Îți ÎNCARCI telefonul noaptea? Vezi ce se întâmplă cu mobilul tău dacă procedezi așa
4278
sursa: google.ro Într-adevăr, când vorbim despre încărcarea telefoanelor, există o serie de reguli de care trebuie să ții cont. Dar, de asemenea, există și o serie de reguli care nu au niciun temei și de care ar trebui să uiți.
Nu spunem că aceste mituri nu ar fi avut sens cu ani în urmă, dar grație avansării tehnologiei, bateriile litiu-ion actuale sunt în curs de perfecționare. Cele folosite de companiile mari precum Samsung și Apple sunt făcute astfel încât să reziste între trei și cinci ani.
Încărcătoarele care nu sunt originale sunt fatale pentru baterie
Unul dintre principalele mituri se referă la faptul că orice încărcător altfel decât original îți va distruge iremediabil bateria. Aici există un sâmbure de adevăr, și anume că ar fi de preferat să eviți încărcătoarele ieftine, cumpărate din locuri obscure. Un experiment făcut de cei de la Lifehacker arată că, într-adevăr, încărcătoarele originale sunt de preferat, dar și cele provenite de la retaileri de încredere, precum Belkin și KMS funcționează.
Nu ar trebui să îți folosești telefonul în timp ce se încarcă
Există motive înfricoșătoare în spatele acestui mit. Oamenii cred că folosirea telefonului în timp ce acesta se încarcă îl va face să explodeze sau să electrocuteze utilizatorul. Acest lucru i s-a întâmplat unei chinezoaice în iulie 2013 cu un iPhone 4, dar folosea un încărcător terț. Așadar, dacă folosești un încărcător de încredere, nu ar trebui să ai teamă.
Încărcarea telefonului pe timp de noapte îl va distruge
Cu toții ne lăsăm telefoanele la încărcat peste noapte. Altfel spus, le ținem conectate mult mai mult decât ar fi nevoie pentru ca bateria să se încarce complet. Există însă credința că această activitate ar afecta durata de viață a bateriei în timp. Nu mai este cazul cu aceste baterii de pe noile telefoane și tablete. Smartphone-urile moderne au baterii litiu-ion sau litiu-polimer și sunt suficient de „inteligente” pentru a se opri din încărcare atunci când ating capacitatea maximă.
Sursa: playtech.ro
21.01.2019
19:30
3047
Chinezii lansează aplicația care îți arată LISTA RUȘINII
14.01.2019
08:01
3024
Ce spune modul în care ţii telefonul în mână despre personalitatea ta
10.12.2018
19:30
2743
Tragedia care a ZGUDUIT Rusia. O campioană la arte marțiale mixte a fost găsită fără suflare
21.11.2018
07:30
8689
VIDEO // Fetița care a CUCERIT lumea „prostindu-se“ la telefon
26.10.2018
11:00
4065
Atenție! // Nu vă mai ÎNCĂRCAȚI telefoanele în pat, peste noapte
26.09.2018
14:39
2936
De ce să NU îți lași telefonul la încărcat peste noapte
04.09.2018
18:30
3056
Cum să-ți FOLOSEȘTI telefonul acum ca să nu-ți pară rău mai târziu
18.05.2018
15:19
3152
VIDEO // Adio tabletă şi telefon mobil ! În curând va începe producţia de masă a acestui DISPOZITIV
20.03.2018
19:01
3346
A golit dulapul soţiei decedate şi a dat peste un telefon. Aşa a aflat că îl înşela
23.02.2018
09:00
3553
NU ESTE BANC // Un român şi-a UITAT soția într-o parcare din Ungaria, fără telefon mobil, bani sau documente
23.01.2018
08:30
3568
Nu mai ai SPAȚIU în telefon? Aceste aplicații ar putea fi de vină
01.01.2018
14:05
4810
Știai că unele aplicații te SPIONEAZĂ prin microfonul telefonului?
223
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
361
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
454
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
457
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
541
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
440
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
509
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
506
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
472
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
17:16
653
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
517
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
500
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
636
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
507
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
787
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
17.03.2026
14:39
709
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
17.03.2026
14:26
543
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
17.03.2026
13:46
558
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
13:07
597
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
17.03.2026
12:53
480
Gecko Robotics semnează cel mai mare contract de robotică al Marinei SUA pentru mentenanța flotei
17.03.2026
12:02
523
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Psihologie” în liceu
17.03.2026
11:56
643
ULTIMA ORĂ // Războiul sângeros pornit de Putin împotriva Ucrainei, tot mai resimțit de cetățenii R. Moldova. O dronă de LUPTĂ, cu încărcătură EXPLOZIVĂ, depistată la Tudora. Aparatul a survolat spațiul aerian al R.Moldova la joasă altitudine
17.03.2026
11:54
604
Deținut de 41 de ani, condamnat la încă 8 ani și 4 luni pentru distribuirea ilegală de metadonă în penitenciarul din Chișinău
17.03.2026
11:31
569
Cei mai buni elevi chimiști din țară, premiați la Olimpiada Republicană la Chimie 2026
17.03.2026
10:18
640
Studiu clinic: 24 de minute de muzică special concepută cu ritm auditiv reduc cel mai eficient anxietatea
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














