Georgia RUPE relațiile diplomatice cu statul care a recunoscut teritoriile acesteia, ocupate de Rusia
4344
Smartraveller Georgia a început procedurile de încetare a relațiilor diplomatice cu Siria, a declarat ministrul adjunct de Externe al Georgiei, David Dondua, la o informare specială dedicată recunoașterii de către Siria a independenței teritoriilor georgiene ocupate de Rusia, transmite Georgia Online.
Potrivit lui Dondua, la 29 mai 2018, ca urmare a manipulării din partea Rusiei, regimul sirian a luat o decizie ilegală și cu încălcarea principiilor de drept internațional a recunoscut independența Abhaziei și a regiunii Țhinvali (Osetia de Sud).
„Prin această acțiune, regimul Assad sprijină agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei și epurările etnice care au continuat de-a lungul anilor”, a spus Dondua.
În acest sens, partea georgiană a început procedurile de rupere a relațiilor diplomatice cu Siria, a subliniat el.
Până în prezent, doar Rusia, Venezuela, Nicaragua și Nauru au recunoscut independența celor două republici autoproclamate – Osetia de Sud și Abhazia.
Menționăm că Georgia a întrerupt relațiile diplomatice cu Rusia după agresiunea militară rusească din august 2008.
Și Uniunea Europeană susține că decizia Siriei de a recunoaște independența autoproclamatelor republici Abhazia și Osetia de Sud încalcă legislația internațională, se arată în declarația reprezentantului Serviciului de politică externă al UE, postat pe site-ul instituției.
„Decizia regimului sirian de a stabili relații diplomatice cu regiunile separatiste georgiene Abhazia și Osetia de Sud încălcă dreptul internațional și principiul integrității teritoriale, astfel cum sunt definite în Carta ONU și rezoluțiile pertinente ale Consiliului de Securitate al ONU“, se spune în declarație.
Documentul notează că Uniunea Europeană sprijină pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul granițelor sale recunoscute pe plan internațional.
„Continuăm să sprijinim în mod activ eforturile de soluționare a conflictelor, inclusiv prin activitatea Reprezentantului Special al UE pentru Caucazul de Sud și criza din Georgia și misiunea de monitorizare a UE”, se mai arată în declarație.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.09.2026
16:27
04.09.2026
16:26
04.09.2026
16:20
04.09.2026
15:54
04.09.2026
15:42
04.09.2026
15:12
04.09.2026
14:47
04.09.2026
14:43
04.09.2026
14:28
04.09.2026
14:14
04.09.2026
14:13
04.09.2026
14:05
04.09.2026
14:01
04.09.2026
14:00
04.09.2026
13:55
04.09.2026
13:54
04.09.2026
13:54
04.09.2026
13:49
04.09.2026
13:43
04.09.2026
13:04
04.09.2026
12:54
04.09.2026
12:28
04.09.2026
12:14
04.09.2026
12:00
04.09.2026
11:51
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















