Stiri
Nicio zi fără scandal și săgeți în Partidul Liberal (PL). După ce, ieri seara în cadrul unei emisiuni televizate, capetele răzvrătiților din PL l-au acuzat pe liderul Mihai Ghimpu de toate relele, azi,Mihai Ghimpu nu a ezitat să arunce din nou săgeți în direcția celor pe care îi consideră trădători.
”Scopul acestora era să găsească fasolica ca să-l poată vota pe Vlad Filat în funcția de prim-ministru. Au hotărât ca niște țistari să iasă din bortă și să dea lovitura pe la spate”, a menționat Ghimpu în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit acestuia, membrii grupului de reformare a partidului ar fi putut să-i spună în față că nu este bun și dacă tăceau și ca ”niște mâțe ridicau mâna” și-l votau pe Vlad Filat la șefia Guvernului era să-i ierte.
”Umblă Ana Guțu și fâlfâie broboada sau perlele celea. Au vrut să facă din mine țap ispășitor ca să aibă motiv de a-l vota pe Filat. Eu le-am spus că am fi putut să-i iert dacă îl votau pe Filat, dar să mă debarcheze pe la spate, fără motive, nu o să vă iert niciodată. Le-am trăsnit acestora niște vorbe așa cum numai eu pot. I-am spus lui Hadârcă că îl mănânc cu tot cu papuci, pantaloni și sandale. El a crezut că o să ne dirijeze așa cum a dirijat pe alții 20 de ani”, a mai spus liderul liberalilor.
Potrivit acestuia, în cazul în care se găsesc voturile și se formează o nouă Alianță, aceasta s-ar putea numi Alianța pentru Integrare Euroasiatică.
”Am să văd atunci cum colegii mei care-s mari europeni o să voteze cu Dodon, bidon și Mișov. Chiar Ghimpu e mai rău decât aceștia, care umbă ca proștii prin Chișinău și strâng de la calici semnături ca să-l dea jos pe Dorin Chirtoacă? Nu ei l-au adus și nu ei îl vor da jos. Nimeni nu a daj jos omul prin bidoane”, a mai spus acesta.
Deși replicile acide din partea lui Ghimpu în adresa răzvrătiților din PL au curs gârlă, acesta susține că pe unii dintre ei îi mai așteaptă să se întoracă în partid. Cale întorasă nu are însă Ana Guțu, Oleg Bodrug și Ion Hadârcă.
”Cei trei pot să vină măcar și cu rezoluția lui Obama, că nu-i primesc. Pentru că risc să mă trezesc mâine iar cu un cuțit în spate. Chiar le mulțumim că au plecat, pentru că partidul a început să aibă o susținere și mai mare. Vin cereri de aderare în partid, telefoane, SMS-uri de susținere. Lumea este nedumerită de ce se întâmplă. Eu nu-s doar Ghimpu, am și niște ghimpușori. Eu jumătate îs urs. Nu vă puneți cu mine, că vă strivesc! Ceilalți lasă-i să se conformeze și să recunoască că au greșit și să vină înapoi să luptăm împreună pentru oameni și cauză”, a declarat Ghimpu.
Galina Munteanu
Ghimpu către Hadârcă: ”Te mănânc cu tot cu papuci, pantaloni și sandale”
Politică
16.04.2013
13:48
1148

Stiri relevante
16.05.2024
15:21
12577
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
11.07.2021
20:57
28238
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
09.06.2021
15:14
27894
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
11.01.2021
09:01
39233
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
17.12.2020
09:43
26905
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”
11.11.2020
17:38
7975
DOC // Procuratura Generală și SIS ar putea INVESTIGA cazul privind tirajul de zeci de mii de ziare electorale pentru Igor Dodon
01.07.2020
18:39
8177
Maia Sandu CONDAMNĂ sechestrarea lui Gațcan și vine cu SOLUȚIA pentru a pune punct acestui dezmăț: „Este foarte grav fenomenul de azi – mai întâi îl fac pe Gațcan deputat de Hâncești, apoi îl închid în beciuri”
28.06.2020
19:15
5515
VIDEO, FOTO // „Dodon a trimis un adevărat DESANT de poliție împotriva copiilor la „OrheiLand”, ACUZĂ Partidul „ȘOR”. „Este o dovadă clară a instaurării unui stat dictatorial în R. Moldova”
03.06.2020
19:24
6717
Aurelia Peru-Balan: „Chicoismul” și lamentările opoziției „de mămăligă”
02.06.2020
15:17
5330
Sturza, despre premierul Chicu: „Campion la INEPȚII. Cu cine se va mai „RĂZBOI”? Cetățenii, bolnavii, medicii, biserica, funcționarii europeni, România au trecut deja prin „FB”-ul lui. Cine e următorul? Dodon?”
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
Top stiri
13.11.2026
02:26
235
Witkoff spune că Putin acceptă participarea Europei la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul nu confirmă
13.11.2026
02:23
226
Zelenski: europenii vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Moscova
13.11.2026
00:57
308
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
361
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
430
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
417
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
422
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
433
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
456
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
465
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
576
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
526
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
559
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
509
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
618
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
487
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
514
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
532
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
516
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
635
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
520
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
508
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
660
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
584
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
592
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
488
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Actualitate
Parteneri
Stiri
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri