Iulia Vântur se mărită anul acesta cu Salman Khan?
5718
Sursa: Agentia de Presa Mondena Jurnaliștii indieni de la revista „Scoop!” sunt de părere că Salman Khan se va așeza, în sfârșit, la casa lui, până la sfarsitul acestui an, scrie Agenția de Presă Mondenă. Presupusa lor poveste de dragoste a generat zeci, chiar sute de articole în presa locală în ultimii ani, apogeul fiind atins de curând când Iulia a apărut într-un film de la Bollywood.
Jurnaliștii indieni susțin că, în urmă cu câteva luni, povestea lor de dragoste a intrat în impas, însă cei doi și-au dat seama că ar fi făcuți unul pentru celălalt, astfel că au reluat idila care ar dura, pare-se, de doi ani.
Salman Khan a lăsat să se înțeleagă că ar fi la un pas să renunțe la burlăcie. „Mă aflu într-o perioadă de tranziție, sunt îndrăgostit de doi ani și jumătate. E timpul să nu mai oftez (după ea), întrucât ceva frumos se va întâmpla în curând în viața mea”, a declarat actorul pentru „India Today”.
„Cred în umanitate. Cred în Islam, în Creștinism, în lucrurile corecte. Am fost binecuvântat în acest sens. Tatăl meu este Pathan, mama Hindu, mama vitreagă este catolică, iar cumnatul meu Punjabi. Mă gândesc că iubita mea va fi de altă religie”, a declarat Khan.
25.11.2020
13:36
23.11.2020
10:14
20.11.2020
10:10
03.09.2020
15:21
15.11.2018
20:02
12.11.2018
18:04
07.11.2018
14:29
15.10.2018
12:03
08.10.2018
18:02
04.10.2018
17:03
13.09.2018
18:30
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
28.10.2026
17:34
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:31
28.10.2026
15:11
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















