INTERVIU: „Noi NU penalizăm politicienii și uităm”

Trecut // „Cel mai important este să înțelegi istoria. Să nu o ștergi. Să nu te faci că nu a existat. Dar să o accepți așa cum a fost...”

Teatrul-Spălătorie este deja cunoscut pentru punerea în dezbatere a unor subiecte tabu ale R. Moldova. Un subiect de acest fel se regăsește și în spectacolul „Clear history”, jucat recent pe scena teatrului experimental. Mai multe despre acest spectacol și despre alte proiecte dramaturgice ne spune excentrica scriitoare, Nicoleta Esinencu.

Nicoleta, cum a apărut inițiativa spectacolelor cu tentă educativă?

În lumea teatrului, acest gen de spectacole reprezintă teatrul politic. Nu atât ideile, cât realitatea care ne înconjoară ne provoacă să vorbim despre anumite teme. Ultima noastră producție, „Uneducated”, este despre educație și sistemul de învățământ din R. Moldova prin care a trecut generația mea, dar trece și generația tânără.

Am avut și regizori invitați. David Schwartz, de exemplu, a făcut un spectacol despre istoria recentă a Republicii Moldova: „Moldova independentă. Erată”. În acest spectacol sunt ultimii 23 de ani ai independenței R. Moldova, inclusiv tranziția, situația social-politică, situația social-economică, războiul din Transnistria, chiar și momentul de semnare a Acordului de Asociere cu UE, văzute, bineînțeles, subiectiv. Dar este o informație care nu e în manualele de istorie. Este un alt punct de vedere decât cel oficial.

Crezi că aceste spectacole sunt niște lecții de istorie care nu sunt studiate în școli la etapa actuală?

Cred că ar fi lecții de istorie, în primul rând, pentru noi. Prima lecție a fost „Clear history”- un spectacol despre holocaustul din Basarabia, o temă care a lipsit cu desăvârșire în manualele de istorie și cred că lipsește și astăzi.

„Clear history” a deschis Stagiunea de teatru politic de la București. Cum a receptat publicul de peste Prut subiectul holocaustului?

Este o istorie comună în cazul dat. Majoritatea a reflectat asupra perioadei în care s-au întâmplat aceste lucruri, mai ales că s-a vorbit și despre politica României din acea perioadă. Cel mai important este să înțelegi istoria. Să nu o ștergi. Să nu te faci că nu a existat. Dar să o accepți așa cum a fost și să înțelegi perioada în care au trăit buneii noștri și contribuțiile pe care le-au avut ei, așa cum se presupune.

Piesa conține o abordare documentară sau sunt și interpretări?

Este un spectacol strict documentar. Noi am lucrat cu arhive, am realizat interviuri cu supraviețuitori ai holocaustului, cu martori ai evenimentelor din acea perioadă. Am lucrat și la București în arhive. Am avut acces la Muzeul de Studiere a Holocaustului din Statele Unite care ne-a trimis foarte multă informație. Este un spectacol sută la sută documentar.

Ai intervievat persoane care au supraviețuit holocaustului. Cât de deschise au fost?

Am cunoscut persoane de la noi care au trecut prin holocaust. Din păcate, două persoane pe care le-am intervievat nu mai sunt în viață. Între timp, au decedat. La un interviu a participat o persoană care nu a mai povestit niciodată prin ce a trecut. Mi-a povestit prima oară mie. A fost foarte greu și pentru ea, dar și pentru mine să fiu primul ascultător al mărturisirilor ei.

Cum receptează publicul autohton spectacolele?

În funcție de spectacol, reacționează foarte diferit. La „Clear history” unele reacții par ciudate, pentru că lumea aude pentru prima dată ce s-a întâmplat în perioada aceea. Este îngrozită. În același timp, nu poate accepta că Antonescu a fost așa cum a fost. Îl consideră un erou. Îl consideră un om cu verticalitate, pe când spectacolul demonstrează contrariul.

Mi s-a întâmplat să aud: „De ce ați făcut un spectacol despre holocaust, dar n-ați făcut un spectacol despre deportări?”. Ceea ce pentru mine este, într-un fel, neacceptarea temei. Un spectacol despre deportări este altceva. Noi ne-am propus un spectacol despre holocaust. În momentul în care ne vom propune un spectacol despre deportări, îl vom face.

Când am jucat aceste spectacole în Germania, am avut o reacție mult mai interesantă a publicului. Din discuțiile de după îți poți da seama că sunt lucruri despre Republica Moldova pe care nemții le știu mult mai bine decât le știm noi. Poate din afară se vede mai bine sau poate interesul pentru istorie și ceea ce se întâmplă este altul.

Consideri că temele pe care le abordezi te afectează personal?

Într-un fel, acestea sunt niște teme care ne afectează pe mulți într-un mod personal, pentru că cei născuți în perioada sovietică au avut parte de o istorie, cei din perioada de tranziție - de o altă istorie. Valul de naționalism, care a fost impus în perioada anilor ’90, abia acum ne dăm seama că nu a fost, neapărat, adecvat. Această lozincă a existat tot timpul „Чемодан, вогзал, Россия”. Perioada aceea pentru mine este similară cu ceea ce s-a întâmplat în anii ’40 contra evreilor. Cred că sunt lucruri din care am putea învăța ca să nu le repetăm.

Ce alte teme ai vrea să abordezi în viitorul apropiat?

Avem în plan un spectacol despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, dar dintr-o perspectivă mai puțin oficială. Din perspectiva oamenilor simpli, care stau în zonele conflictului, care povestesc ce înseamnă un război, care simt ce înseamnă un război și care trec prin acest război astăzi. Am pornit de la un material pe care îl am deja, de la niște convorbiri telefonice pe care le are o artistă care trăiește în Kiev cu mama ei din Jdanovka.

Un alt spectacol la care urmează să lucrăm, dar pentru care avem nevoie de foarte mult timp și o documentare destul de complexă, este tema războiului din Transnistria. Mă voi axa pe oamenii simpli, dar în același timp aș vrea să văd și poziția statului R. Moldova, cât și a Transnistriei. De unde a pornit conflictul? Cum a evoluat într-un conflict armat? Care au fost greșelile, atât ale oamenilor care au participat, cât și ale statului? Aș vrea să vedem și să comparăm ce se scrie în manuale cu realitățile.

Cu aceste spectacole ai vrea să provoci guvernanții ca să ia atitudine?

Nu cred că vreau să îi provoc, pur și simplu ei trebuie să își facă lucrul. Nu îl fac, noi ar trebui să îi penalizăm pentru asta. Noi trăim într-o țară în care nu penalizăm politicienii pentru nimic. Noi uităm foarte repede. Din motivul acesta, este important să lucrăm la memorie. Iar memoria înseamnă și istorie.

Mulțumim și succese!