GENIU în informatică // Elevul care a uimit profesorii
2579
Sursa: digi24.ro La un an şi jumătate învaţă literele alfabetului. La doi ani se juca pe calculator, iar la şase mergea la primele cursuri de programare. Acum are 13 ani şi este olimpic la informatică. Mircea Palade vrea să devină antreprenor în România şi să angajeze în compania lui cei mai buni programatori.
Între timp, băiatul se laudă cu invenţii care atrag atenţia copiilor.
Banca muzicală şi pianul cu linguri sunt două dintre cele mai interesante invenţii ale lui Mircea Palade, un băiat de 13 ani, din Bucureşti, care a uimit, deja, lumea programatorilor. Anul acesta a câştigat medalia de aur la cel mai important concurs de informatică destinat elevilor din România: Olimpiada Naţională.
„Informatică a început să îmi placă în clasa a IV-a, când am început să descopăr un limbaj de programare C++ şi de atunci am început să învăţ singur. Iar apoi am început şi cursuri”, spune Mircea Palade.
„Am început câteva proiecte (…) Le-am dus până într-o anumită fază, moment în care am început alte proiecte pentru clienţi şi le-am lăsat pe acelea puţin în întârziere. Moment în care le-a preluat Mircea. Eu nu am crezut, pentru că ştiam că Mircea e un puştan de clasa a II-a. Şi când mi-a zis Alex, tatăl lui... Nu, că pe ăsta l-a finalizat Mircea, nu trebuie să vă mai ocupaţi voi... Stai, clasa a II-a, Arduino, proiecte, robotică... Cum adică? Ceva nu se leagă... Păi, da, că funcţionează cum trebuie! Şi funcţiona”, spune Viorel Spânu, inginer.
„Este un fel de ajutor al profesorilor. El le explică copiilor, iar dacă au probleme cu calculatoarele, ceva legat de un program sau ceva de scris, desigur că este mâna lor dreapta”, spune Ana-Maria Roată Palade, mama lui Mircea.
„Mă mai sună pe mine când şi când ... când trebuie să aleagă: băi, ce să aleg? Sunt 200 de accelerometre. Tu ai lucrat cu toate, pe care să îl aleg? Cam atât, cam la nivelul ăsta mai are nevoie de mine. Pentru că după ce îi spun ce să facă, se descurcă”, spune Viorel Spânu.
Când avea şase ani, Mircea a plecat într-o călătorie prin Europa, împreună cu părinţii lui. Cel mai mult l-a atras un muzeu din Austria, acolo unde copiii aveau voie să pună mâna pe obiectele expuse.
„A întrebat, dar acolo de ce se poate şi la noi în ţară nu există un muzeu în care să punem mâna pe exponate. Am zis, acolo s-au gândit oamenii. Şi atunci replica lui a fost „hai să ne gândim şi noi”. Nu îl acceptă pe NU, la el orice e posibil şi trebuie să facem”, afirmă Ana-Maria Roată Palade, mama lui Mircea.
Aşa a luat naştere Orăşelul Cunoaşterii, un loc unic în România, în care atât copiii, cât şi adulţii se pot juca, în voie, cu cele mai trăsnite invenţii şi… pot face ei înşişi experimente.
„A fost un moment când aici am făcut pentru expoziţie un pian. Există două moduri în care pot face asta... Unul corect, dar e mai dificil. Şi o variantă mai rapidă.... Peste două săptămâni, când am fost la Orăşelul Cunoaşterii am zis, wau... ce chestie drăguţă. Un pian similar. Cine l-a făcut? Mircea! Foarte tare! Vreau să văd cum l-a făcut. El îl făcuse corect”, spune Viorel Spânu.
Mircea are planuri îndrăzneţe! Vrea să fie student la MIT, celebra universitate din Statele Unite ale Americii. Apoi îşi doreşte să pună bazele propriei companii de programare şi cercetare.
„Să fiu unul dintre programatori, dar şi directorul companiei. Să nu am foarte mulţi angajaţi, ci unii care lucrează foarte bine. Şi cu care să mă înţeleg şi să facem programe utile”, spune Mircea Palade.
„Să ştie programare, să rezolve programele uşor. Şi să ştie unde să caute informaţiile dacă dă de o problemă. Şi nu ştie cum să o rezolve”, spune Mircea Palade.
Puştiul minune spune că mai sunt încă multe lucruri de inventat, oricât de greu ne-ar fi să credem asta. Îşi doreşte să creeze un calculator care să preia o parte dintre sarcinile oamenilor, pe care le consideră plictisitoare.
„Lucruri pe care să le folosim în viaţa de zi cu zi, cum ar fi un program care să scrie de mână, în locul tău”, spune Mircea Palade.
Cei care îl cunoscut pe Mircea Palade spun că are toate şansele să fie unul dintre cei mai prolifici inventatori ai secolului al XXI-lea.
Sursa: digi24.ro
15.01.2019
16:38
2639
ALTRUISM // A condus 3.700 de kilometri pentru a-i duce unui copil operat pe creier prietenul patruped
10.10.2018
07:30
2457
RĂZBOIUL în care Elon Musk fie pierde Tesla, fie va fi un fel de LIDER absolut
25.09.2018
08:02
2958
Te enervează când plescăie oamenii? Conform studiilor, ești un geniu!
24.08.2018
16:00
3487
Geniu la TREI ani. Are un IQ mai mare decât al lui EINSTEIN
09.04.2018
16:02
2603
VIDEO // Un băiat aprinde becuri cu corpul său. Imaginile sunt uluitoare!
07.04.2018
13:02
2927
FOTO // Istoria NEAGRĂ a medicinii! Pentru a revoluționa medicina au ales să DISTRUGĂ omul
08.01.2018
09:01
2631
Trump: Sunt „un geniu foarte stabil”
12.12.2017
20:03
2393
A văzut un băiețel într-o fotografie veche și a început să îl caute în toată lumea…
27.10.2017
19:30
3352
A întrebat o fetiţă de OPT ani unde doarme. Apoi, copila a găsit un BILET ÎNFIORĂTOR în cutia poştală
24.10.2017
14:39
9613
Un băiat de 17 ani a atacat cu toporul mai multe persoane
17.10.2017
07:30
4672
A crezut că a prins un peşte imens, dar a pescuit o poşetă. Ce era în interiorul acesteia
25.09.2017
16:02
2890
Tânăra considerată un GENIU al zilelor noastre
19.06.2026
12:46
212
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
211
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
290
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
296
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
295
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
369
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
483
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
565
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
600
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
609
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
594
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
855
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
802
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
575
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
654
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
965
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
797
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1052
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1301
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
1132
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
1349
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
1404
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
1112
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
1149
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
1097
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














