Julia este un rol bun în devenire, Corina Rotaru fiind în căutarea identității atât ca personaj, cât și ca actriță, pe care o va găsi grație potențialului ce debordează. Olga Triboi excelează într-un rol matur, personajul ei Kristin întruchipând femeia care își știe locul în dragoste, dar și în societate.

Or, plasate între furcile caudine ale problemelor egalității genurilor și inegalității claselor, personajele par a nu se asculta, a nu se auzi și deci a nu se înțelege. Însă în scenele călău-victimă și victimă-călău ele interacționează perfect, mărgelele trecute de la Iulia la Jean simbolizând atât puterea, cât și fragilitatea lanțurilor supunerii.

Regizoral, spectacolul e construit logic, simetric, ritmat, frazele-laitmotiv declamate de cele trei personaje punctând ideile-cheie, dar și împărțirea clară în scene și tablouri. Am plecat de la spectacol cu gândul la excelenta rezolvare a scenei finale ca un twin peaks, care m-a urmărit ceva timp, sunt sigură că și pe spectatorii din România.

Câte spectacole ai reușit să vezi în festival? Ce trăsături ale teatrului contemporan se întrevăd în ele?

Din păcate, am ajuns la FNT după dezbaterea „Teatrul ro. Direcții, constrângeri, libertăți...”, unde, cu siguranță, au fost conturate trăsăturile teatrului contemporan românesc văzute din interior. Din exterior, tabloul teatral românesc e original, multiaspectual, interdisciplinar, modern, sincron la toate nivelurile sale de suprafață și de adâncime.

În acest FNT am reușit să văd nu atât de multe, însă spectacole naționale și invitate bune și foarte bune: de la o tragedie existențialistă – subtila „Neînțelegerea”, până la o comedie inteligentă – incomoda „Mobilă și durere”; de la un musical despre (și cu) copii-părinți – magica „Matilda”, până la spectacole pentru copii-părinți din modulul „FNT Educațional”; de la spectacole radiofonice și on-line la spectacole-lectură...

Această ediție FNT a cuprins foarte organic și armonios practic toate componentele unuia dintre cele mai largi și mai diverse spații teatrale, aria și ecoul căruia se extind departe peste granițele României...

Spune-mi trei titluri de spectacole din FNT care te-au tulburat, te-au scos din zona de confort, ți-au dat de gândit.

1. Cine l-a ucis pe tata? – prin regie și joc actoricesc impecabil;

2. Două ore cu pauză – prin teatru în teatru exemplar;

3. Anomalia – prin temă și mijloace artistice futuriste.

A fost în festival și o dezbatere despre dramaturgia românească. Ce-ai reținut din acea discuție? Concluziile tale?

Ca și critic dramatic, nu puteam absenta de la această discuție, care a revelat „splendorile și mizeriile” dramaturgiei românești din ultimii aproape... 30 de ani.

După mai multe proiecte de stimulare a dramaturgiei contemporane din trecut și prezent, cu toate plusurile și minusurile de rigoare, dramaturgia contemporană din România pare a fi intrat într-o etapă de normalitate. Piesele noi se sincronizează cu problemele actualității, iar teatrele se sincronizează cu dramaturgia, care e tot mai prezentă în repertoriul atât al teatrelor independente, cât și de stat, atât în țară, cât și peste hotare. Or, în prezent România teatrală e cunoscută în lume mai mult prin dramaturgi decât prin regizori. Astfel, se propune revizuirea rolului și locului „Autorului dramatic” în politica repertorială, pe afiș, în concursuri, rezidențe, publicații etc. Chiar dacă dramaturgia românească contemporană nu trebuie privită ca bloc, ci ca individualități, se pare că este pe cale de a face Revoluții și de a scrie Manifeste.

În acest context, a fost foarte oportună și actuală întrebarea: „Ce să facă FNT pentru dramaturgia și dramaturgul contemporan?” Or, însuși conceptul acestei ediții e axat pe formula „dramaturgiilor posibilului”,iar modulul de spectacole-lectură a valorizat piese și formule dramaturgice noi din Germania, Portugalia și România.

Acest modul mi-a amintit de Centrul nostru de Dramaturgie Contemporană din Chișinău, unde în 2012, în fiecare marți, grație unei echipe minunate, au fost făcute spectacole-lectură cu dramaturgie contemporană națională și internațională la UNITEM, la teatrele din Chișinău, în diferite spații.

Cred că ne lipsește tuturor un Centru de Dramaturgie Contemporană.

Te-ai stabilit în Germania, dar ești foarte conectată la mișcarea teatrală din România și din Republica Moldova. Cât de important e pentru tine să circuli prin Europa în scopuri culturale?

Vorbind în termeni tehnici, conectarea la mișcarea teatrală din Republica Moldova și România îmi menține energia, tensiunea și frecvența, iar circuitul prin Europa culturală e o reîncărcare a bateriilor, o readaptare și o restartare recomandabilă și necesară.

Când mai vii pe la Chișinău?

Cu gândul sunt mereu acolo. Cu prezența – de sărbători.

Mulțumesc mult, Dorina!

Dorina Khalil-Butucioc – critic de teatru și cercetător științific, doctor în studiul artelor și culturologie.

Născută: 21 noiembrie 1975, comuna Larga, Briceni.

Studii: Specialitatea Limba și literatura română și franceză, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți; studii de doctorat la Institutul de Filologie și la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei.

Activități: lector la Facultatea de Filologie a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți; cercetător științific la Institutul Patrimoniului Cultural al AȘM; profesor de teoria dramei la Facultatea Arta teatrală, coregrafică și multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău.

Membru al Uniunii Teatrale din Moldova (UNITEM) și al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (IATC / AICT).

Unul dintre fondatorii, alături de regizorul Sava Cebotari și scriitorul Dumitru Crudu, și directorul artistic al Centrului de Dramaturgie Contemporană (CDC) din Chișinău.

Scrie în română, rusă, franceză și germană articole despre dramaturgia și teatrul contemporan universal și moldovenesc. Participă la simpozioane și conferințe științifice, la reuniuni și festivaluri de teatru naționale și internaționale.

Publică monografia Dramaturgia națională din anii ’90 în (con)textul postmodernismului. Chișinău: Editura „Epigraf”, 2020.