Ghimpu DEZVĂLUIE când ar fi început să-l „LUCREZE” Șalaru: Cine l-a avertizat că va fi trădat și când ministrul Apărării ar putea fi EXCLUS din Guvern
3381
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, susține că și-a dat seama că ceva este „în neregulă” cu ministrul Apărării, Anatol Șalaru, încă din primăvara anului curent, iar cel care l-a avertizat că acesta vrea să rupă partidul a fost chiar comunistul Vladimir Voronin.
„A început totul de la de la o şedinţă, când am examinat moţiunea înaintată de comunişti şi socialişti împotriva ministrului Şalaru. Atunci Voronin a strigat, nevorbind la microfon: „Ce îl aperi, Mihai, că el doar îţi pregăteşte o lovitură de partid?”. Eu am zis: „Hai, lasă prostiile”. Iată Voronin e Voronin, dar a spus un adevăr, înseamnă că ştia el când mi-a zis mie. Am ajuns la aceea că în campanie nu s-a implicat, ba din contra”, a declarat Ghimpu în cadrul unui interviu pentru europalibera.org.
Sursa citată susține că s-a ferit să facă declarații la adresa lui Șalaru, dar nu a putut să nu reacționeze când ministrul Apărării „a început deja să lucreze să rupă fracţiunea şi partidul”.
„A început cu mâinile altora şi nu le-a mers. Umbla și spunea: „că suntem şapte, că cinci”. Lumea a trecut prin aceasta, unii nu mai vor să păţească din nou ruşinea. Şi când a văzut că nu îi merge, a pornit singur. A început pe la primari, pe la preşedinţi de organizaţii, la deputaţi. Şi eu am hotărât la birou să discutăm subiectul acesta. Şi nu am învinuit, dar am zis: „Vă rog pe fiecare dintre voi să spună dacă v-a contactat Şalaru”. Toţi care erau, şi membrii biroului, şi deputaţii, şi miniştrii, şi alţii, erau vreo 30, şefi de întreprinderi, de agenţii, desigur cei care au fost contactați, au spus deschis: „Da, am fost contactat şi ne-a propus să plecăm. Că ideea aceasta e de la Bucureşti”. Şi la Bucureşti unui membru, coleg de-al nostru i-a zis, când a avut o întâlnire cu Iohannis şi a dat de înţeles că de acolo, adică, vine, că aici trebuie un partid de dreapta şi Ghimpu e trup, şi Dorin Chirtoacă e trup politic, şi sunt patru care pot fi, dar din cei patru a rămas numai el să fie preşedinte. Şi sâmbătă urmează la Consiliu să discutăm dacă va rămâne sau nu prim-vicepreşedinte. Fiindcă decizia de ridicare a sprijinului politic o ia biroul, conform statutului, dar funcţiile de prim-vice o poate lua doar consiliul”, a mai adăugat președintele PL.
Liberalul s-a referit și la declarațiile fostului președinte al României, Traian Băsescu, care a spus că PL face o greșeală retrăgându-i sprijinul politic lui Șalaru.
„Băsescu să-şi bată capul de partidul lui, eu nu mă amestec în partidul lui şi nici el nu are ce se amesteca în partidul nostru. Dacă va veni ziua, voi scoate şi eu, am multe ce spune, dar nu vreau să o fac. Eu, în comparaţie cu dumnealui, sunt un om mai responsabil. Oricum îl respect, că a fost preşedintele României şi tac la nişte lucruri pe care pot să le spun. Să îşi caute de treabă”.
Deocamdată, Mihai Ghimpu nu știe când Anatol Șalaru va fi exclus din componența Guvernului, conform solicitării adresate premierului Pavel Filip.
„Nu ştiu. Eu am făcut un demers către prim-ministru. Aşa cum prevede Constituţia, dumnealui trebuie să facă demers către preşedintele republicii. Aceasta e decizia partidului. Ei sunt obligaţi, şi unul, şi altul să respecte decizia partidului care a acceptat participarea la guvernare. Aşa a fost întotdeauna şi aşa este. Dacă nu o să fie acceptată decizia PL, atunci înseamnă că e în cârdășie. Vom vedea, nu vreau să anticipez”, a subliniat liderul PL.
În același context, Ghimpu a precizat deocamdată nu se pune problema reformatării coaliției de guvernare, dar nu se știe niciodată.
„Dacă va hotărî PD să ia aşa decizie, atunci îl priveşte. La ziua de azi eu aşa ceva nu pot să spun. Noi ne întâlnim, lucrăm, avem şi rezultate, am restabilit încrederea partenerilor, avem acord cu FMI, cu partenerii europeni, ne ajută financiar, politic. Aşa că lucrurile merg normal în privinţa aceasta. Dar dacă vor decide, treaba lor, că noi am mai fost scoşi de la guvernare. Nu am murit nici atunci, nu vom muri nici acum. Vom ajunge şi vom vedea. La ziua de azi nu pot spune aşa ceva, că se pregăteşte să fim scoşi de la guvernare”, a conchis acesta.
Amintim că PL i-a retras luni sprijinul politic ministrului Șalaru. La rândul său, Anatol Șalaru a spus că nu are de gând să părăsească partidul pe care l-a fondat și că totul este o răzbunare a lui Mihai Ghimpu, după ce și-a exprimat opinia ca acesta trebuie să plece de la conducerea partidului, având în vedere rezultatele de la alegerile prezidențiale.
31.01.2020
13:15
15.01.2020
12:57
16.12.2019
13:25
06.09.2019
11:45
15.08.2019
17:14
04.06.2019
10:40
05.03.2019
10:00
27.02.2019
13:00
15.02.2019
10:00
09.02.2019
15:00
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















