Stiri

Franța și Regatul Unit au simulat un atac nuclear în primul lor exercițiu comun

Actualitate 23.10.2026 23:00 Vizualizări307
Franța și Regatul Unit au simulat un atac nuclear în primul lor exercițiu comun

Franța și Regatul Unit au anunțat vineri, printr-un comunicat comun, că au desfășurat pentru prima oară în istorie un exercițiu nuclear comun, denumit „Rummy”, deasupra Mării Mediterane. Exercițiul a inclus simularea unui atac nuclear.

"Prima participare britanică la un exerciţiu al componentei nucleare aeropurtate franceze marchează un nou capitol în cooperarea între Regatul Unit şi Franţa în domeniul nuclear al apărării", a transmis Ministerul francez al Apărării, potrivit comunicatului.

Avioane de vânătoare Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale (RAF) britanice și avioane Rafale ale Forțelor Aeriene și Spațiale franceze au participat împreună la exercițiul militar nuclear „fără precedent”, denumit „Rummy”. Acesta „demonstrează cooperarea tot mai mare între cele două puteri nucleare din Europa în cadrul Declaraţiei de la Northwood”.

În cadrul exercițiului, „echipajele şi capacităţile britanice au operat alături de Forţele Aeriene Strategice (FAS) franceze deasupra Mării Mediterane. După ce au decolat de la baza aeriană Saint-Dizier (Haute-Marne), avioanele franceze (de tip) Rafale, escortate de avioane de vânătoare (de tip) Typhoon ale RAF, au simulat un atac nuclear”.

Nu a fost folosit armament nuclear în timpul exercițiului.

Scopul exercitiului a fost „atât consolidarea coordonării şi interoperabilităţii între personalul britanic şi francez, cât şi consolidarea înţelegerii reciproce, demonstrând astfel intensificarea cooperării între cele două puteri nucleare europene”, se arată în comunicat.

„Exerciţiul de azi (vineri) marchează un nou capitol în relaţiile dintre Regatul Unit şi Franţa în planul nuclear al apărării”, a declarat ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting.

„Într-o lume tot mai periculoasă, adversarii noştri nu trebuie să aibă nicio îndoială: Regatul Unit şi Franţa rămân unite în angajamentul lor în favoarea securităţii europene şi menţinerii disuasiunii care a contribuit la păstrarea păcii timp de generaţii”, a adăugat el.

„A avea forţe nucleare independente nu exclude coordonarea”, a declarat, la rândul său, ministrul francez al Apărării, Catherine Vautrin.

„Prin coordonare, forţele noastre nucleare demonstrează că pot contribui şi mai semnificativ la securitatea globală a Alianţei (Nord-Atlantice) şi la pacea şi stabilitatea în zona euroatlantică”, a subliniat ea.

Exercițiul „arată hotărârea Franţei şi Regatului Unit de a descuraja toate ameninţările comune”, au transmis cele două țări.

Acestea au precizat că „nu intenţionează să recurgă la arma nucleară decât în circumstanţe extreme de legitimă apărare”.

În paralel, președintele francez Emmanuel Macron a lansat în martie o inițiativă de „disuasiune avansată”, adresată partenerilor europeni ai Franței.

Inițiativa urmărește să implice statele europene care doresc acest lucru în exerciții și consultări strategice, fără ca decizia de folosire a armei nucleare să fie împărtășită.

Planul prevede desfășurarea „circumstanţială” pe teritoriul unui partener a unor avioane Rafale aparținând FAS.

Până în prezent, zece state au aderat la această inițiativă.

Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 23.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri