Guvern „NESALUTAT” la Chișinău: Cine sunt cei trei oficiali care au felicitat până acum Guvernul Chicu
5142
Nici oficialii din conducerea Uniunii Europene, nici cei din SUA sau din statele vecine, România și Ucraina, nu au salutat, deocamdată, schimbările de la Chișinău, după instalarea, încă pe 14 noiembrie, a Guvernului condus de Ion Chicu.
Până acum, doar trei oficiali străini au trimis mesaje de încurajare la Chișinău. Este vorba de premierul rus Dmitri Medvedev, Ambasadorul Slovaciei în R. Moldova, Sa Dušan Dacho, și de președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Suma, Chakrabarti.
„Șeful Executivului de la Moscova și-a exprimat încrederea că activitatea premierului Chicu și a Cabinetului de miniștri pe care-l conduce va contribui la dezvoltarea dialogului constructiv dintre cele două țări. Pe dimensiunea bilaterală s-au acumulat mai multe subiecte de importanță națională, clarificarea cărora e în măsură să determine progrese importante în domeniile social și economic. Prim-ministrul rus i-a urat noului premier de la Chișinău o guvernare plină de realizări în interesul cetățenilor”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
CITIȚI și Reacția șefului Delegației UE în R.Moldova la declarațiile consilierului prezidențial, care a acuzat oficialii europeni că s-ar face vinovați de „dezastrul” din R. Moldova
Menționăm că Uniunea Europeană a felicitat Guvernul Sandu a doua zi de la învestirea acestuia, pe 9 iunie curent. Câteva zile mai târziu, și Departamentul de Stat al SUA a salut anunțul Partidului Democrat de a se retrage în favoarea Guvernului condus de Maia Sandu. De asemenea, Maia Sandu fusese felicitată personal de cancelara germană, Angela Merkel. În mesajul publicat, la începutul lunii iunie curent pe site-ul cancelariei de la Berlin, Merkel lăuda „curajul personal, energia și rezistența” Maiei Sandu, care au contribuit la rezolvarea pașnică a crizei din R. Moldova.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.09.2026
01:21
12.09.2026
00:49
12.09.2026
00:20
11.09.2026
23:55
11.09.2026
23:42
11.09.2026
23:32
11.09.2026
22:28
11.09.2026
22:01
11.09.2026
21:59
11.09.2026
21:41
11.09.2026
21:31
11.09.2026
21:12
11.09.2026
21:06
11.09.2026
21:05
11.09.2026
20:57
11.09.2026
20:47
11.09.2026
20:39
11.09.2026
20:26
11.09.2026
20:11
11.09.2026
19:56
11.09.2026
19:37
11.09.2026
19:34
11.09.2026
19:17
11.09.2026
19:05
11.09.2026
19:04
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!


















