Stiri

Ilan Șor despre riscul anulării regimului de vize cu UE: „În spatele deciziei ar sta Sandu și Năstase”

Partide/Comunicate 13.11.2018 15:53 Vizualizări1412
Ilan Șor despre riscul anulării regimului de vize cu UE: „În spatele deciziei ar sta Sandu și Năstase”

Președintele Partidului Politic „ȘOR”, primarul orașului Orhei, Ilan Șor lansează acuzații la adresa liderilor partidelor de dreapta, Maia Sandu și Andrei Năstase, despre care spune că ar sta în spatele deciziei oficialilor europeni care au anunțat despre posibilitatea revizuirii regimului de vize pentru moldoveni.

Ilan Șor a scris pe Facebook că Maia Sandu și Andrei Năstase ar fi făcut acest anunț cu „o bucurie nedescrisă”.

„Liderii partidelor de dreapta au anunțat societatea moldovenească despre faptul că Parlamentul European ar putea revizui regimul de vize cu UE pentru cetățenii Republicii Moldova. Ei au făcut anunțul cu o bucurie nedescrisă, dând de înțeles că anume ei ar sta în spatele deciziei oficialilor europeni, fapt de care nu se îndoiește nimeni”, acuză Ilan Șor.

Potrivit lui Ilan Șor, un asemenea comportament este „iresponsabil, îndreptat împotriva intereselor cetățenilor țării”, iar cei doi lideri politici ar da dovadă de „trădare și josnicie”.

„Ei demult timp se conduc după principiul „cu cât mai rău, cu atât mai bine”: cu cât mai rău pentru Moldova, cu atât mai bine. Ei sunt convinși că, dacă moldovenii vor fi umiliți, se vor apropia și mai mult de realizarea intereselor politice meschine. Privind acești doi pitici, care aruncă venin, te întrebi: există oare o limită a trădării omenești?”, întreabă primarul de Orhei.

În postarea sa, Ilan Șor acțiunile Maiei Sandu și ale lui Andrei Năstase ca fiind din anii 1937, caracterizați „prin șantaj, denunțuri și represiuni”.

La finalul postării, Ilan Șor scrie că speră foarte mult ca reprezentanții Parlamentului European să nu cadă pradă celor doi politicieni care vor „doar să-și atingă scopurile politice”.

„Cât ține de mine, pot promite cu fermitate că, având legături puternice în cercurile de politicieni europeni, voi depune un efort considerabil pentru ca această amenințare nedreaptă să nu fie realizată de oficialii europeni”, își încheie mesajul de pe Facebook Ilan Șor.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.09.2026 01.09.2026 13:24 608 Horoscopul zilei 01.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri