IMPORTANT // Totul despre DEZINFECTANȚII care se vând în R. Moldova. Diferența dintre produsele antiseptice cosmetice și dezinfectanții. Avem mai mulţi producători de antiseptice şi doar doi producători de dezinfectanţi
1823
Pandemia COVID – 19 a făcut ca să crească bursc interesul față de produsele de dezinfectare. Panicaţi, oamenii cumpără tot ce este prezentat ca şi dezinfectant, fără a intra în esenţă ce reprezintă un produs sau altul. Pentru a face claritate din acest punct de vedere curentul.md a realizat o mică investigaţie la temă.
Potrivit sursei citate, cea mai mare confuzie e că oamenii nu fac diferenţa între un produs antiseptic cosmetic şi un dezinfectant antiseptic. Dar diferenţa e enormă şi de multe ori îţi poate salva chiar viaţa. Produsele antiseptice cosmetice sunt incluse în Nomenclatorul tarifar cu codul 3304, au cota TVA obişnuită – 20% şi nu figurează în Registrul de Stat al Medicamentelor.
Mulţi consumatori sunt induşi în eroare de faptul că producătorii de astfel de produse prezintă avizul Centrului Naţional de Sănătate Publică. Dar acest aviz vorbeşte nu despre calităţile produselor respective de a dezinfecta, ci de faptul că ele nu conţin bacterii, pot fi folosite de oameni, fără a le prejudicia sănătatea.
În acelaşi timp, dezinfectanţii sunt incluşi în Nomenclatorul tarifar cu codul 3808, cota TVA este de 8% (ceea ce vorbeşte despre importanţa socială a produselor) şi figurează în Registrul de Stat al Medicamentelor, având eliberate certificatele de rigoare de la Agenţia Medicamentului.
În timp ce produsele antiseptice cosmetice pot distruge doar bacteriile, dezinfectanţii pot distruge şi bacteriile, şi fungii, şi toate tipurile de viruşi, inclusiv coronaviruşii. Producătorii de dezinfectanţi trec toate testele pentru a se depista care anume tipuri de bacterii, fungii şi viruşi pot distruge respectivele produse, pe când antisepticile cosmetice nu trec nici un fel de teste de acest tip.
În R. Moldova avem mai mulţi producători de antiseptice cosmetice, şi doar doi producători de dezinfectanţi. Unul dintre aceştia activează în Zona Economică Liberă „Tvardiţa” – „Luxfarmol”, iar al doilea este din Chişinău - Chemix Grupp SRL. Totodată, doar pe produsele Chemix Grupp SRL e indicat că acestea au fost testate conform standardelor şi cerinţelor europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (prezenţa pe etichetă a standardelor: bactericid (EN 13727+A2), fungicid/levuricid (EN 13624), tuberculocid (EN 14 348), virulicid (EN 1476+A1)şi EN 1500, unul din standardele de bază ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
„Este foarte important să ştim ce cumpărăm, dacă cu adevărat ne dorim să ne protejăm pe timp de epidemie. Pentru aceasta e nevoie doar să ne documentăm temeinic ce efecte au produsele antiseptice cosmetice şi ce efecte au dezinfectanţii. Şi, desigur, e important să citim atent eticheta produsului înainte de a-l cumpăra, pentru a şti cu certitudine ce achiziţionăm”, conchide sursa citată.
19.04.2026
16:59
242
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
19.04.2026
15:45
282
Blue Origin bifează prima reutilizare a rachetei grele New Glenn, în ofensiva directă contra SpaceX
19.04.2026
08:42
465
Horoscopul zilei 19.04.2026
18.04.2026
21:07
708
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
853
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
1233
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
917
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
894
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
1127
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
1111
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
930
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
19.04.2026
16:59
241

916
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
893
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
1126
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
1110
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
929
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
1011
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
992
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
970
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
1042
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
1058
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
1020
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
987
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1661
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1404
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
1218
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
1208
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
1204
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
1327
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
1091
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
Blue Origin bifează prima reutilizare a rachetei grele New Glenn, în ofensiva directă contra SpaceX
Horoscopul zilei 19.04.2026
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi