Luminița Voina-Răuț, scriitoare, traducătoare din România: „Mi-au plăcut oamenii, platanii, librăriile din Chișinău, am văzut pentru prima dată Nistrul. Sperăm că Republica Moldova va intra în UE”
2770
INTERVIU // „Nu cred că sunteți la un capăt de lume, pentru că în primul rând aveți un președinte, Maia Sandu, care luptă pentru ca Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană și, cu ajutorul lui Dumnezeu, va reuși. Eu consider că Republica Moldova este o bucățică din noi, deci nu puteți fi la un capăt de lume”
Irina Nechit: Dragă Luminița Voina-Răuț, ai vizitat Chișinăul pentru prima dată, ca invitată la ediția curentă a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere FILIT Chișinău (26 – 29 septembrie 2024). Ce a însemnat pentru tine participarea la FILIT, unul dintre cele mai importante festivaluri de literatură și traducere din Europa?
Luminița Voina-Răuț: A fost o mare bucurie să particip la acest festival, le mulțumesc pentru invitație lui Narcis Afrăsinei, fondatorul FILIT Chișinău, directorul adjunct al Institutului Cultural Român și președintele EUNIC Chișinău, precum și Aurei Revenco, directoarea executivă a festivalului FILIT Chișinău și a Fundației KA-TET.
Volumul dramaturgului Josep Maria Miró, „Traversarea”, proaspăt editat de Fundația KA-TET, include 5 piese traduse de tine din spaniolă în română. Acest volum a fost lansat în cadrul FILIT Chișinău. Spune-mi, te rog, când ai realizat traducerile? Prin ce te-a captivat creația acestui cunoscut dramaturg spaniol?
Am început să traduc în anul 2015,la sugestia Alinei Nelega. Am fost încântată de dramaturgia lui Josep Maria Miró, tradus și montat în Europa, SUA, Brazilia, Argentina, și care a obținut de două ori prestigiosul premiu Born pentru creațiile sale dramatice, precum și alte premii.
Este un dramaturg foarte profund, interesat de niște teme actuale care ne privesc pe toți, de exemplu, abuzul – social, sexual, afectiv, abordează de asemenea tema străinului (străin de comunitate, dar și emigrantul), are o privire lucidă asupra vieții, a realității, tot timpul pune probleme etice, morale. Volumul „Traversarea”, apărut la editura KA-TET din Chișinău, inlcude 5 piese traduse de mine: „Principiul Arhimede”, „Nerium park”, „Traversarea”, „Timp sălbatic”, „Cel mai frumos corp, găsit vreodată în acest loc”. Vreau să mulțumsc Institutului Cervantes și Alinei Cantacuzino pentru sprijinul dat pentru ca Josep Maria Miró să poată veni la Chișinău.
Ce impresii ți-a lăsat spectacolul-lectură „Traversarea” de Josep Maria Miró, în regia Marianei Cămărășan, prezentat de Teatrul Fără Nume?
Mariana Cămărășan este o regizoare extraordinară, i-am văzut câteva spectacole în România. În spectacolul-lectură „Traversarea” realizat de ea la Chișinău, cu actori ai Teatrului Fără Nume,Mariana ne-a arătat din nou că are talentul de a trece dincolo de ideile autorului.
Mi-au plăcut mult actorii, în special Antonia Barancea în rolul Ceciliei, toți actorii din distribuție sunt foarte buni. Lectura ne-a transmis emoția, dramatismul, poezia textului.
Știu că ai rădăcini basarabene și că demult ți-ai dorit să vii în Republica Moldova. Cum a fost prima ta călătorie la Chișinău? Ce te-a surprins în R. Moldova? Ce te-a încântat?
Da, am rădăcini basarabene. Mama mea povestea că bunicii ei au venit din Basarabia, cred că din zona Cahul. Eu țin minte că pe un perete, în casa bunicilor, era o poză mare cu străbunica mea cu maramă albă pe cap și îmbrăcată toată în negru, de sus până jos. Străbunicul meu a suferit foarte mult, era orb când a venit în România. S-au stabilit la Săcele, lângă Brașov, acolo au făcut casa, acolo a trăit bunica și cei cinci frați ai ei.
Demult îmi doream să vin în Republica Moldova și am fost fericită să ajung la Chișinău. În primul rând, m-au impresionat oamenii, sunt bucuroasă că am intrat în contact cu ei. M-au surprins voluntarii FILIT, elevi de la Liceul „Spiru Haret”, mi-a plăcut maturitatea acestor copii. Am avut și o întâlnire emoționantă cu studenții de la Facultatea de Litere a ULIM.
În una din zile, am fost la Muzeul Național de Arte și, după ce am văzut sălile de la parter, am urcat la etaj, unde am ascultat vrăjită o repetiție a tinerilor vioriști, apoi am rămas la concertul lor – erau elevi ai Liceului de Muzică „Ciprian Porumbescu”, discipoli ai doamnei Galina Buinovschi. Copiii au interpretat impecabil piese foarte dificile, ale unor mari compozitori, le-am remarcat profesionalismul, a fost un concert extraordinar!
În Chișinău mi-a mai plăcut curățenia, începând din Aeroport, sunt curate și străzile, bulevardele. Mi-a plăcut parcul din centru, cu platani înalți care dădeau umbră, iar printre crengile lor se vedea soarele. M-au impresionat și librăriile, mi-am luat câteva cărți ale unor autori din Republica Moldova pe care am și început să le citesc.
Am fost încântată și de călătoria spre satele de pe Nistru, din preajma barajului de la Dubăsari. Nistrul e spectaculos, mi-a părut că seamănă cu Dunărea.
Îi mulțumesc fotografei Nadejda Roșcovanu că ne-a dus încolo, ne-a arătat locurile ei natale, am văzut și râul Răut care se varsă în Nistru. Am trăit niște sentimente pe care nu pot să le descriu. Mă gândeam că acela de fapt era teritoriu românesc, pierdut de noi. M-a tulburat faptul că de pe malul drept e greu de trecut pe malul stâng, iar din Transnistria oamenii trec ușor peste acest râu care încă e o frontieră. Am văzut cum niște femei de pe malul stâng veneau pe barajul hidrocentralei, fără să le fie cerute actele, veneau pe jos, să ia apă de la un izvor de lângă satul Ustia.
Am traversat câteva sate basarabene și am văzut că pământul e arat, străzile sunt amenajate, îngrijite, pe un imaș am văzut cum niște copii se jucau lângă cai.

Luminița Voina-Răuț pe barajul de la Dubăsari, văzând pentru prima dată Nistrul. 28 septembrie 2024
Au fost și lucruri care te-au decepționat în R. Moldova?
Puține au fost lucrurile care m-au decepționat, de exemplu, blocurile comuniste care sunt ca și la noi, în România. Sunt niște clădiri înalte, drepte, în stil sovietic, care nu trezesc admirație, din păcate.
De-a lungul anilor, ai tradus cărți ale unor mari romancieri și peste 90 de piese de teatru din dramaturgi spanioli și latinoamericani, ai obținut premii importante pentru traduceri. Cum crezi, literatura română a evoluat și datorită traducerilor?
Literatura română a evoluat mult datorită traducerilor. Dacă intri într-o librărie din România, rafturile sunt pline de cărți traduse, acestea au și un public numeros. Se fac și reeditări ale multor traduceri. De exemplu, eu am tradus Julio Cortázar și au existat vreo 5 reeditări ale volumului său apărut inițial la editura Minerva, în colecția „Bibloteca pentru toți”. Ulterior s-au făcut reeditări la Polirom, apoi la editura Art. Va fi reeditată și traducerea din Luis Buñuel, tot la ed. Art.
Cred că este un mare interes pentru literatura scrisă în spaniolă, eu am tradus și din Mario Vargas Llosa, Ernesto Sábato, Pablo Neruda ș.a. Am scris și o piesă de teatru care se numește „Negri de fericire” („Hartos de Felicidad”) care a fost tradusă în spaniolă de către Alina Daniela Popescu și publicată și lansată la Madrid.
Vorbește-mi de întâlnirea ta cu Mario Vargas Llosa...
Eu i-am tradus romanul „Peștele în apă”, în 1995, volumul a apărut la editura Universal Dalsi. La lansarea care s-a ținut în Palatul Vernescu au fost peste 500 de oameni, era mare buluceală, săracul autor nu mai putea să respire. Apoi ne-am mai întâlnit de trei ori, cu prilejul diferitor lansări, evenimente, în București, Cluj, Madrid.
Călătoriile sunt o pasiune a ta? De câte ori pe an călătorești?
Călătoriile, da, sunt o pasiune a mea, de mică aveam un dor de ducă. Dar, în același timp, nu am „gena emigrantului”, n-aș putea trăi departe de țara mea.
Mulți ani am lucrat la Teatrul Bulandra, am fost cu acest teatru prin turnee în Columbia, Mexic, China, Japonia, prin Europa.
Ca traducător, am fost în câteva case de creație din Germania, Grecia, Suedia, Letonia, am călătorit mult în Spania.
Dar, precum îți spuneam, fiecare plecare e cu dus și întors.

Luminița Voina-Răuț cu celebrul Mario Vargas Llosa, Cluj, 2013
Crezi că R. Moldova e la un capăt de lume?
Nu cred că sunteți la un capăt de lume, pentru că în primul rând aveți un președinte, Maia Sandu, care luptă pentru ca Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană și, cu ajutorul lui Dumnezeu, va reuși.
Eu consider că Republica Moldova este o bucățică din noi, deci nu puteți fi la un capăt de lume.
Felicitări pentru nominalizarea la Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru cartea pentru copii „Copilărie, numele tău e Roșu”, cu ilustrații superbe de Irina Dobrescu. Ce ai descoperit, ca autor, scriind această carte? Ai creat personajele gândindu-te și la întâmplări din propria copilărie?
Cartea „Copilărie, numele tău e Roșu” e inspirată de nepoțica mea, Iulia. Ea are o jucărie – un păpușoi cu hăinuțe roșii, pe care l-a numit Roșu, acesta e personajul principal al cărții.
Nu este ușor de scris o carte pentru copii, am încercat și stilistic să folosesc o limbă română deosebită, curgătoare, expresivă, să aibă și imagini poetice. Am creat personaje, situații gândindu-mă și la propria mea copilărie, încercând să recuperez orașul natal, Brașov, în care am trăit doar 19 ani.
Deși în București trăiesc de peste patru decenii, sufletul meu a rămas tot în Brașov și voi lansa cartea și acolo.

Volum de Josep Maria Miró, tradus de Luminița Voina-Răuț, lansat în cadrul FILIT Chișinău 2024
Care ar fi mesajul tău pentru cititorii basarabeni?
Mi se pare fenomenal faptul că a fost organizată deja ediția a doua a Festivalului FILIT Chișinău, felicitări organizatorilor. Datorită festivalului, devine mai vie, mai intensă comunicarea dintre scriitori, traducători și cititori.
M-a bucurat în special prezența tinerilor, îi îndemn să mai vină la astfel de evenimente și să se pună la curent cu aparițiile editoriale din literatura contemporană.
Mărturisesc că mi-aș dori să mai vin la Chișinău, sper să mai fiu invitată și la alte ediții ale FILIT.
Mulțumesc pentru interviu, dragă Luminița, succes în continuare!
25.05.2026
12:19
150
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
214
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
326
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
342
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
330
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
338
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
748
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
777
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
911
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
794
Horoscopul zilei 24.05.2026
1076
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
940
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
25.05.2026
12:19
0
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
148
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
300
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
320
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
315
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
322
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
740
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
773
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
903
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
788
Horoscopul zilei 24.05.2026
1072
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
936
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1145
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1469
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1095
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1072
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
913
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
934
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
1069
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
964
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1570
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
1053
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
1176
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
1299
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
1225
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
Horoscopul zilei 25.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














