Iarmaliuc ar putea REVENI la Procuratura Anticorupție. Decizia Procuraturii Generale de a sista delegarea a ZECE procurori la Procuratura Anticorupție ar fi ILEGALĂ. Olesea Stamate: „Principiul general al legii este neretroactivitatea”
3259
Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul R. Moldova, Olesea Stamate, consideră ilegală decizia Procuraturii Generale de a sista delegarea de la Procuratura Anticorupție a zece procurori, în frunte cu Petru Iarmaliuc, cel care gestiona dosarul „kuliok” deschis pe numele lui Igor Dodon.
În opinia deputatei Partidului Acțiune și Solidaritate, Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție au dat dovadă de o abordare „nu tocmai corectă” în ceea ce privește retroactivitatea legii.
„Principiul general al legii este neretroactivitatea, cu excepția prevăzută tot de lege - legea penală mai blândă are caracter retroactiv. Procuratura spune ca a sistat delegarea unor procurori din Procuratura Anticorupție, deoarece aceștia nu au patru ani experiență de muncă, prevăzuți în noile reglementări ca fiind obligatorii pentru a fi delegați în procuratura specializată. Aceștia au fost delegați în baza legii anterioare, astfel că noile criterii se aplică delegărilor care se vor face de acum încolo”, a explicat Olesea Stamate.
Parlamentara a oferit un exemplu, prin care demonstrează că șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, dar și procurorul general interimar, Ion Munteanu, ar fi greșit atunci când au retras cei zece procurori.
„Vă propun spre analiză o situație ipotetică. Dacă noi am modifica acum legea și am zice că procurorul-șef Anticorupție trebuie să dețină obligatoriu o experiență de procuror în R. Moldova și nu în străinătate, atunci, conform logicii Procuraturii Generale, ar trebui sistat și mandatul actualului conducător? Răspunsul este evident: NU. Mandatul a început în cadrul anumitor reglementări legale, iar modificarea legii nu are efect asupra drepturilor căpătate în baza legii în vigoare la momentul apariției acestor drepturi. Or, tocmai pentru asta și exista principiul neretroactivității legii - pentru a asigura stabilitatea raporturilor juridice și previzibilitatea”, a conchis Olesea Stamate.
Amintim că procurorul Petru Iarmaliuc, alături de alți nouă colegi de-ai săi, nu mai activează la Procuratura Anticorupție. Acesta s-a întors la Procuratura municipiului Chișinău, după ce o lege votată de Parlament privind îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor a intrat în vigoare.
„Noua lege a modificat procedura de delegare a procurorilor în procuraturile specializate și anume, procurorii delegați sunt obligați să întrunească condițiile pentru numirea în funcție de procuror în Procuratura Anticorupție, inclusiv minimum patru ani de activitate. La momentul când a intrat în vigoare această modificare, în Procuratura Anticorupție activau zece procurori delegați din alte procuraturi, dintre care doi procurori au peste trei ani, dar mai puțin de patru ani de activitate, inclusiv Petru Iarmaliuc. Din aceste considerente, după consultare cu procurorul-șef Anticorupție, procurorul general a sistat delegarea acestor procurori care nu întrunesc noile condiții legislative”, a explicat PA într-un comunicat de presă.
29.11.2022
09:59
29.08.2022
16:34
12.08.2022
12:59
12.08.2022
11:28
20.07.2022
13:14
17.06.2022
14:52
31.05.2022
20:18
26.05.2022
14:28
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
















