INIȚIATIVĂ: Procedurile de înregistrare a tranzacțiilor imobiliare ar putea fi SIMPLIFICATE, iar notarii - scoși din joc
2902
antena3.ro Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a înregistrat un proiect de lege care prevede eliminarea procedurii obligatorii de autentificare notarială la înregistrarea tranzacţiilor imobiliare şi simplificarea procedurii de înregistrare a dreptului de proprietate la Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru.
Autorii proiectului consideră că, prin impunerea obligativităţii autentificării notariale, statul, contra plată, dublează total sau parţial unele funcţii din componenta procedurii de înregistrare.
Astfel, din cele trei funcţii de bază ale notarului - verificarea identităţii părţilor, informarea şi controlul valabilităţii consimţământului părţilor tranzacţiei imobiliare, doar ultima nu este dublată de registrator. Actualul proiect de lege prevede ca şi această funcţie să fie atribuită registratorului.
„Cu această modificare, ne propunem să obţinem o procedură complexă, efectuată de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, care include şi toate funcţiile notarului. Autentificarea notarială confirmă regula celor „patru ochi”, doar că atunci când statul oferă contra plată garanţii duble în procesul de înstrăinare a dreptului de proprietate, acestea ar trebui să fie opţionale şi nu obligatorii. Or, procedura de înregistrare realizată de Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru oferă deja aceste garanţii”, consideră autorii.
Potrivit proiectului, modificările respective vor diminua costurile şi vor reduce timpul necesar procedurii de înregistrare a tranzacţiilor imobiliare, fără a afecta drepturile de proprietate.
08.12.2019
18:36
07.12.2018
10:38
09.10.2018
12:43
16.03.2017
15:15
24.10.2016
14:00
15.09.2016
12:28
31.05.2016
10:59
06.05.2016
11:11
26.04.2016
11:51
13.04.2016
10:41
17.03.2016
10:50
12.02.2016
09:52
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















